Articolul publicat de prognozemeteo.ro nu își propune să dea răspunsuri certe, dar măcar să aducă câteva vești bune.
Context sinoptic:
Decembrie este o lună care în România avem din plin influența anticiclonului est-european (Siberianul, cum i se spune pe furiș) dar și o activitate a ciclonilor (depresiunilor) mediteraneeni care ajung des la noi în țară. Cuplajul perfect al acestor două elemente este cel care generează și primele fenomene de viscol, prin Câmpia Munteniei, Dobrogea și estul Moldovei.
Cam aceasta este situația sinoptică și a lunii decembrie 2020. Avem un anticiclon foarte puternic desfășurat Urali și Scandinavia, în timp ce vestul Europei se află sub acțiunea unui sistem de joasă presiune care reușește să se mențină activ suficient de mult timp. Configurația celor doi poli de presiune aduce un transport de aer rece pe vestul Europei iar spre est, inclusiv în zona țării noastre avem parte de o circulație sudică cu aer cald.
Ne aflăm însă într-un tipar La Nina, iar asta va face ca lucrurile, cel puțin în ultima decadă a lui decembrie, să se schimbe și să avem o dinamică care să favorizeze iarna. Astfel, anticiclonul din NE continuă să crească, iar circulația maselor de aer spre țara noastră se va face din direcție N, E.
Tot în decembrie ne uităm și la vortexul polar. Un vortex polar care este extrem de puternic, și, cu cât este mai puternic, cu atât mai mult orice destabilizare a sa printr-un SSW (Sudden Stratospheric Warming) ar putea fi acel semnal prin care emisfera nordică să se pregătească de fenomene de iarnă severe.
Temperaturi:
Cele mai noi rulări ale ECMWF consideră că luna decembrie va fi una care, la final, va fi caracterizată de abateri termice pozitive care vor ajunge la un +0,5 grade față de normalul climatologic.
Defalcat pe săptămâni, avem cam așa: săptămâna 07 – 13 decembrie cu abateri care or ajunge la +2 spre +4 grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția Moldovei unde vom avea valori normale de temperatură. Și săptămâna 14 – 20 decembrie va fi una caldă, cu abateri pozitive de la 1 spre 3 grade, pentru ca în săptămâna Crăciunului să ajungem la valori normale de temperatură prin Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, în timp ce în restul țării va continua să fie mai cald, cu abateri de la +1 spre +3 grade. Ultima săptămână din an aduce valori normale de temperatură la nivelul întregii țări.
Precipitații:
Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea vor avea parte de o lună decembrie foarte bogată în precipitații, în timp ce prin nordul Transilvaniei, al Maramureșului și al Moldovei putem vorbi de un ușor deficit. În restul țării vom avea precipitații în normele climatologice ale perioadei.
Mare parte din acest surplus de precipitații îl primim în săptămâna 07 – 13 decembrie, dar și în săptămâna 14 – 20 decembrie, pentru ca ultimele două săptămâni ale anului să fie cu precipitații normale (săptămâna 21 – 27 decembrie), respectiv deficit de precipitații în ultima săptămână a lunii.
Repartiția cantităților totale arată astfel: Banat, Crișana Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei nu trec de un 30 – 50 l/mp, în timp ce în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei vorbim de 60 – 80, 90 l/mp.
Din toate aceste precipitații, cei de la ECMWF estimează că prin zonele montane, prin Moldova, Oltenia, nordul Munteniei vorbim de 20 – 25 l/mp ninsori, în timp ce în restul țării ninsorile nu vor trece 5 – 10, 15 l/mp. Un prim episod de ninsori va începe de luni, 7 decembrie, și va aduce fulgi prin Oltenia, Muntenia, Moldova, zonele montane și Transilvania.
Ultima decadă a lunii este cea în care cei de la ECMWF ne dau cele mai mari speranțe de ninsori în cea mai mare parte a țării. Astfel că șanselesă avem un Crăciun alb cresc.
sursa: prognozemeteo.ro, Prognoze Meteo – Vremea în România,