EVENIMENT
VIDEO: Urs filmat încercând să intre într-o gospodărie din Azuga
Un urs a fost filmat de localnici în staţiunea prahoveană Azuga în timp ce încerca să intre într-o gospodărie, animalul care a rupt scânduri din gard fiind alungat de cei care au surprins momentul.
Potrivit imaginilor video postate pe Facebook, doi urşi au coborât în staţiune, unul dintre ei încercând să intre într-o gospodărie în care, conform comentariilor celui care filma, locuieşte o femeie în vârstă.
Ursul a rupt scânduri din gard şi a încercat de mai multe ori să îl doboare, el fiind alungat de localnici care au început să facă zgomot şi să ambaleze motorul maşinii.
"Aşa trăim într-un oraş turistic. Pârtiile din Azuga sunt cele mai importante, dar locuitorii oraşului Azuga sunt fără valoare, oare cei de la ocolul silvic chiar nu au de gând să ia măsuri?", a scris pe Facebook cel care a făcut publică filmarea respectivă. AGERPRES
„Superluna Lupului”, sau prima lună plină din 2026, va putea fi observată pe cer alături de planeta Jupiter.
La început de an, cerul oferă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice vizibile cu ochiul liber: Superluna Lupului, care va avea loc în noaptea de 3 ianuarie 2026.
Evenimentul va marca prima Lună plină a anului și, în același timp, una dintre cele mai impresionante apariții lunare, datorită apropierii maxime a Lunii de Pământ.
Totodată Jupiter va fi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Hotărâre a CJ pentru Situații de Urgență Alba, ca urmare a codului portocaliu din județ. Lista măsurilor adoptate
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a adoptat, vineri, Hotărârea nr. 1 din 2 ianuarie 2026, în contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu, emisă pentru județul Alba.
Potrivit avertizării, în intervalul 2 ianuarie, ora 10:30 – 3 ianuarie, ora 10:00, sunt prognozate intensificări puternice ale vântului, viscol, vizibilitate redusă sub 50 de metri și depuneri de zăpadă de 30–50 de centimetri.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ghiseul.ro a căzut, vineri, de mai multe ori. Siteul permite calcularea noilor taxe pe 2026
Site-ul Ghiseul.ro a căzut vineri, de mai multe ori. Siteul permite calcularea noilor taxe pe 2026, pe care trebuie să le plătească românii.
Mai mulți utilizatori au raportat nefuncționarea siteului către downdetector. Vineri după amiază, siteul era complet nefuncțional.
După câteva minute, a revenit, pentru ca apoi să fie din nou imposibil de utilizat. După o perioadă, a fost din nou funcțional.
Nu este clar momentan care este motivul pentru care (nu) funcționează în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. Ion Mureșan: Pentru mine cârciuma nu e o cârciumă, e confesional. Alcoolul e un fel de mir, de apă sfințită
Criticul Alexandru Cistelecan îl numește pe Ion Mureșan „cel mai mare poet al României de azi, care e ca și necunoscut în afara unui cerc de taina de literați cu oarecare inițiere.” A fost sărbătorit de ziua lui, 9 ianuarie, a.c., la Teatrul Național din Cluj ca un patriarh al cetății si ca un rege al poeziei. Rar poeții apucă să vadă recunoștința contemporanilor. Muri o merita, la cei 70 de ani ai săi, cu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
