EVENIMENT
VIDEO: Urmărire ca-n filme în Sibiu. Un șofer fără permis a lovit doi stâlpi, după care a luat-o la fugă de polițiști
Un echipaj de poliție din cadrul Secției nr.1 Poliție Urbană Sibiu a urmărit în trafic, noaptea trecută, un autovehicul al cărui șofer nu a respectat semnalele acustice și luminoase ale polițiștilor și nu a oprit la semnalele acestora.
Astfel, echipajul de poliție a urmărit în trafic mașina în cauză, iar după câteva sute de metri, într-o parcare din zona străzii Nicolae Iorga, cel aflat la volan a lovit ușor un stâlp din beton, a lovit apoi un stâlp metalic, după care a ieșit din mașină și a încercat să fugă, fiind reținut de către agenții de poliție.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Polițiștii au constatat că mașina era condusă de un sibian în vârstă de 22 de ani, care nu deține permis de conducere. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 335 cod penal, respectiv conducere fără permis.
EVENIMENT
Acțiune a polițiștilor din Alba pentru combaterea tăierilor ilegale de arbori. Amenzi de peste 30.000 de lei
Polițiștii din Alba au desfășurat o acțiune cu efective mărite pentru combaterea tăierilor ilegale de arbori. Au fost aplicate amenzi de peste 30.000 de lei.
Potrivit IPJ Alba, la data de 20 noiembrie 2025, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cod Galben de ploi în Alba și în țară, până sâmbătă dimineața. Meteorologii anunță ninsori și o răcire a vremii, în weekend
Meteorologii au emis vineri dimineața o avertizare Cod Galben de ploi, valabilă până sâmbătă dimineața în zona de Sud a județului Alba.
De asemenea, potrivit meteorologilor, vremea se va răci semnificativ până duminică, fiind așteptate precipitații mixte și ninsori, dar și intensificări ale vântului.
Informare meteorologică
- Interval de valabilitate: 21 noiembrie, ora 10:00 – 23 noiembrie, ora 14:00
- Fenomene vizate: ploi importante cantitativ, precipitații mixte și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tariful pentru încărcarea mașinilor electrice crește la Cluj-Napoca. Noul preț intră în vigoare din 24 noiembrie
Primăria Cluj-Napoca anunță majorarea tarifului pentru încărcarea vehiculelor electrice la stațiile publice din oraș.
Măsura se aplică din 24 noiembrie 2025 și vine în contextul schimbărilor din piața energiei și al ajustării TVA.
Tariful pentru încărcarea mașinilor electrice urcă la 1,18 lei/KWh, plus TVA
Potrivit reprezentanților Primăriei, prețul pentru serviciile de reîncărcare va crește de la…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Primăria Alba Iulia a renunțat să mai planteze „joarde”. Cum arată copacii plantați pe B-dul Revoluției
După ce Primăria Alba Iulia a primit mai multe reclamații cu privire la dimensiunile arborilor plantați în municipiu, reprezentanții administrației locale au comandat copaci cu o circumferință mai mare.
Potrivit reprezentanților administrației locale, în această perioadă vor fi plantați în municipiu circa 200 de arbori.


Acțiuni de plantare a noilor arbori au avut loc pe B-dul Revoluției 1989 și în parcarea din spatele Tribunalului Alba.
„Pentru ca anii trecuti am…
Citește mai mult pe Alba24.ro


