Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO FOTO. Protestul STUDENȚILOR în fața UBB. „2 luni de chirie cât 2 ani de pandemie”. Nu vor acum învățământ față în față

Publicat

stud zero.jpg

Peste 200 de studenți au protestat luni în fața sediului central al Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca împotriva deciziei Ministerului Educației de a-i aduce la cursuri față în față.

„Speranța noastră este să putem duce protestul și la nivelul altor centre universitare pentru a deveni cunoscută poziția noastră.

Vrem respectarea OUG nr. 99 de anul trecut și să se păstreze activitatea didactică așa cum a stabilit fiecare universitate de la începutul anului universitar. Asta cerem ministrului Educației”, a spus Unghianu, președintele Organizației Studenților din UBB (OSUBB), pentru Cluj24.

La protest au participat studenți de la facultățile universității clujene.

Ei au scandat „Guvernanți, nu uitați, și noi suntem importanți”, „Fizic în teorie, dar fără bani de chirie”, „Noi nu vrem ipocrizie, slavă ție studenție”, „Cîmpeanu nu uita, UBB nu te vrea”.

stud 3

Un student a adus un afiș în care apare poza ministrului Sorin Cîmpeanu și un text referitor la celebra garsonieră de 11 mp din Cluj-Napoca: „Chiria pentru 11 metri pătrați tot voi ne-o achitați?”.

Citește și UBB Cluj propune o perioadă de TRANZIȚIE pentru revenirea cu prezență fizică la cursuri

stud 4

Protestatarii au avut banderole roșii pe braț și pancarte cu mesaje precum: „Ziceți că ajutați, dar voi ne abandonați”, „2 luni de chirie cât 2 ani de pandemie”, „Vrem să stăm în amfiteatre, prin decizii calculate”, „Voi doar promovați abandonul universitar” , „Fizic în teorie, dar fără bani de chirie”, „Două luni de chirie, aproape tâlhărie”, „În martie se iau flori, nu chirii”.

OSUBB a pregătit un memoriu pe care îl va trimite...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe