Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO SpaceX: Cei patru turiști spațiali au revenit pe Terra, după trei zile în spațiu

Publicat

Primii patru turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra sâmbătă seară după ce au petrecut trei zile în spaţiu, încoronând cu succes prima misiune orbitală din istorie fără astronaut profesionist la bord, notează AFP.

Capsula Dragon a rezistat coborârii vertiginoase datorită scutului său termic, apoi a fost frânată de patru paraşute uriaşe. Amerizarea în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei, a avut la ora prevăzută, 23.06 GMT (19.06 ora locală).

"A fost o călătorie deosebită pentru noi şi asta abia începe", a spus căpitanul, miliardarul Jared Isaacman, la scurt timp după amerizare, al cărui scop a fost să deschidă mai mult porţile spaţiului.

O navă a companiei SpaceX a recuperat apoi capsula, înainte ca trapa să fie deschisă.

Cei patru pasageri, cu zâmbete până la urechi şi fluturându-şi braţele în aer.

Ei urmau să fie transportaţi cu elicopterul la Centrul Spaţial Kennedy, de unde au decolat miercuri seara cu o rachetă Falcon 9, şi unde se vor reîntâlni cu familiile lor.

Elon Musk: "Felicitări, Inspiration4!"

Cei patru novici - Jared Isaacman, care a închiriat misiunea, şi alţi trei americani - au petrecut trei zile pe orbită în jurul Pământului, călătorind dincolo de Staţia Spaţială Internaţională (ISS), până la 590 kilometri altitudine.

Au înconjurat globul de peste 15 ori

Zburând cu o viteză de aproximativ 28.000 kilometri pe oră, ei au înconjurat globul de peste 15 ori în fiecare zi.

Scopul declarat al misiunii a fost acela de a marca un moment de cotitură în democratizarea spaţiului, demonstrând că de acum Cosmosul este la fel de accesibil echipajelor care nu au fost selectate şi pregătite de ani de zile, aşa cum sunt astronauţii.

Jared Isaacman, în vârstă de 38 de ani, este patronul unei companii de servicii financiare şi un pilot experimentat.

El a plătit SpaceX zeci şi zeci de milioane de dolari pentru a trăi aceste momente (preţul exact nu a fost dezvăluit).

El a oferit trei locuri unor necunoscuţi: Hayley Arceneaux, asistentă medicală de 29 de ani devenită americanca cea mai tânără care a mers vreodată în spaţiu, Sian Proctor, o geoloagă de 51 de ani, şi Chris Sembroski, 42 de ani, un veteran al forţelor aeriene americane.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent într-o gospodărie din Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

Publicat

foto: incendiu violent într o gospodărie din coțușca. acoperișul unei case,

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, Stației Săveni și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, cu trei autospeciale de stingere,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Minor de 16 ani din Săveni, dat dispărut. Poliția solicită sprijinul populației

Publicat

minor de 16 ani din săveni, dat dispărut. poliția solicită

Publicitate

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din orașul Săveni, județul Botoșani, este căutat de polițiști după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Poliției Orașului Săveni, la data de 11 februarie 2026, oamenii legii au fost sesizați cu privire la dispariția lui Olaru Marian Sebastian, născut la data de 3 septembrie 2009, domiciliat în Săveni, județul Botoșani.

Conform celor semnalate,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Se întrerupe apa în Dorohoi. „Rugăm utilizatorii din zonele menționate să își asigure rezervele de apă necesare”

Publicat

va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna ungureni și

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii din municipiul Dorohoi că, pentru remedierea unei avarii apărute la rețeaua de alimentare cu apă de pe strada Alexandru Ioan Cuza, se va întrerupe furnizarea apei potabile în data de 12 februarie 2026, în intervalul orar 0800-1630.

Vor fi afectați consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile Alexandru Ioan Cuza, Lt. Olinescu, Viilor și Poștei.

Rugăm utilizatorii din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Săptămâna aceasta, la Teatrul „Mihai Eminescu”: Spectacolele „Portugalia” de Zoltán Egressy și „Caragiale e de vină” de Matei Vișniec

Publicat

săptămâna aceasta, la teatrul „mihai eminescu”: spectacolele „portugalia” de zoltán

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită iubitorii de teatru, în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Portugalia” de Zoltán Egressy și „Caragiale e de vină” de Matei Vișniec.

Sâmbătă, 14 februarie, de la ora 1900, botoșănenii sunt așteptați la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul Portugalia” de Zoltán Egressy.

Regia: Vladimir Anton
Scenografia: Gelu Rîșca
Coregrafia: Victoria Bucun
Asistent regie: Răzvan...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe