Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO. INCIDENTE la meciul U Cluj-Petrolul. Suporter al „șepcilor roșii”, IMOBILIZAT. S-au folosit substanțe LACRIMOGENE

Publicat

u cluj1.jpg

Incidente la meciul de fotbal dintre U Cluj și Petrolul Ploiești. Fanii ambelor echipe au distrus un gard, iar un suporter al U Cluj a reușit să ajungă pe terenul de fotbal. Jandarmii au folosit substanțe iritant lacrimogene pentru a restabili ordinea.

Potrivit Jandarmeriei Cluj, pe timpul desfășurării partidei de fotbal, în pauza dintre reprize, membri ai galeriei oaspete și gazde au încercat să pătrundă pe suprafața de joc prin distrugerea unor porțiuni din gardul care separă peluza oaspete, respectiv prin escaladarea gardului care desparte tribuna 2 de suprafață de joc.

„În acest context, un suporter gazdă a pătruns pe suprafața de joc, cu intenția de a provoca galeria oaspete.
Acesta a fost imobilizat de către stewarzii în vederea aplicării măsurilor legale.

Întrucât stewarzii nu puteau face faţă acestei situații tensionate, Jandarmeria a constituit un cordon de ordine pentru a împiedica pătrunderea celorlalți suporteri pe suprafaţa de joc şi conflictul direct între galerii, folosindu-se în acest sens substanțe iritant lacrimogene”, au arătat reprezentanții Jandarmeriei Cluj.

Până în acest moment nu există informaţii despre vătămarea corporală a vreunui suporter şi nu au fost jandarmi răniţi.

La această oră sunt în derulare activităţi de identificare a tuturor celor implicaţi în aceste incidente, urmând a se dispune măsurile legale împotriva acestora.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt străzile afectate

Publicat

va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna ungureni și

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la conducta din oțel, cu diametrul de 100 mm, localizată pe strada Nicolae Grigorescu nr. 6, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, începând cu data de 30 ianuarie 2026, ora 2200, până la data de 31 ianuarie 2026, ora 1600.

Vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile consumatorii ce locuiesc în imobilele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”

Publicat

activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării zilelor

Publicitate

Miercuri, premergător celebrării a 158 ani de la nașterea pictorului supranumit poetul plastic al florilor, precum și sărbătoririi Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani- 69 de ani de la înființare, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității.

În calendarul activităților planificate și desfășurate,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Vești bune pentru Darabani: Infrastructură modernă pentru un oraș care se dezvoltă

Publicat

vești bune pentru darabani: infrastructură modernă pentru un oraș care

Publicitate

Orașul Darabani va beneficia de un nou proiect major, de importanță deosebită pentru viitor, despre care se face vorbire de mult timp în comunitatea noastră.
În această săptămână, în prezența președintelui CJ Botoșani Valeriu Iftime și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea stației de epurare a apelor uzate a Orașului Darabani, precum...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO Violența școlară nu rămâne ascunsă: 179 de activități preventive în județul Botoșani

Publicat

video violența școlară nu rămâne ascunsă: 179 de activități preventive

Publicitate

Sub semnul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, marcată în fiecare an la 30 ianuarie, în această săptămână polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat în mod deosebit activități privind prevenirea și combaterea oricăror acte de violență în unitățile de învățământ.

 

În perioada 26 – 30 ianuarie, polițiștii cu responsabilități pe linia siguranței școlare din întregul județ au intensificat desfășurarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe