Connect with us

EVENIMENT

VIDEO: Incendiu într-un bloc de locuințe din Galați filmat în direct. Dupa cât timp au ajuns pompierii

Publicat

Un incendiu izbucnit într-un bloc cu sute de apartamente, din Galați, a fost filmat în direct de un cetățean. Acesta spune că pompierii au ajuns cu întârziere la fața locului.

Bărbatul a început să filmeze când flăcările au cuprins balconul și se vedeau din stradă. Potrivit imaginilor postate pe Facebook, pompierii au ajuns la 8 minute de la începutul filmării, însă martorii spun că timpul a fost de aproximativ 15 minute de la sesizarea incendiului.

Potrivit pompierilor, incendiul s-a produs de fapt într-un apartament din blocul B7, de pe B-dul Brăilei.

Pentru stingerea flăcărilor s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscară, o descarcerare și o ambulanță SMURD.

”Pompierii au localizat rapid incendiul care a distrus sufrageria apartamentului și s-a extins în balcon, de unde a devenit vizibil în stradă. Acțiunea militarilor a fost ingreunată de cantitățile mari de gunoaie depozitate în apartament. Nu au fost gasite victime”, au informat reprezentanții ISU Galați.

YouTube video

Aceștia precizează că proprietara apartamentului, în vârstă de circa 85 de ani, a fost monitorizată de echipajul medical și este în afara oricărui pericol.

YouTube video

O altă vârstnică de la etajul 4 a fost evaluată și este supravegheată de echipajul SMURD, din cauza intoxicării cu fum de pe casa scării și a unui atac de panica.

Ambele femei au refuzat internarea.

VIDEO: Facebook/ Ëdí Êdüärdöò; ISU Galați

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Cod galben de ceață densă la Cluj. Vizibilitate redusă sub 50 de metri

Publicat

ceata e1668006009365.jpg






Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, 29 ianuarie, o avertizare Cod galben de ceață densă pentru mai multe zone din județul Cluj.

Avertizarea este valabilă pentru ziua de joi, până la ora 15:00.

Potrivit meteorologilor, se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, sub 200 m și izolat sub 50 m.

Zonele vizate de Codul galben sunt Turda, Câmpia Turzii, Viișoara, Mihai...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Simona Halep, mesaj de la Cluj pentru tinerii șoferi: Să lăsăm telefonul la volan, condusul înseamnă responsabilitate

Publicat

halep e1769687509281.jpeg






Marea campioană la tenis, Simona Halep, a transmis, joi, un mesaj tinerilor șoferi, cărora le-a cerut să lase telefonul când sunt la volan și să dea dovadă de atenție maximă. ”Condusul înseamnă responsabilitate”, a spus aceasta.

Halep a participat la Cluj-Napoca la Conferința CARS Talks, parte a campaniei CARS – Condu Atent, Responsabil și în Siguranță care aduce în prim-plan educația și siguranța...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CJ Cluj contestă despăgubirile pe terenurile expropriate la calea ferată Cluj-Oradea. Diferențe uriașe de preț în aceeași zonă

Publicat

consiliul judetean.jpg






Consiliul Județean Cluj a aprobat un proiect de hotărâre prin care va încasa despăgubirile stabilite de CFR pentru terenurile expropriate în cadrul proiectului de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj-Napoca Oradea Episcopia Bihor, dar va contesta în instanță sumele considerate subevaluate.

Este vorba în special despre terenuri aflate în proprietatea județului, în zona Tăietura Turcului,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Alin Tișe: CJ Cluj, singura administrație județeană digitalizată din România, proiect-pilot cu Ministerul Economiei

Publicat

consiliul judetean scaled e1769689672568.jpg






Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunță derularea, în premieră, a unui proiect-pilot al CJ Cluj cu Ministerul Economiei, care integrează facilitățile platformei Ghișeul Unic în procesul de avizare a licențelor industriale.

”Ministerul Economiei a constatat că singura administrație județeană care oferă în momentul de față la nivelul întregii țări aceste servicii în format...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe