EVENIMENT
VIDEO: Patru hoți filmați în timp ce încercau să smulgă un bancomat dintr-un magazin

Poliţiştii efectuează cercetări după ce patru persoane neidentificate au încercat, miercuri dimineaţa, să fure un bancomat dintr-un magazin din Arad.

"În această dimineaţă (miercuri dimineaţă n.r.), la ora 4,05, s-a sesizat prin SNAU 112 că persoane necunoscute încearcă să pătrundă, prin efracţie, în incinta unei societăţi de pe Calea Aurel Vlaicu. poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale s-au deplasat de îndată la faţa locului şi au constatat că, în jurul orei 4,00, patru persoane mascate au forţat uşa de acces în magazin, au pătruns în interior şi, folosindu-se de o chingă, au legat bancomatul amplasat în proximitatea intrării de un autoturism şi au încercat smulgerea aparatului, fără a reuşi acest lucru", se arată un comunicat al IPJ Arad, remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în acelaşi timp, doi dintre autori s-au deplasat la ghişeul de schimb valutar din interiorul magazinului şi, folosind o rangă, au forţat uşa fără a pătrunde în interior, însă au fost surprinşi de către un angajat.
Cele patru persoane au fugit de la faţa locului fără a sustrage bunurile.
În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, în vederea identificării persoanelor în cauză şi tragerea acestora la răspundere penală. AGERPRES
Sursa video: Arad Online/youtube
EVENIMENT
Portalul Medical al Pacienților. Un nou pas spre digitalizarea serviciilor oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj
Portalul medical al pacienților este cel mai nou serviciu online implementat de SCJU Cluj, care vine în sprijinul pacienților și al profesioniștilor din sănătate prin crearea unei platforme integrate care cuprinde dosarul electronic al pacientului, posibilitatea efectuării programărilor în sistem online și rezultatele analizelor medicale.
Portalul pacienților face parte dintr-un proiect de investiții cu fonduri...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie
Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.
Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.
Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fugar din Cluj, încătușat și dus direct la Aiud. Condamnare grea pentru infracțiuni cu arme
Final pentru un bărbat din județul Cluj care a încercat să se sustragă executării pedepsei. Polițiștii din Aiud l-au depistat pe 12 februarie 2026 pe bărbatul de 49 de ani din Viișoara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Condamnarea, pronunțată de Judecătoria Turda, este una severă, 4 ani și 5 luni de detenție pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.
Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
