EVENIMENT
VIDEO FOTO. Horea Uioreanu, condus pe ultimul drum de sute de persoane în Cimitirul Central din Cluj-Napoca
Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, este înmomântat, luni, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, slujba din capelă fiind oficiată în rit greco-catolic.
La slujba de înmormântare au participat, pe lângă membri familiei și apropiați, și foști colegi de partid. Horea Uioreanu a murit, joi, într-un cămin de vârstnici din Gilău, unde fusese internat din luna august. Acesta avea 65 de ani.
Horea Uioreanu, fost președinte al CJ Cluj, condus pe ultimul drum
Horea Uioreanu a fost președinte al Consiliului Județean Cluj între anii 2012 și 2014.
Sicriul a fost depus pe catafalc in aer liber lângă capelă.
Primul care a venit să își aducă omagiile a fost președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care a adus o coroană de flori.
La înmormântare participă mama lui, Rodica Uioreanu, care are 92 de ani, cei doi copii ai săi din cele două căsătorii, Alexandru și Luca, dar și fostele sale soții, Consuela și Elena.
De asemenea, sunt prezenți și câțiva primari PNL
Alături de familia Uioreanu a fost și Fostul senator și președinte al PNL Cluj, Marius Nicoară.
La înmormântare a venit și Radu Rațiu (foto), vicepreședintele CJ Cluj, dar și fostul vicepreședinte al forului județean, Marius Mânzat.
Un ultim omagiu i-au adus lui Horea Uioreanu și șefi de servicii deconcentrate.Sunt prezenți la funeralii prefectul Maria Forna și fostul subprefect de Cluj, Călin Platon.
Și primarul Emil Boc i-a adus un ultim omagiu fostului președinte CJ Cluj.

Emil Boc a depus o coroană de flori, pe care a adus-o singur, a pus mâna pe sicriu și și-a făcut cruce.
Slujba va fi oficiată de un sobor de preoți în frunte cu episcopul Claudiu al Eparhiei Greco – Catolice de Cluj-Gherla.

La slujba de înmormântare sunt prezenți și soții Radu și Lucia Morariu, de la Eximtur.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, este înmomântat, luni, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, slujba din capelă fiind oficiată în rit greco-catolic.
La slujba de înmormântare au participat, pe lângă membri familiei și apropiați, și foști colegi de partid. Horea Uioreanu a murit, joi, într-un cămin de vârstnici din Gilău, unde fusese internat din luna august. Acesta avea 65 de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Echipa de fotbal Universitatea Cluj l-a transferat pe jucător sârb Jug Stanojev (26 de ani) de la echipa kazahă Kairat Almatî, a anunţat clubul ardelean, vineri, pe site-ul său oficial.
Jucător de UEFA Champions League
Jucătorul de bandă dreaptă a evoluat în ultimele două sezoane pentru formaţia kazahă, cu care a câştigat două titluri de campion şi a ajuns în faza principală din UEFA...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Raed Arafat cere Parlamentului să inițieze un proiect de lege prin care să se interzică accesul minorilor la rețelele sociale
Raed Arafat, șeful Departamentului Pentru Situații de Urgență, cere Parlamentului României să ”facă un pas curajos”. Mai exact să inițieze un proiect de lege prin care minorii sub 15 - 16 ani să nu mai aibă acces la rețelele sociale (Tik Tok, Instagram).
Arafat spune că nu este o dezbatere ideologică ci, mai degrabă o problemă de sănătate publică. Asta în condițiile în care pompierii militari sunt printre primii care ajung la tragediile comise de minori.
Mai mult de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Eurodeputatul de Cluj, Daniel Buda, responsabil al PPE pentru schema UE pentru fructe, legume și lapte în școli
Eurodeputatul de Cluj, Daniel Buda (PNL/PPE), a fost numit responsabil, din partea Grupului PPE, pentru dosarul privind organizarea comună a piețelor (CMO), inclusiv Schema UE pentru fructe, legume și lapte în școli 2028-2034.
”Prioritatea mea este să mă asigur că există finanțare adecvată și predictibilă, astfel încât acest program esențial să ajungă în fiecare școală, fără inegalități între state...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Un pensionar din Cugir care a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc a ajuns în fața instanței. Ce pedeapsă a primit
Un pensionar din Cugir a fost recent condamnat după ce în urmă cu mai bine de doi ani a spart ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Deși fapta s-a petrecut în data de 21 iunie 2023, o primă condamnare a venit abia pe 29 ianuarie 2026, la Judecătoria Alba Iulia.
Fapta, una întâlnită frecvent în localurile care au și jocuri de noroc a fost descrisă în motivarea instanței.
În ziua respectivă, bărbatul se afla în interiorul sălii de jocuri, iar în timp ce juca la un aparat...
Citește mai mult pe Alba24.ro















