EVENIMENT
VIDEO: Incendiu la un apartament din Cluj-Napoca. Trei persoane au fost transportate la spital
Cinci persoane au fost evacuate, dintre care trei au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament din Cluj-Napoca.
"Două autospeciale, o autoplatformă pentru intervenţii şi salvări de la înălţimi, un echipaj SMURD şi unul SAJ au fost dislocate pentru a gestiona o situaţie de urgenţă rezultată în urma unui incendiu dintr-un apartament situat într-un bloc de locuinţe de pe strada Fabricii din municipiul Cluj-Napoca. (...)
Au fost evacuate cinci persoane din apartamentele blocului, care au fost consultate de către salvatori, iar trei dintre acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii de specialitate.
Toate persoanele transportate la spital erau conştiente şi cooperante, prezentau suspiciuni de intoxicaţie cu fum şi afecţiuni uşoare", se arată într-o informare trimisă, luni, de ISU Cluj.
Mai multe lucruri din apartamentul respectiv au ars.
"Solicitarea pentru intervenţia pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 10,10, iar în momentul sosirii la faţa locului au găsit cuprinse de flăcări mai multe aparate electronice, electrocasnice şi piese de mobilier dintr-un apartament situat la etajul trei al imobilului, iar casa scării inundată de fum", mai arată ISU Cluj.
AGERPRES
EVENIMENT
Calendar Bacalaureat 2026: când sunt organizate probele de competențe și cele scrise. Reguli pentru liceeni la examen
Calendar Bacalaureat 2026: în acest an, probele de competențe vor fi organizate înaintea celor scrise. Candidații au acces la lucrările corectate, înainte să depună contestații. Sesiunea de vară a examenului se desfășoară în perioada iunie-iulie.
Ultima zi de cursuri pentru elevii din clasele XII-XIII este 4 iunie. În perioada 2-4 iunie, liceenii se înscriu la examenul de Bacalaureat.
Din 8 până în 17 iunie este sesiunea probelor de competențe: lingvistice în limba...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
UNTOLD intră într-o nouă eră. Flo Rida, Swae Lee, Kygo și The Chainsmokers, printre primele staruri anunțate pentru ediția 2026
Clasat pe locul 3 în topul celor mai mari festivaluri de muzică din lume, UNTOLD dă startul unei noi decade și anunță primii artiști care vor urca pe scenele ediției din 2026. Sub conceptul UNTOLD ONE, festivalul promite cea mai ambițioasă și spectaculoasă ediție de până acum.
Între 6 și 9 august 2026, Cluj-Napoca devine din nou capitala globală a muzicii, odată cu o ediție care marchează începutul unei...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Untold 2026: Flo Rida, Swae Lee, Kygo, The Chainsmokers și Lost Frequencies, printre primii artiști anunțați
Organizatorii festivalului Untold au anunțat primii artiști confirmați pentru ediția din 2026, care va avea loc între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca.
Flo Rida, Swae Lee, Kygo, The Chainsmokers și Lost Frequencies se află pe lista primului val de nume dezvăluite.
Flo Rida, unul dintre cei mai de succes artiști din istoria pop-rap-ului, ajunge pentru prima dată pe scena principală a festivalului Untold.
Cu peste 80 de milioane de discuri vândute la nivel global și hituri care au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Calendar Evaluare Națională 2026: probele la Română și Matematică pentru elevii de clasa a VIII-a. Modele de subiecte la examen
Calendar Evaluare Națională 2026. Elevii de clasa a VIII-a vor susține examenul din acest an în a doua jumătate a lunii iunie. Va fi o zi liberă între cele două probe, de Română și Matematică. De asemenea, la fel ca anul trecut, aceștia vor avea dreptul să-și vadă lucrările corectate, înainte de a depune contestații.
Cursurile pentru elevii de clasa a VIII-a se termină în 12 iunie, în anul școlar 2025-2026. În ultimele trei zile înainte de finalizarea cursurilor, aceștia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
