Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Tânărul acuzat că și-a omorât mama în Franța nu vrea să fie extrădat. Amânare pentru angajarea unui avocat francez.

Publicat

Andrei Boilă, tânărul de 23 de ani acuzat că și-ar fi ucis și incendiat mama anul trecut în orașul francez Molsheim, nu mai vrea să fie extrădat în Franța și a cerut, luni, la Curtea de Apel Cluj, angajarea unui avocat francez. Instanța a amânat, din nou, cauza, pentru 5 februarie.

În cadrul înfățișării de luni, Andrei Boilă a fost întrebat, din nou, dacă dorește să fie extrădat în Franța, iar acesta a răspuns negativ, deși la primul termen acceptase să fie predat autorităților franceze.

Avocatul lui Boilă, Dan Boloș, a declarat că a solicitat în fața instanței Curții de Apel Cluj garanții clare statului francez potrivit unui articol din lege care prevede dreptul clientului său la dublă reprezentare.

”Instanța a aprobat cererea noastră de angajare a unui avocat în Franța, care este unul dintre cei mai buni în spețe din această sferă și vom începe colaborarea în cel mai scurt timp.

Acest avocat se va ocupa de dosarul de fond în Franța.

Clientul meu nu dorește să fie predat autorităților franceze, pentru că are membri de familie în România și vrea să fie aproape de ei, dar înțelege că trebuie ca situația sa juridică din Franța să fie clarificată.

Probabil clientul meu va fi extrădat în Franța până la urmă, dar el dorește ca drepturile sale în România să fie respectate”, a spus Boloș, care a precizat că avocatul din Franța nu va veni în România, ci îl va reprezenta pe Boilă doar în Franța.

Garanții că își va ispăși pedeapsa în România dacă va fi condamnat la închisoare

Apărătorul lui Boilă a subliniat în fața instanței că mai solicită garanții scrise din partea statului francez că tânărul își va ispăși pedeapsa în România dacă va fi condamnat la închisoare și a cerut să se precizeze în ce penitenciar va fi încarcerat în Franța, daca va fi condamnat la închisoare pentru fapta sa.

Judecătorul a decis amânarea cauzei pentru data de 5 februarie pentru a se lua legătura cu un avocat francez.

Curtea de Apel Cluj va prelungi și mandatul provizoriu de arestare de 15 zile în cazul tânărului, care expiră în 29 ianuarie.

Crimă în octombrie 2025

Crima ar fi avut loc la sfârșitul lunii octombrie 2025, iar de atunci Andrei Boilă a fost căutat de anchetatorii francezi, care îl consideră principalul suspect pentru uciderea mamei sale.

Mama sa, dr. Simona Boilă, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, era cardiolog în Molsheim.

Andrei Boilă a fost prins în 14 ianuarie 2026 de polițiștii clujeni la Iulius Mall din Cluj-Napoca, în baza unui mandat european de arestare, iar o zi mai târziu a fost arestat provizoriu pe 15 zile de Curtea de Apel Cluj.

 

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News






Andrei Boilă, tânărul de 23 de ani acuzat că și-ar fi ucis și incendiat mama anul trecut în orașul francez Molsheim, nu mai vrea să fie extrădat în Franța și a cerut, luni, la Curtea de Apel Cluj, angajarea unui avocat francez. Instanța a amânat, din nou, cauza, pentru 5 februarie.

În cadrul înfățișării de luni, Andrei Boilă a fost întrebat, din nou, dacă dorește să fie extrădat în Franța, iar...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Inconștiență la volan, pe drumurile din Alba. Câți șoferi băuți au fost depistați de polițiști, într-o singură zi

Publicat

Șoferul unei primării din alba, o bomboană și polițiștii rutieri.

Mai mulți șoferi au fost depistați de polițiștii din Alba în timp ce conduceau sub influența alcoolului pe drumuri din județ.

Potrivit IPJ Alba, la data de 8 februarie 2026, în jurul orei 10:55, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Alba au oprit, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Alba Iulia, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Borlești, județul Neamț.

În urma testării bărbatului, cu aparatul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Zeci de firme din județ, verificate de ITM Alba. Ore suplimentare neplătite și concedii legale neacordate, printre nereguli

Publicat

zeci de firme din județ, verificate de itm alba. ore

Inspectorii ITM din Alba au aplicat 42 de sancțiuni în urma controalelor la zeci de firme din județ. Printre deficiențe se numără și munca în zilele libere, fără bani în plus. 

Astfel, în perioada 2-6 februarie 2026, inspectorii de muncă au verificat 60 de angajatori din Alba, cu un total de 889 de angajați. 

În urma controalelor în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate 111 deficiențe și au fost aplicate opt sancțiuni, dintre care trei sunt amenzi în valoare...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Educația a ajuns la limită. Profesorii din Cluj, chemați să voteze la referendumul care poate declanșa greva

Publicat

proteste profesori11.jpg






Sistemul de educație se află într-un punct critic, iar profesorii din Cluj sunt chemați acum la referendum. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), din care face parte și Sindicatul Liber din Învățământul Preuniversitar Cluj, a lansat o consultare printre cadrele didactice cu privire la continuarea acțiunilor de protest care au început încă din toamna anului trecut.

Profesorii cer abrogarea...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Furnizarea apei potabile, întreruptă temporar pe o porțiune a străzii Calea Moților din Alba Iulia. Precizările Apa CTTA

Publicat

probleme la alimentarea cu apă într o localitate din alba, din

Apa CTTA - Sucursala Alba Iulia a anunțat luni dimineața întreruperea furnizării apei potabile pe strada Calea Moților din municipiul Alba Iulia din cauza unei avarii la sistemul de alimentare.

Este vorba despre tronsonul cuprins între strada Detunata și strada Alessandria, iar reluarea furnizării cu apă este estimată pentru ora 16:00.

La reluarea alimentării cu apă pot apărea depășiri ale parametrilor turbiditate. Consumatorii sunt rugați să utilizeze apa doar în scopuri...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe