Connect with us

EVENIMENT

VIDEO: Parada militară din Bucureşti, de Ziua Națională a României. Peste 1500 de militari defilează pe sub Arcul de Triumf

Publicat

YouTube video

Peste 1.500 de militari și specialişti defilează la Parada de Ziua Naţională a României, Sunt prezente circa 120 de mijloace tehnice.

Participă militari și specialiști din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale şi Administrația Națională a Penitenciarelor, a anunțat MApN

Parada militară de la București a început de la ora 11.00.

În deschiderea manifestării, s-a intonat Imnul Naţional de către muzicile militare ale Garnizoanei Bucureşti, alături de baritonul Ştefan Alexandru Constantin, solist al Ansamblului Artistic "Doina" al Armatei, şi corul Academiei Tehnice Militare "Ferdinand I".

În timpul intonării Imnului de stat, au fost trase douăzeci şi una de salve de tun.

parada militara 1 decembrie ziua nationala a romaniei

Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru reîntregirea neamului românesc. Ulterior, a fost ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor care s-au jertfit pentru unitate.

Asistă la paradă premierul Nicolae Ciucă, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, membri ai Guvernului, şefi de instituţii, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi ai cultelor religioase, politicieni, veterani.

Fondul sonor al defilării este asigurat de muzicile militare ale Armatei, din garnizoana Bucureşti: Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica militară a Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" şi Muzica militară a Brigăzii 1 Mecanizate "Argedava".

Cu ocazia Zilei Naţionale, au loc ceremonii militare în garnizoanele din întreaga ţară.

În toate instituţiile militare din ţară se arborează Drapelul naţional, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se ridică Marele Pavoaz.

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Daniel David a revenit ca rector al UBB Cluj-Napoca: Forța UBB stă în unitatea și dialogul comunității sale

Publicat

daniel david ubb blog.jpg






Fostul ministru al Educației, Daniel David, care a demisionat înainte de Crăciun, s-a reîntors la Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca pe funcția de rector, deținută înainte de a prelua portofoliul ministerial.

David și-a reluat atribuțiile începând vineri seara, în baza Ordinului de ministru emis de Ilie Bolojan, care a preluat intermar și ministerul Educației și Cercetării.

Într-un mesaj...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un val de aer mediteranean întâlnește un val de aer polar, în România. Incertitudine meteorologică ridicată între 23 - 25 ianuarie

Publicat

vremea se va răci semnificativ în toată țara în următoarele

Un val de aer mediteranean întâlnește un val de aer polar: România intră într-o zonă de incertitudine ridicată în intervalul 23 - 25 ianuarie, avertizează meteorologii.

Țara se va afla la contactul a două mase de aer complet diferite care vor genera fenomene imprevizibile, transmite Mediafax.

Administrația Națională de Meteorologie anunță că o masă de aer caldă provenită dinspre sud, asociată unui nou ciclon generat deasupra Mării Mediterane, se va ciocni cu aerul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

RAR, clarificări despre anvelopele de iarnă. Ce trebuie să știe șoferii români

Publicat

rar, clarificări despre anvelopele de iarnă. ce trebuie să știe

RAR, clarificări despre anvelopele de iarnă. Potrivit Registrului Auto Român, legea obligă șoferii să monteze pe mașini anvelope de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Potrivit reprezentanților RAR, toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujul continuă sub cod galben de ger. Temperaturi de până la -20 de grade

Publicat

ninsoare cluj.jpeg






Administrația Națională de Meteorologie a prelungit și extins avertizarea de cod galben de ger, valabilă de luni, de la ora 20:00, până marți dimineață, la ora 10:00. Temperaturile vor rămâne deosebit de scăzute, iar nopțile și diminețile vor fi marcate de ger accentuat.

Potrivit meteorologilor, masa de aer rece care a cuprins România se va menține și în următoarele zile în Transilvania, inclusiv în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe