Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Flavio Manzoni, designerul vizionar al Ferrari, omagiat de UAD Cluj-Napoca cu titlul de Doctor Honoris Causa

Publicat

Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca a conferit, joi, titlul de Doctor Honoris Causa în cadrul programului Centenar UAD lui Flavio Manzoni, designer de renume internațional și Chief Design Officer al companiei Ferrari.

Ceremonia, desfășurată în Sala Mare a Casei Matei, a adunat numeroși invitați – cadre universitare, studenți, profesioniști din domeniul designului și reprezentanți ai mediului cultural – marcând una dintre cele mai așteptate manifestări din programul Centenar UAD.

“Această ceremonie are un impact nu doar prin onorarea moștenirii domnului Manzoni, ci și prin consolidarea dialogului dintre mediul academic și industrie, precum și prin inspirarea angajamentului propriei noastre universități față de designul inovator, educație și scena creativă vibrantă a României.

De asemenea, consider că, pentru studenți, opera domnului Flavio Manzoni reprezintă un catalizator important care îi poate îndemna să își dezvolte propriul mod vizionar de a gândi și de a-și trage inspirația din cele mai diverse surse”, a declarat președintele Senatului UAD, conf univ. dr. Ioan Septimiu Jugrestan.

Celebrarea excelenței

“El a ales să fie astăzi aici, alături de noi, pentru a se conecta cu studenții noștri de la Universitatea de Artă și Design din Cluj, pentru a-și împărtăși cu ei măiestria profesională și, mai presus de toate, pentru a deveni parte a comunității noastre academice. Astfel, celebrăm împreună excelența, creativitatea și contribuția remarcabilă la patrimoniul artistic și tehnologic”, a menționat Mihnea Dulfu George Ciprian, directorul departamentului de Design UAD.

Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, UAD Cluj-Napoca își reafirmă angajamentul față de excelență, creativitate și dialog internațional. Distincția oferită lui Manzoni nu doar recunoaște performanța individuală, ci și consolidează legăturile dintre educația artistică și industriile creative globale.

O mare onoare

“Este o mare onoare, un sentiment intens să mă aflu astăzi aici. Emoțiile mele sunt puternice, astăzi simțindu-mă ca un băiat, ca un student şi simt toate emoțiile pe care le aveam când eram în fața scenei din Florența, când am primit diploma mea în arhitectură și design.

Din cauza asta, este ciudat să ascult toate aceste explicații și laude la proiectele pe care le-ați menționat, pentru că mă gândesc:”Cum aș fi putut face asta” pare incredibil, și totuși spiritul meu rămâne același”, a declarat Flavio Manzoni.

Evenimentul se înscrie în calendarul amplu al Centenarului UAD – O sută de ani de învățământ superior artistic la Cluj, program deschis oficial în 11 noiembrie 2025 la Muzeul de Artă Cluj-Napoca prin vernisajul expoziției „Maeștri ai învățământului superior artistic clujean. Primele decenii”.

Seria de manifestări va continua până la finalul anului academic 2025/2026, aducând în prim-plan personalități, proiecte și inițiative ce reflectă tradiția și modernitatea instituției.

A creat modele iconice ale Ferrari

Născut în 1965 în Sardinia, Flavio Manzoni a studiat arhitectura la Universitatea din Florența și a lucrat pentru Lancia, SEAT și Volkswagen înainte de a prelua designul Ferrari în 2010. Sub conducerea sa, au fost create modele iconice precum F12berlinetta și LaFerrari, iar în 2019 a primit American Prize for Design.

Recunoscut drept unul dintre cei mai influenți creatori ai industriei auto contemporane, Flavio Manzoni a primit distincția pentru impactul său remarcabil asupra evoluției designului de performanță.

De-a lungul carierei sale, Manzoni a redefinit identitatea vizuală a mărcii Ferrari, coordonând echipe multidisciplinare și dezvoltând modele care au devenit repere în domeniul auto.

Stilul său, caracterizat prin acuratețea liniilor și funcționalitatea riguroasă, a influențat radical felul în care este perceput designul auto în secolul XXI.

Evelina Subțirelu

 

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News






Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca a conferit, joi, titlul de Doctor Honoris Causa în cadrul programului Centenar UAD lui Flavio Manzoni, designer de renume internațional și Chief Design Officer al companiei Ferrari.

Ceremonia, desfășurată în Sala Mare a Casei Matei, a adunat numeroși invitați – cadre universitare, studenți, profesioniști din domeniul designului și reprezentanți ai mediului...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO. Elev clujean, locul întâi la un concurs de para badminton în Egipt. Merită toate felicitările

Publicat

bad 2 e1769842809374.jpg






Alin Cristian Băican, elev în clasa a X-a A la Liceul Teoretic ”Avram Iancu” Cluj-Napoca, a câștigat locul 1 și medalia de aur în proba de dublu masculin SH6, alături de sportivul Prem Chand Potnuru (India), la competiția Para Badminton International 2026 desfășurată în Egipt.

Potrivit Comitetului Paralimpic Român, cei doi s-au impus în finală în fața perechii Gonçalo Batista (Portugalia) / Jesus Salva...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Competiție cu roboți LEGO la Alba Iulia. Aproape 300 de elevi participă la un campionat regional de robotică

Publicat

video: competiție cu roboți lego la alba iulia. aproape 300

Aproape 300 de elevi din Alba, dar și din alte județe din țară s-au adunat sâmbătă, 31 ianuarie 2026 la Alba Iulia la competiția Regionala FIRST LEGO League Challenge.

Este vorba despre o competiție de robotică care se adresează elevilor de toate vârstele, de la clasele primare și până la elevi de liceu. 

La Alba Iulia participă 21 de echipe de elevi, zece dintre ele fiind din județul Alba, a transmis Petru Fica, organizator al evenimentului. Mai exact este vorba despre echipe...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Transylvania Open începe la Cluj. Tabloul principal a fost stabilit. Jaqueline Cristian, misiune dificilă încă din primul tur

Publicat

transylvania open sursa transylvaniaopen facebook.jpg






Cea de-a șasea ediție a Transylvania Open WTA 250 debutează sâmbătă, 31 ianuarie, la BTarena din Cluj-Napoca și se anunță a fi una dintre cele mai puternice din istoria turneului.

Cu un tablou principal extrem de competitiv, competiția le aduce în prim-plan pe cele mai valoroase jucătoare românce ale momentului, dar și nume importante din circuitul WTA, în frunte cu Emma Răducanu, favorita principală a...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Expertiza medicilor legiști versus declarația unui șofer din Teiuș, trimis în judecată după ce a fost prins drogat la volan

Publicat

expertiza medicilor legiști versus declarația unui șofer din teiuș, trimis

Magistrații Judecătoriei Aiud vor avea de judecat un caz de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară în data de 27 ianuarie 2026. 

Însă, în timpul judecății, magistrații vor avea de luat în considerare: expertiza medicilor legiști și declarația șoferului incupat. 

Dosarul este un caz clasic de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Mai exact în data de 17 octombrie 2024,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe