EVENIMENT
VIDEO: Un microbuz cu 10 persoane a intrat într-un cap de pod, în județul Olt
Un grav accident rutier în care a fost implicat un microbuz în care se aflau 9 pasageri și șoferul s-a prpodus, joi, pe raza localității Gostavățu din județul Olt.
Accidentul s-a produs pe DJ 642, în comuna Gostavățu. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Caracal, în eveniment fiind implicat un microbuz transport persoane, în care se aflau șoferul și nouă pasageri, care a părasit partea carosabilă lovind un cap de pod.
Potrivit ISU Olt, echipaje de la Garda Stoenești și Detașamentul Caracal au intervenit cu două echipaje SMURD și o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, în localitatea Gostavățu, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier.
La locul evenimentului au acționat și mai multe echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.
În accident a fost implicat un microbuz, în care se aflau șoferul și nouă pasageri.
Cele zece persoane, conștiente și cooperante, stabile hemodinamic, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la CPU Caracal și UPU Slatina.
Victimele – șapte femei și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 59 de ani.
Șoferul, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
EVENIMENT
OVO, spectacolul-fenomen de acrobație al Cirque du Soleil vine la Cluj în 2026. Află prețul biletelor și programul
Celebrul spectacol „OVO” („ou” în portugheză), creat de Cirque du Soleil și urmărit de peste 7 milioane de spectatori la nivel mondial, vine în Cluj-Napoca într-o versiune complet reimaginată. Producția spectaculară va fi prezentată la BT Arena, în perioada 23–26 aprilie 2026, în cadrul a cinci reprezentații dedicate publicului de toate vârstele.
Cirque du Soleil aduce la Cluj o nouă iterație a…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
De Ziua Națională a României, luni, 1 Decembrie, simbolurile identității naționale vor fi puse din nou în valoare. Imnul național „Deșteaptă-te, române!” va răsuna din turnul Primăriei la patru ore-cheie ale zilei: 9:00, 12:00, 15:00 și 18:00, marcând solemn cea mai importantă sărbătoare națională a românilor.
Difuzarea imnului național din turnul Primăriei reprezintă un gest de respect față de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Tânăr de 24 de ani, arestat după ce a furat peste 2000 de lei din două biserici din Cluj
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din județul Alba, a fost arestat preventiv duminică pentru 30 de zile, fiind acuzat că a pătruns ilegal în două biserici din comuna Tritenii de Jos, județul Cluj, de unde ar fi furat, în total, 2.200 de lei.
Potrivit IPJ Cluj, la data de 29 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a tânărului, bănuit…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Guvernul își va angaja răspunderea pe proiectul privind pensiile magistraților în ședința comună de plen a Camerei Deputaților și Senatului, care va avea loc marți după-amiază.
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis vineri ca ședința comună de plen consacrată angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu să aibă loc marți, 2 decembrie, după ședința…
Citește mai mult pe Alba24.ro




