EVENIMENT
VIDEO/FOTO: Groapă comună descoperită în centrul municipiului Alba Iulia. Zeci de schelete ale unor oameni bolnavi de sifilis, lepră sau cancer, de acum 100 ani
O groapă comună și peste 30 de morminte au fost descoperite în centrul orașului Alba Iulia, într-o necropolă, chiar pe locația unui viitor supermarket, în zona Pieței Sifor.
Potrivit arheologului Gabriel Balteș, este vorba despre o necropolă care ar data undeva după Primul Război Mondial și sfârșitul celui de al doilea, în jurul anului 1948.
În partea de nord a necropolei au fost descoperite 34 de morminte ce aparțin cultului reformat și celui romano-catolic.

Ceea ce este și mai interesant este colțul sudic al necropolei, unde a fost descoperită o groapă comună, în care au fost înmormântați 18 oameni.
Potrivit unor studii antropologice, persoanele înhumate în groapa comună ar fi suferit de boli precum cancer, sifilis și lepră. Cercetările antropologice au fost realizate de către două specialiste din Polonia.
Săpăturile pe viitorul amplasament al unui supermarket au început în 11 iulie și probabil vor dura până la sfârșitul lunii august. După ce săpătura va fi terminată rămășițele umane vor fi depozitate la muzeu. Apoi, Comisia Națională de Arheologie ”va da un aviz cu siguranță favorabil pentru construcția viitorului proiect”, a declarat arheologul Gabriel Balteș.
Pe lângă necropola descoperită, au mai fost scoase la suprafață o fântână cu manta din piatră și material ce provine din vechi construcții romane, precum și fundațiile unor locuințe construite în perioada dintre cele două războaie mondiale sau de la al Doilea Război Mondial până în 1948-1950.

De reținut este faptul că în gropile defuncților au fost descoperite mai multe obiecte de cult precum rozarii, medalioane cu chipul Fecioarei Maria și crucifixuri cu chipul lui Isus Hristos. Momentan, din suprafața de cercetare de aproximativ 6000 dee metri pătrați, arheologii au săpat doar 40%.
Declarația arheologului Gabriel Balteș, în exclusivitate pentru Alba24:
”Ne aflăm pe locația viitorului proiect, a unui supermarket, suprafața de cercetare este undeva la 6000 de metri pătrați. În primă fază am început cu o suprafață de circa 300 metri pătrați, pe care am decopertat-o. Înspre zona de nord a viitorului proiect am identificat un cimitir, de fapt o zonă sacră, o necropolă, în care au funcționat la un moment dat două cimitire care au aparținut a două culte religioase, respectiv cultul reformat și cel romano-catolic.
Pentru început putem spune că avem, ca date preliminarii în ceea ce privește descoperirea, putem spune că rămășitele celor care au aparținut cultului romano-catolic sunt mai recente decât cele aparținând cultului reformat, deoarece la un moment dat romano-catolicii au înmormântat peste mormintele reformate.
Din descoperirile noastre vedem că se păstrează obiceiul romano-catolic de a îngropa, împreună cu defunctul, artefacte ce țin de cult. Adică rozar cu medalion pe care este înfățișat chipul Fecioarei Maria, crucifixul, uneori cu Isus pe cruce, mai au asupra lor unele rămășite de îmbrăcăminte și chiar încălțăminte.
În acest sens putem spune că cimitirul a funcționat undeva după Primul Război Mondial până spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, până în 1948, până când toată zona de aici a fost cuprinsă de programul de naționalizare, în care au fost distruse atât vechi locuințe cât și acest cimitir.
Într-un alt sector al suprafeței ce este prinsă în proiectul celor de construire a unui supermarket, am mai identificat o fântână cu manta din piatră și material ce provine din vechi construcții romane, precum și fundațiile unor locuințe construite undeva între cele două războaie mondiale sau de la Al Doilea Război Mondial până în 1948-1950.
Am cercetat, în suprafața în care am prins necropola, în jur de 34 de morminte; aceste morminte sunt ocupate de către defuncți aparținând celor două culte. În unele gropi am identificat chiar și doi, trei indivizi așezați unul peste altul.
Curios este că pe colțul sudic al suprafeței pe care am dezvelit-o am descoperit o groapă comună, în care au fost identificate rămășite a 18 indivizi, respectiv 18 cranii cu oasele lungi ce aparțineau acestora.
Acest lucru îl spunem cu certitudine deoarece în echipa de cercetare au fost incluse și două antropoloage venite din Polonia care au ajutat la acest proiect, ele au identificat numărul de indivizi și ne-au spus cu certitudine că aici au fost în groapa asta, înmormântați sau reînmormântați, 18 indivizi care prezentau anumite urme de boli lăsate pe oase, cancer, lepră și sifilis.
