EVENIMENT
VIDEO: Incendiu într-un bloc cu 10 etaje din orașul Moldova Nouă. 25 de persoane au fost evacuate

Un număr de 25 de locatari ai unui bloc cu 10 etaje din oraşul Moldova Nouă au fost evacuaţi, duminică seara, în urma unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul opt, fără a fi însă înregistrate victime sau persoane care să fi necesitat îngrijiri medicale.
"Pompierii militari au intervenit la un incendiu anunţat prin apel 112, la ora 18:18, la un imobil de locuinţe tip bloc turn cu zece etaje, din Moldova Nouă. Au intervenit de urgenţă două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apa şi spumă, din cadrul Secţiei de Pompieri Moldova Nouă, care în cel mai scurt timp au reuşit să localizeze şi să lichideze incendiul, astfel că la ora 18,50, acesta a fost stins în totalitate. Incendiul a izbucnit la un apartament de la etajul opt al blocului, având ca şi cauză un scurt circuit al tabloului electric de la apartamentul respectiv. Au fost evacuaţi 25 de locatari de la apartamentele situate la etajele şapte, opt şi nouă ale blocului", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU "Semenic" al judeţului Caraş-Severin, Adrian Manofu.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, nicio persoană nu a fost rănită şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, a precizat reprezentantul ISU Caraş-Severin.
În urma incendiului, au ars câteva lucruri din apartamentul respectiv şi au fost afectaţi pereţii din apropierea tabloului electric.
Sursa video: stirilecs.ro
EVENIMENT
România a încheiat anul în recesiune tehnică. Liderul PSD, Sorin Grindeanu îl acuză pe Ilie Bolojan: Decizii economice stupide
EVENIMENT
Colegiul Militar din Alba Iulia a dat-o în judecată pe mama unui fost elev care s-a transferat la alt liceu. Care este motivul
Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia se judecă cu mama unui fost elev. Reprezentanții unității de învățământ au dat-o în judecată pe femeie (elevul fiind încă minor) și îi cer acesteia suma de 7338,83 lei.
Banii reprezintă suma pe care colegiul a cheltuit-o cu cazarea, întreținerea și masa cât copilul femeii a fost elev al unității de învățământ. Din câte se pare acesta a fost transferat de la colegiul militar, la o altă unitatea de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Economia României, în recesiune tehnică. Date oficiale INS: Economia a crescut, dar nu suficient
Economia României, în recesiune tehnică: Datele oficiale arată o contracție în ultimul trimestru din 2025 (față de trimestrul anterior), după ce și în toamna economia scăzuse față de vara anului trecut. Tehnic, suntem în recesiune deși pe ansablul întregului an România a avut o creștere de 0,6%, potrivit anunțului făcut vineri de Institutul de Statistică. Recesiunea tehnică este o definiție strict statistică (două trimestre consecutive de scădere), ceea ce nu presupune...
Citește mai mult pe Alba24.ro
O femeie în vârstă din comuna Râșca, județul Cluj, a fost adusă vineri în siguranță acasă de jandarmii clujeni după ce a plecat singură, în plină noapte, și a fost căutată timp de aproximativ o oră și jumătate prin pădure.
Intervenția a fost declanșată în urma unui apel la 112, iar finalul operațiunii a fost unul fericit.
Alertă în toiul nopții
Incidentul a avut loc în noaptea de vineri, 13...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
