EVENIMENT
VIDEO FOTO. Ziua Poliției la Cluj. Intervenție a mascaților pentru prinderea autorilor unui jaf armat. Demonstrații cu câini
Ziua Poliției a fost marcată, marți, în Piața Unirii din Cluj-Napoca printr-o serie de manifestări cu public, ”vedetele” fiind demonstrațiile cu câinii de serviciu și un exercițiu demonstrativ al ”mascaților” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) din cadrul IPJ Cluj.
În piață au fost instalate mai multe ateliere de la Serviciul Criminalistic și Serviciul Rutier, unde clujenii, în special copii, au putut vedea polițiștii la lucru.
”Am adus un pistol radar, pentru depistarea vitezomanilor, dar și autospeciale de serviciu, precum și o motocicletă. La atelierul celor de la Serviciul Criminalistic, cei mici au putut să își facă o amprentă pe care să o aibă amintire.
De asemenea, am desfășurat și exerciții demonstrative ale echipajelor canine”, a declarat pentru Cluj24 șeful Serviciului Ordine Publică din IPJ Cluj, comisarul-șef Vasile Iusco.
În cadrul exercițiilor grupei canine, prin fața spectatorilor au trecut câinii de serviciu, iar cei mici au avut ocazia să vadă nivelul de dresaj și modul cum răspuns la comenzile conductorilor.
De asemenea, cățelușa Luna s-a lăsat mângâiată spre deliciul copiilor.
Intervenția ”mascaților” pentru prinderea autorilor unui jaf armat
La final, a avut loc simulare a ”mascaților” de la SAS Cluj, la care nu a fost folosită muniție reală, și care a vizat interceptarea în trafic a unei mașini în care se se aflau autorii unui jaf armat.
Potrivit scenariului, cei doi bărbați erau înarmați, iar polițiștii aveau suspiciunea că în mașina acestora există un dispozitiv exploziv improvizat.
După capturarea autorilor jafului, echipa de asalt a solicitat sprijnul grupei pirotehnice.
În prima fază, câinele polițist Ara a identificat, prin miros, că în mașină ar exista explozibil, după care un agent SAS a deschis portiera din spate cu ajutorul unui braț telescopic și a extras un rucsac suspect care, ulterior, a fost neutralizat.
Ziua Poliției a fost marcată, marți, în Piața Unirii din Cluj-Napoca printr-o serie de manifestări cu public, ”vedetele” fiind demonstrațiile cu câinii de serviciu și un exercițiu demonstrativ al ”mascaților” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) din cadrul IPJ Cluj.
În piață au fost instalate mai multe ateliere de la Serviciul Criminalistic și Serviciul Rutier, unde clujenii, în special copii, au putut vedea polițiștii la lucru.
”Am adus...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Avocatul Poporului a primit peste 1.800 de petiții privind modul în care sunt soluționate cererile de recalculare a pensiilor, dar și alte aspecte care țin de acest domeniu.
Problemele semnalate nu au vizat doar întârzierile, arată un răspuns al instituției transmis Digi24. Ele privesc și situații în care deciziile nu au fost emise, drepturile stabilite nu au fost puse în plată, adeverințele depuse nu au fost valorificate sau stagiile de cotizare nu au fost corect luate în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
U-BT Cluj-Napoca merge mai departe în EuroCup. Victorie în „finala” cu Aris și calificare în play-off
Miercuri, 11 februarie, U-BT Cluj-Napoca și Aris Salonic au luptat pentru ultimul loc în optimile de finală ale BKT EuroCup. Meciul a început la ora 18:00 pe terenul clujenilor la BTArena.
Meciul câștigat cu scorul de 111-92 de campioana României a fost unul sold out cu 10.000 de spectatori pe terenul clujean.
Primul sfert
Primul sfert a debutat cu oaspeții mai inspirați, care au preluat rapid conducerea și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Petreceri memorabile la Arena Play din Alba Mall. Adrenalină și distracție cu VR, simulatoare de zbor și curse auto (P)
Arena Play Club Alba Iulia, din Alba Mall, este cel mai nou spațiu dedicat copiilor și tinerilor care vor să își sărbătorească ziua de naștere în lumea tehnologiei, sau vor să descopere ce înseamnă realitatea virtuală.
Spațiul oferă o experiență unică în Alba Iulia: o arenă de gaming în realitate virtuală, unde, alături de prieteni, te transformi într-o hologramă și vă întreceți într-o competiție spectaculoasă.
Arena virtuală de player versus player ( jucători...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bani albi pentru zile negre: Suma uriașă de care are nevoie o familie din România, pentru a trece peste o situație grea. Studiu
Bani albi pentru zile negre: Suma uriașă de care are nevoie o familie din România este relevată de un studiu publicat de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Studiul arată că o problemă serioasă are nevoie de rezerve financiare la fel de serioase.
Populația României este din ce în ce mai vulnerabilă în fața riscurilor de pierdere a veniturilor cauzate de boală, accidente sau decese.
Într-o astfel de situație neprevăzută, o...
Citește mai mult pe Alba24.ro