Momentan suntem cam în jur de 40% din proiect. Clădirile probabil au aparținut unor persoane private, zona era un cartier de locuințe private.
Am început cercetarea în data de 11 iulie a acestui an și o dată estimativă a finalizării în teren a lucrărilor probabil spre finalul lunii august, după care urmează o perioadă în care se va întocmi un raport de cercetare de către comisia de arheologie națională.
Momentan, noi excavăm toate mormintele pe care le identificăm în suprafața viitorului proiect, rămășițele le vom depozita la muzeu, după care comisia națională de arheologie va da un aviz, cu siguranță favorabil, pentru construcția viitorului proiect.
Zona de cercetare va fi reamenajată pentru construirea a ceea ce urmează să se facă aici, respectiv un magazin. Comisia de arheologie se întâlnește o dată sau de două ori pe lună, depinde de complexitatea săpăturii pentru a întocmi raportul, nu pot să spun dacă cei de la magazin vor primi un aviz favorabil în septembrie, octombrie sau decembrie, nu pot să vă spun, depinde de cum ne mișcăm noi în realizarea documentației, plus la ce moment va intra acel raport în discuție la comisia de arheologie.
Acest cimitir a funcționat pe această zonă, a aparținut unor culte, cu siguranță este un obiectiv important pentru noi, pentru oraș și pentru zona de descoperiri funerare ce au urmat în orașul Alba Iulia.
Defuncții, cei care au fost surprinși probabil (spun asta acum, probabil) cultului reformat, i-am identificat cumva dezmembrați, adică atunci când s-a săpat groapa pentru a fi înmormântat un alt individ nu s-a mai ținut cont de cel pe care l-au găsit în groapă și l-au așezat neordonat pe respectivul.
În schimb, cei găsiți întregi sunt în cutii de lemn, în coșciuge de lemn, unele dintre ele au chiar și ornamente de bronz sau alamă, înfățișând pe Fecioara Maria, diferite ornamente florale, unii fiind mai înstăriți, fiind găsiți cu cercei, rozar medalion”, a declarat Gabriel Balteș pentru Alba24.
Sursa: Alba24.ro
EVENIMENT
Pensia socială în 2026: Cine poate beneficia de indemnizația minimă, cât este și care sunt condițiile de acordare
Pensia socială în 2026: Cine poate beneficia de indemnizația minimă și care sunt condițiile în care se acordă. În acest an, cuantumul indemnizației sociale pentru pensionari este stabilit la 1.281 de lei pe lună.
Indemnizația socială pentru pensionari, cunoscută în mod uzual drept „pensia socială”, rămâne și în anul 2026 un mecanism de sprijin destinat exclusiv persoanelor care au un drept de pensie, dar ale căror venituri sunt sub un prag minim stabilit prin lege.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Cazul tânărului acuzat că și-a omorât mama în Franța. Curtea de Apel Cluj decide vineri dacă va fi extrădat sau nu
Curtea de Apel Cluj va decide, vineri, dacă tânărul de 23 de ani, Andrei Boilă, va fi extrădat sau nu în Franța, acolo unde acuzat că și-a ucis și incendiat mama în orașul Molsheim.
Avocatul lui Boilă, Dan Boloș, a cerut, joi, instanței, să respingă extrădarea clientului său pe motiv că în mandatul european de extrădare nu se precizează numele penitenciarului din Franța unde tânărul ar urma să fie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Proiect pentru limitarea adaosului la energie și gaze, publicat și RETRAS rapid de Ministerul Energiei
Proiect pentru limitarea adaosului la energie și gaze, publicat și RETRAS rapid de Ministerul Energiei: este vorba despre un proiect de ordonanță privind instituirea unui mecanism temporar de limitare a adaosului comercial aplicat energiei electrice și gazelor naturale, care a fost publicat în transparență decizională de Ministerul Energiei după ce Ilie Bolojan a anunțat ca schema de plafonare a gazelor va fi înlocuită.
După câteva minute, proiectul de OUG și nota de fundamentare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Medicul șpăgar din Sebeș, Adrian Ienea, arestat preventiv după ce a luat iar mită de la pacienți. Va sta 30 de zile după gratii
Medicul șpăgar din Sebeș, Adrian Ienea, care are deja o condamnare la activ pentru luare de mită, a ajuns în arestul IPJ Alba. Acesta va sta pentru următoarele 30 de zile în arest preventiv.
Motivul este unul simplu: Chiar dacă a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită, acesta nu s-a oprit din această practică. Mai exact, în data de 3 februarie 2026 a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, după ce a luat iar șpagă. O zi mai târziu a fost...
Citește mai mult pe Alba24.ro
