Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO. Ştefan cel Mare, ctitor în Feleacu. Aici a călcat Veronica Micle, muza lui Eminescu. La pas prin istoria Clujului (RO-EN)

Publicat

M-am suit în dealul Clujului, cum ar zice cântecul. Cel puţin într-o direcţie, dealul Clujului este localitatea Feleacu, un sat reşedinţă de comună, atestat documentar de peste 655 de ani şi care este, totodată, cel mai vechi sat românesc din actualul judeţ Cluj.

Cu o asemenea istorie în timp, Feleacu are o istorie pe măsură şi în personalităţi. Printre altele, aici e o biserică despre care se zice că ar fi fost ctitorită de Ştefan cel Mare, şi tot aici a stat, câteva zile, după căsătorie, marea iubire a lui Mihai Eminescu. Istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici ne oferă câteva amănunte.

Ştefan cel Mare, ctitor în Feleacu

„Suntem în Feleacu, în incinta bisericii cu hramul Sfânta Paraschiva, o ctritorie a merelui voievod Ştefan cel Mare. Cel puţin asta este ipoteza oficială, deşi există şi alte ipoteze, cum că nu ar fi fost ctitoria marelui voievod moldovean.

ALTE ARTICOLE DIN

M-am suit în dealul Clujului, cum ar zice cântecul. Cel puţin într-o direcţie, dealul Clujului este localitatea Feleacu, un sat reşedinţă de comună, atestat documentar de peste 655 de ani şi care este, totodată, cel mai vechi sat românesc din actualul judeţ Cluj.

Cu o asemenea istorie în timp, Feleacu are o istorie pe măsură şi în personalităţi. Printre altele, aici e o biserică despre care se zice că ar fi fost ctitorită de Ştefan cel Mare, şi tot aici a stat, câteva zile, după căsătorie, marea iubire a lui Mihai Eminescu. Istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici ne oferă câteva...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

COD GALBEN de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani.

 

Avertizarea este valabilă începând de mâine, de la ora 14:00, până pe luni, la ora 08:00.

Temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5…15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de
50…60 km/h și izolat de 70…80 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou COD GALBEN de ceață pentru judeţul Botoșani

Publicat

ceata 1.jpg

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, valabil până la ora 08:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

14 februarie – Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților

Publicat

14 februarie: ziua Îndrăgostiților. mesaje romantice, frumoase și haioase pe

Publicitate

Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților este sărbătorită, în fiecare an, la 14 februarie, în țări din întreaga lume, fiind o zi dedicată dragostei și afecțiunii, fie că este vorba de dragoste romantică, prietenie sau legături familiale.

Tradiția conform căreia Sf. Valentin ar fi patronul îndrăgostiților își găsește originea într-un text antic, în limba engleză, al poetului medieval Geoffrey Chaucer (cca. 1343-1400). Versurile...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Casa unei femei din comuna Prăjeni a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum

Publicat

foto: casa unei femei din comuna prăjeni a fost în

Publicitate

Casa unei femei din localitatea Câmpeni a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe