Connect with us

ACTUALITATE

Vremea se RĂCEȘTE în România. Vor urma câteva zile cu ploi, ninsori, vânt și ceață

Publicat

nori

Dacă în săptămâna care a trecut aproape am crezut că vine primăvara, zilele următoare  ne vor demonstra că ne-am înșelat și că iarna nu se lasă dusă așa ușor.  Astfel, vor urma câteva zile cu ploi, ninsori, vânt, ceață și lapoviță.

În vestul, centrul și nordul țării, înnorările se vor accentua treptat și aria precipitațiilor, în general moderate cantitativ, se va extinde. Acestea vor fi sub formă de ploaie ziua, cu tendință de transformare în lapoviță și ninsoare, mai ales în a doua parte a nopții, iar la munte vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.

În restul teritoriului cerul, variabil ziua, se va înnora spre seară și noaptea, când local vor fi precipitații slabe, îndeosebi ploi. Vântul va avea intensificări locale în majoritatea regiunilor.

Dimineața, în regiunlie extracarpatice, pe arii restrânse, va fi ceață. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 14 grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării și cele minime se vor situa între -1 și 6 grade.

BUCUREŞTI. Vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.

Începând de marți, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor fi în scădere spre mediile caracteristice perioadei. În regiunile vestice, nordice și centrale, precum și la munte, vor predomina ninsorile, iar în est și sud-est se vor semnala mai ales ploi ziua și precipitații mixte noaptea.

Vântul va avea intensificări în toate regiunile, dar îndeosebi pe crestele montane, spulberând zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 8 grade, iar cele minime se vor situa între -9 și 1 grad.

De miercuri, în București, vremea se va răci față de intervalul precedent și va fi în general închisă. Cerul va avea înnorări și trecător vor fi precipitații slabe, predominant ploi ziua și mixte spre seară și noaptea. Vântul va avea intensificări în cursul zilei, apoi va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de -2…0 grade.

Și în celelalte regiuni vremea va continua să se răcească. Cerul va avea înnorări temporare și va ninge slab, local la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului, ziua mai ales în sud, iar noaptea îndeosebi în vest și nord-vest.

Vântul va avea intensificări în regiunile estice și la munte, spulberând zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 6 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -12 și 0 grade.

Spre sfârșitul săptămânii valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Trecător vor mai fi precipitații, în general slabe cantitativ, predominant ninsori.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 8 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 14 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 8 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 8 februarie 2026:

Loto 6/49: 22, 16, 11, 44, 28, 20

Loto 5/40: 32, 11, 20, 29, 22, 34

Joker: 1, 2, 36, 23, 31 + 6

Noroc: 2 7 3 3 8 9 6

Publicitate

Noroc Plus: 9 9 8 7 6 0

Super Noroc: 0 7 7 5 5 3

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două zile de ninsoare, polei și ger: Vremea se răcește până la -15 grade și ninge în toată țara până marți seara

Publicat

două zile de ninsoare, polei și ger: vremea se răcește

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo care anunță două zile de ninsoare, răcire accentuată a vremii și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Intervalul vizat este 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, perioadă în care sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă și, izolat, polei.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi prezente...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FC Botoșani învinge clar Metaloglobus, scor 3-0, și urcă pe locul 5 în Superligă după un meci dominat total pe Municipal

Publicat

fc botoșani învinge clar metaloglobus, scor 3 0, și urcă pe

Publicitate

FC Botoșani a obținut o victorie convingătoare pe teren propriu, scor 3-0 cu Metaloglobus București, în etapa a 26-a din Superligă, rezultat care readuce formația pregătită de Leo Grozavu în zona play-off-ului. Pe Stadionul „Municipal”, botoșănenii au controlat jocul de la un capăt la altul și au confirmat diferența de valoare dintre cele două echipe, aflate la poli opuși ai clasamentului.

Gazdele au început ofensiv și au ratat prima ocazie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Vlăsinești. Pompierii au intervenit rapid și nu au fost victime

Publicat

mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din vlăsinești. pompierii

Publicitate

Un autoturism parcat pe o stradă din localitatea Vlăsinești a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, incidentul fiind observat de o vecină care a văzut fum ieșind de sub capotă și a apelat imediat numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești.

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe