Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Untold-ul pricesnelor. Rivalitatea „copy-paste” dintre Vlăduța Lupău și Georgiana Lobonț, cu binecuvântarea Bisericii

Publicat

Vlăduța Lupău și Georgiana Lobonț s-au certat pentru manele în 2023. Bune prietene, împărțind atenția emisiunilor de divertisment, s-au acuzat reciproc de furt intelectual. Amândouă au împrumutat creații din repertoriul altor cântăreți de petrecere pentru a alcătui un „colaj de manele” și, la final, când le-au confruntat, au găsit suspect de multe piese comune. Au fost formulate acuzații de sabotaj și de spionaj manelistic, s-a lăsat cu scandal la tv și cu întreruperea definitivă a relațiilor.

De aici s-a născut întrebarea: cine a fost prima? Vlăduța sau Georgiana?

În 2025, rivalitatea s-a mutat în registrul cântecelor religioase, cu binecuvântarea Bisericii și susținerea autorităților locale din Cluj.

La doar cinci zile distanță, Vlăduța și Georgiana au organizat spectacole de pricesne în același loc, la BT Arena. A fost un fel de Untold al rugăciunilor cântate, cu evenimente care au adunat fiecare câte aproximativ 10.000 de spectatori.

„Lumină din Lumină”, concertul Vlăduței Lupău, a avut loc pe 6 aprilie, în timp ce Georgiana a susținut recitalul „Roagă-te și crede!” în Vinerea Floriilor, pe 11 aprilie.

Consiliul Județean Cluj a susținut spectacolul Georgianiei, în timp ce Primăria a mizat pe Vlăduța. Cele două artiste au anunțat că profitul din încasările de la concerte va merge spre cauze umanitare. Sala Polivalentă a fost arhiplină la ambele spectacole, iar printre spectatori s-au numărat inclusiv credincioşii care au venit cu autocarele din orașe vecine.

Bucureştiul nu s-a înfăptuit, lupta s-a dat doar în „templul” BT Arena

Prima care și-a anunțat spectacolul de pricesne a fost Lupău, în ultima zi din ianuarie. A plusat anunțând o reprezentație și la Sala Palatului din București, pe 4 aprilie, cu câteva zile înainte de evenimentul de la Cluj. În cele din urmă, concertul din Capitală a fost anulat fără nicio explicație. Au fost fani care s-au prezentat în seara stabilită la Sala Palatului, ca să afle dezamăgiți că rugile lor vor fi returnate.

Georgiana a reacționat la patru zile după rivala sa. A postat un video pe rețelele de socializare pe 4 februarie, în care a anunțat că va organiza în Vinerea Floriilor, a treia ediție a „Roagă-te și crede!”, la un „cu totul alt nivel”. Și anume în „templul” BT Arena, după ce edițiile anterioare le făcuse la Casa de Cultură a Studenților, o sală cu doar 800 de locuri.

ÎPS Andrei și-a ales favorita

Rămasă doar cu concertul de la Cluj, Lupău a aruncat în luptă tot arsenalul. Tronos, corul de psalți al Patriarhiei Române, a acompaniat pricesnele Vlăduței, alături de  Orchestra Simfonică a Operei Naționale. Printre invitați s-au numărat Sava Negrean Brudașcu, Aurel Tămaș, Marcel Pavel sau Surorile Osoianu.

Vlăduța a schimbat mai multe ținute de-a lungul spectacolului, de la costume populare, la piesa de rezistență, o rochie albă cu o trenă cu instalație de lumini. „Strălucește ca un heruvim”, s-a suspinat din sală.

Însuși ÎPS Andrei Andreicuț a urcat pe scenă pentru a binecuvânta spectacolul Vlăduței, care a scos asul din mânecă la final. A anunțat că spectacolul va fi difuzat la televizor de România TV, de Paști, și că deja a început să pregătească „Lumină din Lumină – ediția 2026”. Până atunci e antamat și un concert de colinde, în decembrie, tot la BT Arena.

Înalt Prea Sfinția Sa a motivat câteva zile mai târziu că o deplasare în Germania îl împiedică să ajungă și la pricesnele Georgianei Lobonț, unde era anunţat.

Icoane la rotativă

Georgiana s-a repliat rapid. Starețul mănăstirii Izbuc, arhimandritul Mihail Tărău, a fost cel care a urcat pe scenă pentru a aproba evenimentul organizat de ea. Tărău a fost vizat de o anchetă a DNA în 2015, alături de episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie Drincec. Anchetatorii au făcut mai multe percheziții la acea vreme, inclusiv la mănăstirea Izbuc. Acuzațiile vizau împărțirea pe șpăgi a parohiilor din județul Bihor, dar cazul a fost clasat în 2019 cu concluzia că „faptele nu există”.

Tărău a binecuvântat concertul „Roagă-te și crede!” de pe scena rotativă cu care Georgiana și-a dorit să inoveze faţă de concertul de marţi, astfel încât să poată fi admirată de fiecare spectator din Polivalentă.

Și Georgiana a apelat la un cor bărbătesc, Cantus Domini.

Mișcarea a părut ușor în pripă, după ce chiar artista a admis că  „mă simt atât de apropiată de ei, chiar dacă doar astăzi (n.r. – în ziua concertului) i-am cunoscut personal”.

Fiecare invitat al artistei a găsit în camera de hotel un afiș al evenimentului cu semnătura acesteia, un parfum și  „Icoana Făcătoare de Minuni de la Nicula”.

Spectatorii au găsit şi ei pe scaune câte o icoană şi câte un voucher de reducere la un magazin de mobilă. Probabil o coincidenţă, în ziua spectacolului, Vlăduţa Lupău anunţa că la Cluj se deschide magazinul ei preferat de mobilă, altul decât cel din voucher.

Oglindă, oglinjoară

Tot o rochie albă a fost și alegerea Georgianiei pentru momentul culminant al spectacolului. Un membru din staff a stat mereu pe urmele ei pentru a nu lăsa trena să se murdărească.

De altfel, solista a fost flancată la fiecare urcare și coborâre de pe scenă de niște tineri îmbrăcați în haine asemănătoare straielor călugărești, care țineau niște torțe în mâini pe durata pricesnelor. „Torță LED cu panou solar, efect de flacără, design oriental”, e specificația lor tehnică. „Ei sunt îngerii mei”, i-a numit Georgiana la un moment dat. Georgiana a invitat și un cor de copii pe care i-a rugat să îngenunchieze la una dintre pricesne pentru a obține un efect mai dramatic.

„Acum, copii, eu știu că aveți o altă regie, dar eu obișnuiesc să fac regiile și în funcție de mine Așa că mă bucur din toată inima, cred că am fost cu gândul la gând. Să ne punem în genunchi și să cântăm așa cum se cuvine. Chiar și voi, dragele mele! Să vedeți ce imagine frumoasă creăm noi acum”, a spus Georgiana.

Veta Biriș și Nicolae Furdui Iancu au fost invitații vedetă ai Georgianei, așa că s-au mixat la un moment dat pricesnele cu „Tu, Ardeal!” și „Noi suntem români”.

Aşii din mânecă, de aceeaşi culoare

La final, Lobonț a scos asul ei din mânecă, cu un anunț „surpriză”. Concertul va fi la televizor, în Sâmbăta Patimilor, la România TV, iar „Roagă-te și crede” va fi pus în scenă și-n 2026, tot în Polivalenta clujeană, dar nu înainte de un concert de colinde, programat în decembrie.

Valentin Şchiopu

 


Vlăduța Lupău și Georgiana Lobonț s-au certat pentru manele în 2023. Bune prietene, împărțind atenția emisiunilor de divertisment, s-au acuzat reciproc de furt intelectual. Amândouă au împrumutat creații din repertoriul altor cântăreți de petrecere pentru a alcătui un „colaj de manele” și, la final, când le-au confruntat, au găsit suspect de multe piese comune. Au fost formulate acuzații de sabotaj și de spionaj manelistic, s-a lăsat cu scandal la tv și cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Șofer din Cluj, oprit în trafic pe un drum din Alba: S-a ales cu dosar penal. Ce au descoperit polițiștii

Publicat

bărbat din sebeș, prins în timp ce conducea fără permis.

Un șofer de 22 de ani din Cluj s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști pe un drum din Alba. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 10 februarie 2026, în jurul orei 11:30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Dej, județul Cluj.

Din verificări a reieșit că autoturismul condus de acesta...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Macara cu șenile, care ridică 100 de tone, pe șantierul metroului din Cluj. La ce ajută

Publicat

macara 1.jpg






Compania turcă Gulermak, antreprenorul proiectului metroului din Cluj, a adus pe șantierul din Florești un utilaj nou, un „jucător greu”, și anume o macara cu șenile, cu o capacitate de ridicare de 100 de tone.

Macaraua, este utilizată în etape-cheie ale lucrărilor: lucrări de piloți și pereți mulați, manipularea echipamentelor grele, a carcaselor sudate, tubajelor și uneltelor, dar și pentru operațiuni...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO Acțiune a polițiștilor în Roșia Montană: Zeci de persoane verificate și amenzi de aproape 6.000 de lei

Publicat

foto acțiune a polițiștilor în roșia montană: zeci de persoane

Acțiune a polițiștilor în Roșia Montană. Polițiștii din Alba au organizat marți, 10 februarie, o acțiune pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 10 februarie 2026, între orele 19:00 și 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Abrud au organizat o acțiune, pe raza localității Roșia Montană, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Acțiune pe drumurile din Alba. Șoferii care au depășit neregulamentar, depistați cu ajutorul unui elicopter al MAI

Publicat

video: acțiune pe drumurile din alba. Șoferii care au depășit

Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au desfășurat marți, 10 februarie, o acțiune pe raza județului Alba, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, în vederea depistării în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă normele rutiere privind depășirea.

Potrivit IPJ Alba, traficul rutier a fost supravegheat cu un elicopter dotat cu sistem de tip FLIR, pentru observarea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe