EVENIMENT
VIDEO: Zeci de localităţi fără curent și pomi căzuți peste mașini după furtuna de duminică seara. A fost cod portocaliu în Timișoara și Arad
Un număr de 11 localităţi din mediul rural al judeţului Timiş sunt, luni, total sau parţial fără curent electric, ca urmare a avariilor în sistemul de alimentare cu energie electrică cauzate de furtuna de duminică seara.
Potrivit ISU Timiş, se lucrează pentru remedierea acestor probleme în Brestovăţ, Topolovăţu Mic, Şipaţ, Denta, Giera, Jamu Mare, Criciova, Jdioara, Săcălaz, Checea şi Gad.
Fenomenele meteo periculoase generate de codul portocaliu care au avut loc duminică seara în judeţul Timiş au provocat un incendiu la transformatoare electrice din mediul rural şi din Timişoara şi mai mulţi copaci au fost doborâţi de furtună, dar nu au fost victime.
În Timişoara s-a intervenit pentru degajarea a opt copaci căzuţi peste autoturisme, pe carosabil şi pe o casă, precum şi pentru stingerea unui incendiu la un panou electric, în comuna Săcălaz.
În intervalul orar vizat de codul portocaliu de fenomene meteo periculoase, la sediul inspectoratului a fost activată Grupa Operativă pentru coordonarea eficientă a intervenţiilor şi s-a intervenit cu un total de 11 autospeciale şi 35 de subofiţeri.
Și în Arad un brad a fost smuls de vântul puternic, iar un acoperiş a fost luat de vijelie şi aruncat pe maşini în timpul furtunii.
Pompierii din Arad au intervenit, duminică, în Piaţa spitalului din oraş, după ce un brad a fost smuls de vânt, iar un acoperiş a fost luat de vijelie şi aruncat peste maşini, în timpul furtunii puternice.
EVENIMENT
Copiile de acte vor putea fi declarate conforme cu originalul prin semnătură electronică. Lege adoptată de Parlament
Proiectul de lege care prevede conformarea documentelor cu originalul prin aplicarea semnăturii electronice a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 19 noiembrie.
Proiectul de lege pentru modificarea art.150 alin.(2) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost adoptat de Camera Deputaților cu 253 de voturi pentru, 20 contra și 2 abțineri.
Conformarea cu originalul a actelor prezentate în copie se va putea face și prin semnătură electronică, fără ca…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Prof. dr. Marcel Tanțău: Există o creștere a cancerelor gastrice. În toată lumea se mănâncă prost, nu doar la noi
Prof. univ. dr. Marcel Tanțău, medic primar gastroenterolog și șef al Secției IV Gastroenterologie la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, spune că, în ultimii 20-30 de ani, asistăm la o recrudescență a cancerelor, și nu doar a celor gastrice, iar boala apare la pacienți tot mai tineri.
Medicul clujean susține că oamenii au schimbat mult obiceiurile alimentare în…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Polițiștii și Jandarmii au discutat cu elevii din Sebeș despre violența fizică, verbală și consecințele bullyingului
Polițiștii și Jandarmii au discutat cu elevii din Sebeș marți, 18 noiembrie, în cadrul unei acțiuni care vizează prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a situațiilor de victimizare a minorilor în incinta/zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.
Potrivit IPJ Alba, la data de 18 noiembrie 2025, în intervalul orar 08.00 – 13.00, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu polițiștii…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Bradul de Crăciun a ajuns în Șanțurile Cetății Alba Carolina, în zona târgului de iarnă
Bradul de Crăciun a ajuns în Șanțurile Cetății Alba Carolina, marți 19 noiembrie. Acesta va fi amplasat într-o laterală a Târgului de Crăciun, în locul în care a fost montat și în anii trecuți.
Bradul a ajuns cu doar câteva zile înainte de deschiderea oficială a târgului de Crăciun din Alba Iulia.
Târgul se va deschide potrivit autorităților locale vineri 21 noiembrie. Bradul va fi împodobit și cel mai probabil instalațiile montate în el vor fi pornite în ziua…
Citește mai mult pe Alba24.ro


