Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO: Primarii PSD din Alba, nemulțumiți după împărțirea banilor din bugetul județului. Cine a tăiat de la unii și a dat la alții

Publicat

Consilierii județeni ai PSD au acuzat conducerea Consiliului Județean Alba și consilierii județeni PNL pentru modul discrețional în care a fost făcut și votat bugetul județean, în 2023. Mai exact că primăriile conduse de PSD au primit mai puțini bani decât cele unde administrația este liberală. 

Însă sursele alba24.ro susțin că banii au fost împărțiti chiar de conducerea PSD Alba, după negocierile cu PNL și că la mijloc este războiul intern din PSD, dintre tabara Tuhuț versus tabara Matieș. 

Mai exact, sursele politice susțin că președintele PSD Alba, Marcel Tuhuț, a avut o întâlnire cu cei de la conducerea Consiliului Județean Alba, care i-au spus că este liber să împartă banii alocați către cei 8 primari PSD din județ, după cum vrea el.

Acesta ar fi alocat mai puțini bani către orașul Teiuș, iar motivul ar fi neînțelegerile dintre Marcel Tuhuț și primarul Mirel Hălălai, au precizat pentru alba24.ro surse politice.

De asemenea sursele mai susțin că Marcel Tuhuț ar avea stabilit un termen până în luna martie în care să arate că merită să dețină funcția de președinte interimar al PSD Alba, altfel ar putea fi schimbat. Termenul ar fi stabilit de conducerea centrală a partidului de la București.

Prin împărțirea bugetului, Tuhuț ar încerca să își tragă de partea sa mai mulți primari PSD care să îl susțină, în detrimentul primarului din Teiuș, care face parte din tabara senatorului Matieș.

Întrebat de reporterul alba24.ro dacă primăria Teiuș a primit mai puțini bani din cauza războiului intern din PSD Alba, deputatul Marcel Tuhuț a declarat că este vorba despre ”o perdea de fum”.

” Nu este nici un joc politic, primarii de fiecare dată, suma alocată revenită PSD pe procentele legislației în vigoare, au stabilit de comun acord și i-au împărțit în funcție de nevoile și cofinanțările de care au nevoie la proiectele de investiții, care sunt în derulare”, a declarat președintele interimar al PSD Alba, Marcel Tuhuț.

Despre relația cu primarul din Teiuș, președintele PSD spune că nu este una tensionată.

”Nu am avut nici o dispută cu domnul primar, din contră chiar am fost prezent la el în oraș, la o întâlnire regională, pe care am efecutat-o acolo, în 18 ianuarie. Am avut o întâlnire cu toți aleșii locali pe diferite teme și proiecte, nu am avut, eu nu știu de așa ceva, este doar o perdea de fum” a mai precizat Marcel Tuhuț.

O poziție față de bugetul pe care l-a primit orașul Teiuș de la Consiliul Județean Alba a avut și senatorul Matieș care a dat vina pe Mariu Hațegan și Ion Dumitrel.

”Teiușul, oraș cu o populație de 6.695 de locuitori (potrivit recensământului din 2011), a primit 348.000 de lei (și cea mai mică sumă comparativ cu celelalte orașe). Abrudul, spre exemplu, cu o populație de 5.072 de locuitori, a primit 1.200.000 de lei.

Aceeași sumă (de peste 3 ori mai mare decât cea alocată Teiușului), a primit-o și orașul Câmpeni (care are 7.221 de locuitori). Un alt exemplu edificator este cel al orașului Zlatna, care a primit 1.100.000 de lei, deși are aproximativ același număr de locuitori”, a spus Matieș.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Consilierii județeni ai PSD au acuzat conducerea Consiliului Județean Alba și consilierii județeni PNL pentru modul discrețional în care a fost făcut și votat bugetul județean, în 2023. Mai exact că primăriile conduse de PSD au primit mai puțini bani decât cele unde administrația este liberală. 

Însă sursele alba24.ro susțin că banii au fost împărțiti chiar de conducerea PSD Alba, după negocierile cu PNL și că la mijloc este războiul intern din PSD, dintre tabara Tuhuț versus tabara Matieș. 

Mai exact, sursele politice susțin că președintele PSD...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe