Connect with us

ACTUALITATE

UPDATE: VIDEO Accident TRAGIC la Rupea. O fetiţă a decedat, iar alte trei persoane sunt în stare gravă

Publicat

YouTube video

Un grav accident de circulaţie s-a produs, vineri dimineaţa, la ieşire din localitatea Rupea spre Sighişoara.

Potrivi informațiilor actualizate, transmise de ISU Brașov, în jurul orei 10.00, o fetiță în vârstă de 4 ani și-a pierdut viața în accident. În mașină se mai aflau părinții și o fată de 11 luni, toți cetățeni din Ungaria.

Accidentul s-a petrecut pe DN13, în zona km 67.

”Conducătorul unui autoturism înmatriculat în Ungaria, în timp ce se deplasa dinspre Sighișoara spre Brașov, a pierdut controlul volanului, a lovit un parapet și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea carosabilului”, transmite IPJ Brașov.

masina rasturnata rupea

UPDATE, ora, 9.40: La ridicarea autoturismului din pârău s-a mai descoperit încă un copil, care se afla în în stop cardio-respirator.

Potrivit ISU Brașov, până la sosirea echipajului de descarcerare la faţa locului,  a intervenit şi un echipaj al Jandarmeriei, care era în drum spre o altă misiune. Aceştia au reuşit să-i menţină bărbatului capul la suprafaţa apei, astfel încât victima să nu se înece, reuşind totodată să scoată victima din maşină.

UPDATE 2, ora 9.50: Cel de-al doilea copil, găsit în maşină abia după ce autoturismul a fost scos din pârâu, este o fetiţă, care a fost declarată decedată.

Potrivit ISU Braşov, un autoturism cu trei pasageri s-a răsturnat, într-un pârău, la ieşire din localitatea Rupea spre Sighişoara. Două persoane au rămas încarcerate, printre care şi un copil de aproximativ 2 ani, precum şi mama acestuia.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă şi spumă, trei echipaje SMURD şi o ambulanţă.

elicopter SMURD

Potrivit ISU, mama şi copilul sunt intubaţi şi a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD.

sursa video: DRDP Brașov

 

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani, implicat în construirea unei strategii regionale de dezvoltare și reziliență

Publicat

botoșani, implicat în construirea unei strategii regionale de dezvoltare și

Publicitate

Joi, municipiul Siret a găzduit o întâlnire de lucru dedicată cooperării regionale, organizată în cadrul misiunii Băncii Mondiale în Regiunea Nord-Est. Evenimentul a reunit factori de decizie și experți interesați de consolidarea dezvoltării regionale și de creșterea competitivității economice.

La discuții au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Botoșani, alături de reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune de control la Botoșani pentru prevenirea muncii și șederii ilegale a străinilor

Publicat

acțiune de control la botoșani pentru prevenirea muncii și șederii

Publicitate

Respectarea legislației în domeniul muncii și al șederii străinilor reprezintă o prioritate constantă pentru autorități, iar acțiunile preventive desfășurate contribuie la menținerea unui climat de legalitate și siguranță.

 

Joi, 29 ianuarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de control pentru prevenirea și combaterea muncii și a șederii ilegale a străinilor, la două societăți comerciale situate pe raza Municipiului Botoșani.

 

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Patru zile fără apă la Frumușica, Storești, Șendreni, Vlădeni, Rădeni și Boscoteni. Anunțul Nova Apaserv

Publicat

patru zile fără apă la frumușica, storești, Șendreni, vlădeni, rădeni

Publicitate

S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani informează utilizatorii din comuna Frumușica că, din cauza unor probleme tehnice apărute la Stația de Pompare aferentă zonei mai sus menționate, este necesară întreruperea furnizării apei potabile.

Astfel, în perioada 30 ianuarie – 03 februarie 2025, vor fi afectați utilizatorii din următoarele localități: Frumușica, Storești, Șendreni, Vlădeni, Rădeni și Boscoteni.

Precizăm că, echipele noastre de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Parteneriat instituțional la Botoșani pentru prevenirea delincvenței juvenile generate de adicții

Publicat

parteneriat instituțional la botoșani pentru prevenirea delincvenței juvenile generate de

Publicitate

Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani – Centrul pentru Sănătatea Mintală a Minorilor Botoşani, Protopopiatul Botoșani prin Centrul de Consiliere și Tratare a Persoanelor Afectate de Adicții ”Sfântul Andrei” Botoșani, Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” Botoșani și Școala Gimnazială nr.17 Botoșani, desfășoară în a doua parte a anului...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe