EVENIMENT
Vreme rece în următoarele zile. Temperaturile cresc după data de 7 decembrie
Primele zile din această săptămână vor aduce, la nivel naţional, o vreme rece, mai ales în cursul nopţilor când valorile termice vor fi, în general, negative, însă după data de 7 decembrie regimul termic va trece printr-un proces de încălzire, iar precipitaţiile îşi fac apariţia începând din 10 decembrie, se arată în prognoza publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 2 - 15 decembrie.
În Banat, intervalul va debuta cu vreme rece, mai ales în cursul nopţilor, astfel că se vor înregistra temperaturi maxime de 2 - 6 grade şi minime între -6 grade şi -1 grad, în medie. În intervalul 7-10 decembrie, procesul de încălzire a vremii va determina valori diurne de 7 - 10 grade şi nocturne de 0 - 4 grade, mediat regional. Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar estimările prognostice indică situarea valorilor în jurul sau chiar peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. Vor fi precipitaţii mixte la începutul intervalului, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou în cea de-a doua săptămână.
În Crişana, vremea va fi rece în prima parte a intervalului când se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de la 1 grad la 5 grade, respectiv minime între -6 şi -2 grade. În perioada 7-10 decembrie, încălzirea vremii va determina valori diurne de 5 - 10 grade şi nocturne ce vor oscila între 0 şi 3 grade. Până la sfârşitul intervalului de referinţă, vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se estimează un regim termic uşor peste cel normal în a doua decadă a lunii decembrie. La debutul perioadei de referinţă vor fi precipitaţii mixte, după care probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi, din nou, în creştere în cea de-a doua săptămână.
În Transilvania, intervalul va debuta cu o vreme rece, în special dimineaţa şi noaptea, când minimele vor fi negative în toată regiunea şi se vor situa într-un ecart mediu între -8 şi -3 grade. Totodată, valorile diurne vor fi, în general, cuprinse între de 0 şi 4 grade. Ulterior, încălzirea vremii va determina, în perioada 7-10 decembrie, înregistrarea unor temperaturi mediate regional cuprinse între 4 şi 8 grade, ziua, şi de la -2 grade la 1 grad, noaptea. Până la sfârşitul intervalului de prognoză, estimările indică o probabilitate mai mare pentru un regim termic caracterizat de valori - mai ales cele maxime - peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului vor fi predominant ninsori, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou în cea de-a doua săptămână.
În zona Maramureşului, va fi o vreme rece în primele zile, când în medie se vor înregistra temperaturi maxime de 0 până la 4 grade şi minime între -8 şi -4 grade. Din data de 7 decembrie, vremea se va încălzi determinând valori diurne de 5 - 8 grade şi nocturne de la -3 grade la -1 grad. După data de 10 decembrie, vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se estimează un regim termic caracterizat de valori uşor peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului va ninge, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 8 decembrie.
În Moldova, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme relativ rece, cu temperaturi maxime de 2 - 5 grade, respectiv minime între -5 şi -3 grade. Încălzirea vremii din perioada 7-10 decembrie va determina înregistrarea unui ecart mediu diurn de 5 - 8 grade şi nocturn de la -2 la două grade. Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar prognoza indică situarea acestora în jurul sau chiar peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, apoi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor slabe cantitativ va fi din nou în creştere începând cu data de 10 decembrie.
În Dobrogea, vremea va fi în răcire la începutul intervalului, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime cuprinse între 2 - 7 grade şi minime între -2 şi 3 grade. În perioada 7-10 decembrie, încălzirea treptată a vremii va determina valori diurne de 8 - 11 grade şi nocturne de 2 - 5 grade. După acest interval, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar estimările indică situarea acestora peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai mare după data de 10 decembrie.
În regiunea Munteniei, până în jurul datei de 6 decembrie, vremea va fi rece, mai ales dimineaţa şi noaptea, cu temperaturi minime de la -5 şi zero grade, mediat regional, în timp ce maximele se vor încadra între două şi 6 grade. În perioada 7-10 decembrie, încălzirea treptată a vremii va determina valori diurne de 8 - 11 grade şi nocturne ce vor oscila între 2 şi 5 grade. Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta, iar estimările indică situarea acestora peste cele climatologic specifice în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului, local vor fi ploi, lapoviţă şi trecător ninsori slabe cantitativ, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 10 decembrie.
În Oltenia, vremea va fi în răcire în prima parte a intervalului, cu valori termice apropiate de cele climatologic specifice, maxime de 3 - 6 grade şi minime între -6 şi -1 grad, în medie. În perioada 7-10 decembrie, vremea se va încălzi determinând valori diurne de 6 - 11 grade şi nocturne de la -2 la două grade. Până la sfârşitul intervalului de referinţă, vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se estimează un regim termic caracterizat de valori uşor peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. La începutul intervalului vor fi precipitaţii slabe, mixte, iar probabilitatea de apariţie a acestora va creşte, din nou, după data de 10 decembrie.
La munte, la începutul intervalului, va fi o vreme rece, cu valori medii cuprinse între -6 şi -2 grade, ziua, şi între -12 şi -8 grade, noaptea. Între 6 şi 10 decembrie, valorile termice, în special cele diurne, vor fi în creştere, astfel că maximele se vor încadra între 2 şi 6 grade, iar minimele între -5 şi -1 grad, în medie. Va ninge la începutul intervalului, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va reapărea începând cu data de 10 decembrie.
Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.AGERPRES
EVENIMENT
România rămâne țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Ce s-a scumpit cel mai mult
România rămâne țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Este înregistrat un avans anual al prețurilor de 8,6%, neschimbat față de luna noiembrie.
Datele au fost publicate luni de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut ușor în luna decembrie, până la 2,3%.
Unde sunt cele mai mici și cele mai mari rate ale inflației în UE
Luna trecută, țările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
U-BT, test „de foc” la Ljubljana. Cedevita Olimpija, obstacol decisiv în drumul spre play-off-ul EuroCup
U-Banca Transilvania deschide runda a XV-a din BKT EuroCup cu o deplasare extrem de dificilă la Ljubljana, acolo unde o va întâlni pe Cedevita Olimpija. Meciul este programat marți, 20 ianuarie, de la ora 19:30, în Hala Tivoli.
Pentru campioana României, confruntarea din Slovenia este prima dintr-o serie solicitantă de cinci deplasări consecutive, trei în EuroCup și două în ABA League.
Istoric echilibrat și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO VIDEO: Accident cu 4 mașini la Alba Iulia. 4 persoane sunt asistate medical, trafic îngreunat
Un accident rutier s-a produs marți dimineața la Alba Iulia, pe Bulevardul Înroconării, una dintre cele mai circulate străzi, în care au fost implicat mai multe mașini.
”Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs în municipiul Alba Iulia.

Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Guvernul își propune angajarea răspunderii pe pachetul pentru reforma administrației publice, în 29 ianuarie
Guvernul își propune angajarea răspunderii pe pachetul pentru reforma administrației publice, în 29 ianuarie. Premierul Ilie Bolojan a discutat cu membrii Biroul Politic Național al PNL despre agenda curentă a guvernării. Întâlnirea a avut loc după cea mai recentă ședință a coaliției de guvernare unde s-au pus la punct ultimele detalii în privința reformei admininistrației.
Liderii liberali s-au reunit luni, în Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
