EVENIMENT
VIDEO: Transport ilegal de lemn, în Argeș. Bunuri în valoare de aproximativ 45.000 de euro, confiscate de polițiști în urma unor percheziții
Polițiștii din Argeș au efectuat, sâmbătă, 22 aprilie 2023, percheziții în județ, dintre care una la sediul unei societăți comerciale care se ocupa cu transportul lemnului. În urma celor trei percheziții, polițiștii au confiscat lemn și bunuri în valoare aproximativ 45.000 de euro.
Potrivit IPJ Argeș, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documentele specifice de transport prevăzute la art. 68 alin.1 din Legea 46/2008-R”.
Din cercetări s-a stabilit că, la data de 20 aprilie a.c., ansamblul de vehicule compus din o autoutilitară și remorcă, aparținând unei societăți comerciale, din comuna Rucăr, ar fi transportat, pe DC Valea Frasinului, pe raza localității Dragoslavele, un volum de peste 10 m.c. de material lemnos, de esență rășinoase, fără documente specifice de transport prevăzute de normele silvice în vigoare.
Pentru administrarea probatoriului, la data de 22 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiștilor Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat trei percheziții domiciliare, dintre care una la sediul societății comerciale în cauză.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o autoutilitară și o remorcă, folosite pentru transportul materialului lemnos și cantitatea de 39,946 mc de material lemnos, de esență fag.
Valoarea bunurilor indisponibilizate este de aproximativ 45.000 de euro.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.
EVENIMENT
Echipele Electrica din județul Cluj reduc numărul localităților fără curent din cauza viscolului și vântului. Vezi lista
Distribuție Energie Electrică România (DEER) a suplimentat numărul echipelor de intervenție mobilizate în teren, iar acestea au reușit, sâmbătă seara, să reducă numărul localităților din județul Cluj afectate de lipsa curentului electric.
Astfel, de la 35 de localități fără curent, în cursul serii au fost înregistrate 13 localități afectate, 30 de posturi de transformare/posturi de alimentare...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bolojan anunță schimbări majore la pensii: vârsta de pensionare trebuie crescută în toate domeniile
Premierul Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, într-o intervenție la Digi24, că România trebuie să crească vârsta de pensionare în toate domeniile de activitate, inclusiv în sistemele care permit ieșirea anticipată la pensie, precum Justiția sau Ministerul Afacerilor Interne. Măsura este justificată, spune acesta, de presiunea tot mai mare asupra bugetului de pensii și de inechitățile sociale existente.
Potrivit premierului, obiectivul este ca pensionarea să aibă loc „cât mai...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. U-BT, victorie clară în ABA League cu FMP Belgrad. Clujenii, în echipament de susținere a luptei contra cancerului de col
Echipa de baschet U-BT a învins, sâmbătă, într-un meci din ABA League formația sârbă FMP Belgrad cu scorul de 93 la 65, partida având loc în BT Arena din Cluj-Napoca în fața a 4000 de spectatori.
În cele patru sferturi, clujenii au condus de fiecare dată: 27-13, 28-19, 18-14 și 20-19.
Cele mai multe puncte pentru clujeni, 18, le-a înscris Iverson Molinar.
Echipament special
În acest meci,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Meteorologii au făcut primele estimări legate de cum va fi vremea de Bobotează, în țară, dar și la început de săptămână și în zilele de după sărbătoarea religioasă.
Potrivit meteorologilor vremea va fi în general închisă în perioada 5–6 ianuarie, cu precipitații în mare parte din țară. În vest, nord și centru vor fi precipitații mixte, iar la munte va ninge, în timp ce în restul teritoriului vor predomina ploile. Izolat se pot acumula cantități mai mari de...
Citește mai mult pe Alba24.ro

