EVENIMENT
VIDEO. Posibilă grevă în sistemul bugetar, cu întreruperea activității. Nou protest la Casa de Pensii, ITM, AJOFM și AJPIS Cluj
Un grup de angajați de la instituțiile din Cluj aflate în subordinea Ministerului Muncii – Casa de Pensii, ITM, AJOFM și AJPIS, au ieșit și vineri în curtea instituției într-un protest spontan cauzat de intenția Guvernului de a reduce sporurile bugetarilor. Sindicaliștii iau în calcul o grevă în sistemul bugetar.
Angajații au avut pancarte cu mesaje precum ”Ne cerem drepturile pentru munca depusă”, ”Dorim respect și asumarea promisiunilor”.
”Am ieșit la acest protest spontan pentru a ne manifesta nemulțumirea față de măsurile adoptate în ultimele zile împotriva bugetarilor.
E vorba de diminuarea sporurilor, a celui pentru condiții vătămătoare și a celui pentru munca depusă pe proiecte europene, diminuări care ne afectează veniturile într-o măsură mare.
Scumpiri în lanț
Situația se suprapune peste majorarea taxelor și impozitelor care vor duce la scumpiri în lanț și, la final, a costului vieții.
Avem speranța că, la întâlnirile la nivel înalte dintre sindicate și Guvern vor da soluții care să nu ne afecteze într-o mare măsură”, a spus Mihai Grigoraș, președintele Sindicatului Muncă și Solidaritate Socială Cluj.
Acesta s-a declarat convins că sunt alte locuri de unde se pot face reduceri.
”E posibil să fie și o grevă generală în sectorul bugetar, cu întreruperea activității. Astfel, vor fi afectați șomerii, pensionarii, persoanele defavorizate ”, a conchis Grigoraș.
Un protestatar s-a întrebat de ce nu s a început cu tăierile de salarii de la bugetarii care au salarii foarte mari”.
Un grup de angajați de la instituțiile din Cluj aflate în subordinea Ministerului Muncii – Casa de Pensii, ITM, AJOFM și AJPIS, au ieșit și vineri în curtea instituției într-un protest spontan cauzat de intenția Guvernului de a reduce sporurile bugetarilor. Sindicaliștii iau în calcul o grevă în sistemul bugetar.
Angajații au avut pancarte cu mesaje precum ”Ne cerem drepturile pentru munca depusă”, ”Dorim respect și asumarea promisiunilor”.
”Am ieșit...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Emil Boc, despre criza de la Centura Metropolitană: „Primăria nu este sub nicio formă implicată în vreo fraudă”
Primarul Clujului, Emil Boc, a avut o intervenție amplă în ședința Consiliului Local pe tema blocajului de la Centura Metropolitană, în contextul suspiciunilor de fraudă privind asocierea dintre Dimex și compania bosniacă Integral Inženjering.
Edilul a respins ferm orice implicare a municipalității și a susținut că toate procedurile au fost respectate „ca la carte”.
„Nu vorbim de proiecte mici, ci de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Reforma administrației va fi adoptată prin OUG. Cheltuielile cu salariile bugetarilor scad cu 10%. Excepții decise în Coaliție
Reprezentanții coaliției de guvernare au decis luni modalitatea de aprobare a reformei administrației și reducerile cheltuielilor din sector.
Reforma administrației și pachetul de relansare economică va fi adoptată prin OUG.
Un grup de lucru va propune modificări ale taxelor și impozitelor locale, vizând supraimpozitarea, clădirile vechi și facilități pentru persoanele cu dizabilități.
Deciziile coaliției de guvernare
Liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
„Remarul 16 Februarie”, cea mai veche fabrică din Cluj. Uzina de Vagoane Aiud, printre societățile afiliate
Remarul 16 Februarie își are rădăcinile în anul 1870, odată cu înființarea unui atelier feroviar dedicat întreținerii și reparației materialului rulant pe ruta Cluj-Oradea. De-a lungul anilor, acesta a evoluat de la un simplu atelier la o uzină complexă, devenind unul dintre cele mai importante centre de reparații și construcții pentru locomotive, vagoane și automotoare din România, scrie Cluj24.ro.
Uzina de Vagoane Aiud se numără printre societățile afiliate „Remarul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Lingouri de aur, ascunse într-un autocar de pe ruta Chișinău-Cluj. Un cetățean britanic, amendat cu 20.000 de lei
Un incident neobișnuit a avut loc în seara de 15 februarie, în jurul orei 22:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, unde autoritățile au descoperit patru lingouri de aur ascunse și nedeclarate asupra unui pasager aflat într-un autocar care circula pe ruta Chișinău–Cluj.
Autocarul efectua o cursă regulată dinspre capitala Republicii Moldova către Cluj, iar în momentul controlului coordonat, realizat în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

