EVENIMENT
VIDEO: Poliția cere sprijin: Trei bărbați sunt căutați de autoritățile din Olanda, după ce ar fi comis o tâlhărie extrem de violentă

Poliţia Română cere sprijin pentru depistarea a trei bărbaţi căutaţi de autorităţile olandeze, fiind suspectaţi că au participat la o tâlhărie comisă în Amsterdam în anul 2017.
"La solicitarea autorităţilor olandeze, Poliţia Română, prin Direcţia de Investigaţii Criminale, acordă sprijin într-un caz de tâlhărie petrecut pe teritoriul statului olandez. Verificările şi activităţile specifice ale poliţiştilor de investigaţii criminale români sunt desfăşurate în vederea identificării şi depistării a trei bărbaţi implicaţi în comiterea faptei", se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Conform aceleiaşi surse, poliţia olandeză caută trei bărbaţi bănuiţi de comiterea unei tâlhării extrem de violente, un al patrulea suspect fiind deja arestat.
"Astfel, la data de 26 aprilie 2017, patru bărbaţi au intrat în locuinţa unei familii din Amsterdam Vest, unde au lovit violent un bărbat şi de unde au sustras obiecte şi documente. Camerele de luat vederi i-au surprins pe cei patru, care au fugit de la faţa locului după comiterea infracţiunii", precizează IGPR.
Direcţia de Investigaţii Criminale a colaborat cu poliţia din Olanda încă din 2017, efectuând verificări pentru identificarea şi depistarea celor trei bărbaţi surprinşi de camerele video.
"Autorii faptei au fost surprinşi de camerele de supraveghere de la locul faptei. Cetăţenii care pot oferi informaţii utile despre acest caz sunt rugaţi să sune gratuit la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES
EVENIMENT
Instituțiile de control primesc acces direct la proiectele europene aflate în derulare. Ce date pot urmări anchetatorii
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, a anunțat că procurorii și structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu proiectele europene în derulare.
Au fost semnate protocoalele de colaborare cu instituțiile de integritate.
”E oficial: am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Luptă Antifraudă prin care aceste instituții primesc acces direct și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un clujean care a fost dat în urmărire de autorităţile din Cehia, a fost prins de poliţişti, luni, în urma unui control în trafic desfăşurat în municipiul Piteşti.
Clujeanul va fi extrădat
„Cu ocazia verificării conducătorului auto şi a ocupanţilor, a rezultat că una dintre persoane, respectiv un bărbat de 35 de ani, cu domiciliul în Cluj-Napoca, având calitatea de pasager, figura ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Parcul de Nord din Alba Iulia: O nouă licitație pentru amenajarea acestuia, lansată de Primărie. Cum va arăta zona
Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a lansat luni, 9 februarie, în platforma SEAP, a doua licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului de Nord, în zona cartierelor Micești și Orizont.
Valoarea totală estimată a contractului este de 16.643.590,76 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 - 2027.
Potrivit documentației, termenul de execuție a lucrărilor este de 35 de luni.
Obiectivul general al...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Accident rutier pe autostrada A1, lângă Sebeș, sensul de mers spre Sibiu. Autoturism grav avariat
Un accident s-a petrecut luni seara pe autostrada A1 în zona bretelei de coborâre spre Sebeș. Evenimentul a fost semnalat pe sensul de mers Sebeș-Sibiu.
Din primele date, este implicat un singur autoturism, care a fost grav avariat în partea din față.

Potrivit unor surse de la fața locului, nu sunt persoane rănite.
Revenim cu amănunte
...
Citește mai mult pe Alba24.ro
