EVENIMENT
VIDEO: Traficanţi de migranţi, reţinuţi de polițiștii de frontieră la Oraviţa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, au depistat unsprezece cetățeni turci, care sprijiniţi de doi cetăţeni afgani si de un român, au trecut frontiera din Serbia cu intenţia de a ajunge ilegal într-un stat din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa - judeţul Caraş Severin au observat, în data de 22.10.2019, la ora 03.15, mai multe persoane care se deplasau pe jos dinspre frontiera spre comunicația DN 57, între localităţile de frontieră Oraviţa şi Moraviţa.
Poliţiştii de frontieră au monitorizat deplasarea grupului până în momentul în care au observat că cei în cauză intenţionau să urce într-un autoturism staţionat, care îi aştepta. Imediat, colegii noştri au intervenit, iar persoanele respective au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.
În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că grupul era format din 11 cetăţeni turci şi doi cetăţeni afgani, dintre care 10 adulţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani şi trei minori cu vârste cuprinse între 2 şi 10 ani, iar şoferul autoturismului staţionat este un cetăţean român în vârstă de 19 ani.
La cercetări, cetăţenii turci au declarat faptul că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, cu ajutorul celor doi cetăţeni afgani, urmând a fi preluaţi de cetăţeanul român din apropierea frontierei de stat, şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul acestuia.
În cauză, cetăţenii turci sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferul autoturismului şi cei doi cetăţeni afgani pentru trafic de migranţi, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționare Cod Galben de ceață, ghețuș și chiciură pentru mai multe localități din Alba, miercuri dimineața.
Până la ora 9.00 sunt vizate localitățile:
- Alba Iulia, Aiud, Cugir, Sebeș, Blaj, Ocna Mureș, Teiuș
- Ighiu, Săsciori, Unirea, Jidvei, Vințu de Jos, Galda de Jos, Șona, Mihalț
- Pianu, Valea Lungă, Lopadea Nouă, Cetatea de Baltă, Daia Română, Stremț
- Sâncel, Șpring, Sântimbru, Lunca Mureșului, Ciugud,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Mobilizare masivă pentru restabilirea curentului în Munții Apuseni din Alba. Intervenție cu sute de specialiști, șenilate și drone
Mobilizare masivă pentru restabilirea curentului în Munții Apuseni din Alba. Peste 200 de electricieni şi specialişti din alte sucursale vor interveni suplimentar miercuri în zona Munților Apuseni din Alba, pentru a remedia defecţiunile provocate de ninsorile abundente, a anunţat, marţi seara, prefectul judeţului, Nicolae Albu.
„În cursul zilei de mâine (n.r. - miercuri) vor interveni suplimentar 220 de electricieni și specialiști, sosiți în această seară în zona Apusenilor....
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
7 ianuarie, sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Mesaje cu urări de La Mulți Ani celor care îi poartă numele
Creştinii ortodocşi sărbătoresc, miercuri, 7 ianuarie, pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în apa râului Iordan.
Sfântul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus.
Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Sfântul Ioan Botezătorul: semnificații, tradiții și superstiții. Misiunea Înaintemergătorului, sărbătorit pe 7 ianuarie
Sfântul Ioan Botezătorul este prăznuit anual de credincioși pe 7 ianuarie, fiind una dintre cele patru sărbători pe care Biserica Ortodoxă Română le dedică sfântului.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, Elisabeta, era descendentă a seminției lui Aaron.
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost vestită preotului Zaharia de către îngerul Gavriil, în timp ce acesta slujea la templu. Necrezând în mesajul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
