Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Elevii clujeni învață să acorde primul ajutor: masaj cardiac, defibrilator și manevra Heimlich. Cursuri practice

Publicat

Elevii de clasa a VIII-a de la Liceul de Informatică ”Tiberiu Popovici” Cluj-Napoca au participat, marți, la primele cursuri practice de prim ajutor în care au învățat să folosească un defibrilator, să facă masaj cardiac și să aplice manevra Heimlich. Toate acestea îi ajută să poată interveni în caz de stop- cardio respirator sau când un coleg de-al lor se îneacă cu o bomboană sau cu mâncare.

Președintele Asociației Formatorilor Medicali Acreditați (AFMA), dr. Mihai Oprea, a declarat pentru Cluj24 că ”Primul ajutor în școală” este un proiect al asociației , în parteneriat cu Academia de Prim Ajutor, care are ca scop învățarea elevilor în mod gratuit cum să acorde primul ajutor.

”La nivel european și al Organizației Mondiale a Sănătății sunt recomandări potrivit cărora elevii de peste 12 ani ar trebui să aibă cunoștințe de prim – ajutor astfel încât, în momentul în care devin adulți, să fie capabili să facă aceste manopere și a salva vieți.

Copiii trebuie învățați de mici cum să acorde primul ajutor pentru că, ulterior, profesorii ar dori să învețe, dar și părinții.

Elevii de clasa a VIII-a de la Liceul de Informatică ”Tiberiu Popovici” Cluj-Napoca au participat, marți, la primele cursuri practice de prim ajutor în care au învățat să folosească un defibrilator, să facă masaj cardiac și să aplice manevra Heimlich. Toate acestea îi ajută să poată interveni în caz de stop- cardio respirator sau când un coleg de-al lor se îneacă cu o bomboană sau cu mâncare.

Președintele Asociației Formatorilor Medicali Acreditați...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

O grefieră a vrut ca instanța la care lucrează să îi plătească chiria locuinței. Ce a decis Curtea de Apel Alba Iulia

Publicat

o nouă emisiune fidelis de titluri de stat a fost

Timp de aproape doi ani, o grefieră s-a judecat cu instanța la care lucrează. Aceasta a dat în judecată instanța de judecată și cerut acordarea unei sume de bani din partea Curții de Apel la care lucrează, deoarece este din alt oraș și nu a primit o locuință de serviciu. Drept urmare a fost nevoită să își închirieze o locuință și a cerut ca instanța de judecată să îi deconteze o sumă de bani pentru plata chiriei.

În data de 6 februarie 2026 magistrații instanței...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

MAI va monitoriza presa și rețelele sociale pentru a combate informațiile false despre buletinul electronic

Publicat

cartea electronica identitate specimen 1.jpg

Ministerul Afacerilor Interne alocă 2,29 milioane de lei pentru servicii de monitorizare a presei și a rețelelor sociale, cu scopul de a urmări modul în care se discută în spațiul public implementarea cărții electronice de identitate.

Practic, acest sistem nu presupune un simplu abonament la o agenție de știri, ci un sistem software și hardware de tip "Media Intelligence", care să îndeplinească mai multe funcții, potrivit economedia.ro.

Printre acestea se numără...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Ochelari revoluționari cu AI pentru nevăzători, dezvoltați la Cluj. Povestea .lumen, start-up-ul care schimbă vieți

Publicat

lumen 2 scaled.jpg






Pornit dintr-o experiență personală și dintr-o idee inspirată de tehnologia mașinilor autonome, start-up-ul românesc .lumen (dotlumen) din Cluj-Napoca dezvoltă ochelari inteligenți care ghidează nevăzătorii prin vibrații pe cap, replicând funcționalitatea unui câine-ghid.

YouTube video

Fondată la Cluj-Napoca de Cornel Amariei, compania a trecut prin sute de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni: Vreme ploioasă la final de februarie și temperaturi în creștere în martie

Publicat

cel mai cald început de an înregistrat vreodată: ianuarie 2025

Meteorologii au publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, luna martie va începe cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar ulterior, spre jumătatea lunii, valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice.

Săptămâna 16 februarie 2026 - 23 februarie 2026

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe