EVENIMENT
VIDEO FOTO. George Simion, pe primul loc în exit-poll. Liderii AUR Cluj au sărbătorit cu vin spumant, dar rămân rezervați
Duminică seară, sediul AUR din Piața Cipariu a fost cuprins de entuziasm, după ce rezultatele exit-poll-urilor l-au plasat pe candidatul George Simion pe primul loc în cursa pentru alegerile prezidențiale.
Liderii locali ai partidului, alături de susținători, au urmărit împreună transmisiunea unei televiziuni pro-Călin Georgescu, așteptând cu nerăbdare intervenția lui George Simion.
Susținătorii lui George Simion au deschis sticle de vin spumant
Imediat după anunțarea rezultatelor preliminare, atmosfera s-a destins: s-au deschis sticle de vin spumant și s-au schimbat felicitări.
Cu toate acestea, liderii AUR s-au arătat prudenți, afirmând că victoria din turul I este doar o etapă și că lupta decisivă se va da în turul II, programat pentru data de 18 mai.
Șipoș: „Suntem rezervați”
Senatorul Cristian Șipoș a declarat pentru Cluj24 că, deși partidul jubilează, rezultatele finale sunt așteptate cu prudență.
„Aceste rezultate sunt doar exit-poll-uri, așteptăm, în jurul orei 12-1 noaptea, rezultatele finale. Chiar dacă am câștigat acest tur, suntem rezervați, în sensul că este doar o etapă parțială și în două săptămâni, românii trebuie să voteze cu George Simion”.
El a subliniat că succesul candidaturii AUR se bazează pe „trezirea în conștiință” a românilor.
„Mulțumim că s-au trezit românii în conștiință și că au ales candidatul cel mai tânăr, un candidat care iubește România și care va face România demnă în Europa și în întreaga lume”.
Liderii AUR îl văd pe Nicușor Dan în turul II
În ceea ce privește adversarul din turul II, Șipoș consideră că Nicușor Dan este favorit din diaspora.
„Eu cred că Nicușor Dan va intra în turul II, dar nu este o problemă nici dacă va intra Crin Antonescu. Să nu uităm faptul că Antonescu l-a girat pe Klaus Iohannis și nu credem că este o opțiune bună pentru români în acest moment”.
De asemenea, senatorul a transmis un mesaj clar: „Românii nu mai doresc coaliții de partide vechi. Vor altceva.”
Coleșa: „Românii au înțeles cum se raportează fiecare candidat la valorile importante”
Deputatul Alin Coleșa a întărit ideea că rezultatul era așteptat.
„Este un rezultat previzibil. Mă bucur foarte mult că George Simion, candidatul AUR, președintele nostru, este pe primul loc. Știam că așa va fi”.
El a lăudat discernământul alegătorilor: „Oamenii au învățat să discearnă adevărul de minciună și binele de rău. Spațiul informațional a fost plin de diversiuni, dar românii au înțeles cum se raportează fiecare candidat la valorile importante: libertatea, pacea, dezvoltarea”.
Coleșa și-a exprimat preferința ca Nicușor Dan să fie contracandidatul lui Simion în turul II: „M-aș bucura să fie așa, pentru că alegerea trebuie să fie între doi candidați cu valori foarte clar delimitate. Nu cred că Nicușor Dan a mimat valorile cum au făcut-o Victor Ponta, Crin Antonescu sau doamna Lasconi”.
„Bătălia” finală, pe 18 mai
Pe final, a criticat alți candidați care, în opinia sa, au încercat să inducă în eroare electoratul: „Cred că au fost mulți votanți păcăliți de candidații care au mimat valorile noastre.”
Următoarele două săptămâni se anunță intense pentru AUR, care se pregătește să își maximizeze prezența și mesajul în rândul electoratului, în așteptarea verdictului final de pe 18 mai.
Duminică seară, sediul AUR din Piața Cipariu a fost cuprins de entuziasm, după ce rezultatele exit-poll-urilor l-au plasat pe candidatul George Simion pe primul loc în cursa pentru alegerile prezidențiale.
Liderii locali ai partidului, alături de susținători, au urmărit împreună transmisiunea unei televiziuni pro-Călin Georgescu, așteptând cu nerăbdare intervenția lui George Simion.
Susținătorii lui George Simion au deschis sticle de vin spumant
Imediat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Angajări la stat: posturi vacante la instituții publice din județul Alba în luna februarie 2026. Condiții, calendar concursuri
Angajări la stat în Alba: în luna februarie 2026 sunt organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituții publice din județ.
Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe.
Lista posturilor vacante
Angajări la stat. Alba Iulia
Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 Alba Iulia
- magaziner
Condiții: studii medii, vechime în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Burleanu, despre incidentele de la meciul CFR Cluj – U Cluj: Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, luni, comentând incidentele de la finalul partidei CFR Cluj – ”U” Cluj, scor 3-2, când antrenorul oaspeţilor, Cristiano Bergodi, a agresat doi jucători ai formaţiei gazdă, că astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal.
Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal
„Astfel de comportamente...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Întrerupere programată a furnizării de gaz pe mai multe străzi din Ciumbrud. Recomandări pentru locuitori
Compania Delgaz Grid anunță că serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi întrerupt miercuri, 11 februarie 2026, între orele 09:00 și 13:00, pe mai multe străzi din localitatea Ciumbrud, județul Alba.
Măsura este necesară pentru realizarea lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuție.
Astfel, compania va întrerupe temporar alimentarea cu gaze naturale pe următoarele străzi:
- Vasile Lucaci (parțial - numerele 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15, 17 și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
10 februarie: Ziua Mondială a Leguminoaselor. Care sunt beneficiile pentru sănătate și alimentație echilibrată
Ziua Mondială a Leguminoaselor este marcată anual la data de 10 februarie, cu scopul de a evidenția importanța acestor plante ca surse esențiale de hrană la nivel mondial.
Obiectivul marcării acestei zile este de a face cunoscute informaţiile cu privire la beneficiile nutriţionale ale leguminoaselor şi de a organiza activităţi în acest sens la nivel mondial, potrivit www.fao.org.
Culturile de leguminoase, precum lintea, fasolea, mazărea, năutul şi soia, reprezintă opţiuni de...
Citește mai mult pe Alba24.ro






