EVENIMENT
VIDEO FOTO. Traficanți de droguri vindeau droguri într-o frizerie din Cluj. Au fost arestați
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 26, 32 și 41 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada februarie 2023 – februarie 2025, persoana de 26 de ani ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diverse cantități de substanță psihoactivă, sub formă de cristal, către consumatori din județul Cluj, inclusiv în cadrul unui salonul de frizerie pe care l-ar deține.
De asemenea, din cercetări a reieșit că persoana de 32 de ani, în perioada februarie 2023 – decembrie 2024, și cea de 41 de ani, pe parcursul anului 2025, ar fi procurat, manipulat, oferit cu titlu gratuit și vândut cantități de substanță cristalină 2 MMC.
Ce s-a găsit la percheziții
În urma celor 3 percheziții efectuate la data de 28 februarie 2025, în județul Cluj, au fost descoperite și ridicate cantități de substanță psihoactivă 2 MMC, obiecte purtând urme de substanță, plicuri autosigilante, precum și alte mijloace de probă.
La data de 28 februarie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor 3 persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
La data 1 martie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a persoanelor, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca și a unui echipaj canin din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 26, 32 și 41 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada februarie 2023 – februarie 2025, persoana de 26 de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Zeci de firme din județ, verificate de ITM Alba. Ore suplimentare neplătite și concedii legale neacordate, printre nereguli
Inspectorii ITM din Alba au aplicat 42 de sancțiuni în urma controalelor la zeci de firme din județ. Printre deficiențe se numără și munca în zilele libere, fără bani în plus.
Astfel, în perioada 2-6 februarie 2026, inspectorii de muncă au verificat 60 de angajatori din Alba, cu un total de 889 de angajați.
În urma controalelor în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate 111 deficiențe și au fost aplicate opt sancțiuni, dintre care trei sunt amenzi în valoare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Educația a ajuns la limită. Profesorii din Cluj, chemați să voteze la referendumul care poate declanșa greva
Sistemul de educație se află într-un punct critic, iar profesorii din Cluj sunt chemați acum la referendum. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), din care face parte și Sindicatul Liber din Învățământul Preuniversitar Cluj, a lansat o consultare printre cadrele didactice cu privire la continuarea acțiunilor de protest care au început încă din toamna anului trecut.
Profesorii cer abrogarea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Furnizarea apei potabile, întreruptă temporar pe o porțiune a străzii Calea Moților din Alba Iulia. Precizările Apa CTTA
Apa CTTA - Sucursala Alba Iulia a anunțat luni dimineața întreruperea furnizării apei potabile pe strada Calea Moților din municipiul Alba Iulia din cauza unei avarii la sistemul de alimentare.
Este vorba despre tronsonul cuprins între strada Detunata și strada Alessandria, iar reluarea furnizării cu apă este estimată pentru ora 16:00.
La reluarea alimentării cu apă pot apărea depășiri ale parametrilor turbiditate. Consumatorii sunt rugați să utilizeze apa doar în scopuri...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Intervenție de deszăpezire pe DN 67C Transalpina, în Alba. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă
În contextul informării meteorologice, Secția Drumuri Naționale Alba acționează luni dimineața pe DN 67C - Transalpina, pe sectorul cuprins între km 79 și km 101, pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil și împrăștierea materialului antiderapant, cu un utilaj.
Potrivit reprezentanților Prefecturii Alba, circulația se desfășoară în condiții de iarnă.
„Recomandăm participanților la trafic să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și...
Citește mai mult pe Alba24.ro




