EVENIMENT
Volumul lucrărilor în construcţii a crescut în România, în primele opt luni ale anului
Volumul lucrărilor în construcţii a crescut în România cu 2,7%, în primele opt luni ale anului în curs faţă de aceeaşi perioadă din 2020, datorită majorării înregistrate la clădirile noi, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie - 31 august 2021, pe elemente de structură volumul lucrărilor de construcţii noi a crescut cu 11,5%.
Pe de altă parte, scăderi au fost consemnate în cazul lucrărilor de reparaţii capitale (-17,1%) şi al lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (-11,1%).
Creştere la clădirile rezidenţiale
De asemenea, pe obiecte de construcţii, la opt luni, a avut loc o creştere la clădirile rezidenţiale (+27,9%), însă la clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti s-au înregistrat scăderi cu 5,9%, respectiv cu 3,4%.
În ansamblu, până la finele lunii august, volumul lucrărilor în construcţii a crescut cu 2,7%, ca serie brută.
Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a majorat cu 1,9%
Potrivit sursei citate, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a majorat cu 1,9%, tendinţă evidenţiată la lucrările de construcţii noi (+9,2%). În schimb, lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 15,5%, respectiv cu 10,7%, iar pe obiecte de construcţii, o creştere a avut loc la clădirile rezidenţiale (+20,0%). În acelaşi timp, clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 6%, respectiv cu 2,1%.
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut atât ca serie brută
În luna august 2021, faţă de iulie 2021, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut atât ca serie brută (-0,3%), cât şi ca serie ajustată (-2,6%). În ambele cazuri, un rol l-au avut lucrările de construcţii noi, care s-au diminuat cu 1,4% şi cu 5%.
Totodată, în august 2021 vs august 2020, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut pe total cu 5,8%. Pe elemente de structură, scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-29,7%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-19%). La polul opus s-a aflat lucrările de construcţii noi, cu un salt de 4,4%.
Lucrările de construcţii au scăzut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 17,4%
În funcţie de obiectele de construcţii, lucrările de construcţii au scăzut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 17,4%, respectiv cu 13,4%, iar la clădirile rezidenţiale s-a consemnat o creştere de 29,4%.
Ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 5,2%, raportat la perioada de referinţă. În acest sens, pe elemente de structură s-au evidenţiat scăderi la lucrările de reparaţii capitale (-31,4%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-19,1%).
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 18,1%
Singura creştere a fost în dreptul lucrărilor de construcţii noi (+4%).
Datele INS relevă faptul că, pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 18,1%, respectiv cu 10,9%, în august 2021 comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior. Pe segmentul clădirilor rezidenţiale s-a înregistrat o creştere de 27,8%. Agerpres
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
