EVENIMENT
VIDEO: Ziua a şaptea a invaziei din Ucraina: Bombardamente grele la Mariupol. Hersonul înconjurat, consulatul sloven din Harkov a fost distrus
Continuă invazia rușilor în Ucraina. Oraşul-port Mariupol din sud-estul Ucrainei este bombardat continuu, evacuarea fiind imposibilă.
La Herson, pe ţărmul Mării Negre, forţele ruse au încheiat încercuirea, au anunţat miercuri autorităţi ucrainene şi ruse citate de Reuters şi AFP.
"Luptăm, nu încetăm să ne apărăm patria", a declarat Vadim Boicenko, primarul Mariupolului, în direct la televiziunea ucraineană.
Purtătorul de cuvânt al forţelor armate ale Rusiei, generalul Igor Konaşenkov, a afirmat că "unităţi ale armatei ruse au preluat controlul total al capitalei regionale Herson". El a dat asigurări că "infrastructurile civile" şi transportul comun funcţionează normal.
Consulatul Sloveniei de la Harkov a fost distrus
Agenţia de presă croată Hina transmite că Ministerul de Externe al Sloveniei a anunţat marţi distrugerea consulatului acestei ţări de la Harkov. Clădirea misiunii slovene a fost deteriorată grav în timpul ofensivei ruse asupra oraşului, dar consulul onorific Anatoli Bondarenko şi restul personalului nu au fost răniţi.

Premierul sloven Janez Jansa a scris pe Twitter că atacurile asupra clădirilor civile îi reamintesc de tacticile fostei armate iugoslave din urmă cu 30 de ani, iar eurodeputata Tanja Fajon a condamnat ferm "agresiunea barbară" împotriva Ucrainei.
Diplomatul eston Matti Maasikas, şeful delegaţiei Uniunii Europene în Ucraina, a comentat în aceeaşi reţea socială că distrugerea consulatului Sloveniei reprezintă o "pagubă colaterală diplomatică".

Din cauza situaţiei de la Kiev, Slovenia şi-a retras personalul de la ambasada din Ucraina. Slovenii mai au consulate onorifice şi la Jitomir şi Odessa. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
GALERIE FOTO. CFR Cluj câștigă derby-ul orașului și se apropie de play-off după un meci spectaculos în Gruia
CFR Cluj s-a impus cu 3-1 în fața rivalei U Cluj, într-un derby intens disputat în etapa a 26-a din Superliga, confirmând forma bună și urcând în zona locurilor de play-off.
În fața a peste 9.000 de spectatori, „vișiniii” au oferit un meci plin de ritm, goluri și momente tensionate, dominând în mare parte confruntarea.
Gazdele au început în forță și au deschis scorul rapid, în minutul 5, prin...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. HAOS la finalul Derby-ului Clujului. Cristiano Bergodi și suporterii Universității au făcut scandal. S-a lăsat cu bătaie
Finalul derby-ului dintre CFR Cluj și U Cluj a degenerat într-un scandal de proporții, cu incidente atât pe gazon, cât și în tribune. Meciul s-a încheiat într-o atmosferă tensionată, iar evenimentele de după fluierul final au eclipsat complet spectacolul sportiv.
Antrenorul lui U Cluj, Cristiano Bergodi, a intrat nervos pe teren și s-a îndreptat către Andrei Cordea, jucătorul celor de la CFR Cluj, căruia i-ar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
U-BT Cluj închide sezonul regulat din ABA League cu autoritate. Victorie contra Borac Čačak înainte de bătălia din Top 8
U-BT Cluj-Napoca a încheiat sezonul regulat al Ligii Adriatice cu o victorie solidă în deplasare, scor 87-93, pe terenul formației sârbe Borac Čačak.
Succesul reprezintă al zecelea triumf al „alb-negrilor” în competiție și oferă un plus de moral înaintea confruntărilor decisive din faza Top 8, programate după fereastra internațională a echipei naționale a României pentru calificările la Campionatul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani
OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Este o nouă platformă destinată companiilor care doresc să construiască, implementeze și gestioneze agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani.
Lansarea marchează un pas important în strategia companiei de a sprijini adoptarea AI la nivel enterprise și de a concura cu alte platforme de pe piață.
Platforma Frontier este concepută pentru a ajuta organizațiile să creeze și să supravegheze...
Citește mai mult pe Alba24.ro
