Connect with us

ACTUALITATE

Zece asistenți medicali de la Spitalul Judeţean Bistrița, confirmaţi cu COVID-19. Focarul a pornit de la Secţia de neurologie

Publicat

Zece cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa au fost confirmate cu COVID-19 în ultimele zile. Majoritatea lucrează în cadrul Secţiei de neurologie, unde a fost a dispusă şi o anchetă administrativă, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, managerul spitalului, Gabriel Lazany.

Cele mai recente cazuri de COVID-19, în număr de opt, au fost confirmate în cursul zilei de marţi, iar conducerea spitalului a dispus ca, pe perioada anchetei, să fie suspendaţi din funcţie medicul şef de la Secţia de neurologie şi asistentul şef.

"Săptămâna trecută am avut un asistent medical simptomatic pe care l-am testat şi care lucra la CT. În urma anchetei, am testat contacţii lui. Primul contact care a fost testat este partenera lui, care este asistentă medicală la Secţia de neurologie. Am testat-o şi s-a constatat că şi ea este pozitivă, drept urmare ne-am dus mai departe cu testările la personalul din cadrul Secţiei de neurologie şi ieri (marţi - n.r.) am depistat pozitive opt asistente medicale - din Secţia de Neurologie şi o asistentă medicală de la ATI. Pe lângă ancheta epidemiologică, am început şi o anchetă administrativă, pentru că se pare că relaxarea nu este doar în rândul populaţiei, ci şi în rândul personalului medical. Prima măsură pe care am luat-o în această dimineaţă a fost suspendarea din funcţie a medicului şef de secţie şi a asistentului şef, la Secţia de Neurologie, pe perioada desfăşurării anchetei", a declarat Lazany.

El a precizat că, din primele discuţii purtate cu angajaţii de la Neurologie, se pare că aceştia aveau obiceiul să servească împreună masa de prânz, fără a-şi lua nicio măsură de protecţie.

Managerul spitalului a dispus ca atât personalul medical, cât şi cei 50 de pacienţi internaţi pe etajul unde funcţionează Secţia de neurologie (25 la Cardiologie, 23 la Neurologie şi doi la Oftalmologie) să fie testaţi pentru COVID-19, iar spaţiile să fie dezinfectate.

Tot la nivelul Secţiei de neurologie s-a înregistrat un incident în cursul zilei de duminică, când unul dintre preoţii spitalului a intrat în secţie cu un aparţinător al unui pacient, folosindu-se de liftul pentru personal şi ignorând regulile privind carantina, motiv pentru care preotul este acum cercetat disciplinar.

"Am primit o sesizare din partea unui medic, tot la Secţia de neurologie, că preotul, însoţit de un aparţinător al unui pacient, a urcat pe secţie ca să îi facă...ceva. Pacientul nu era terminal, deci nu avea neapărată nevoie de asistenţă religioasă. Mai mult decât atât, pe partea aceasta, a preoţilor, am prevăzut măsuri speciale, şi ei trebuie să le respecte. Este motivul pentru care am cerut Serviciului de resurse umane să deschidă o anchetă disciplinară prin intermediul Comisiei de disciplină", a explicat managerul SJU Bistriţa.

În prezent, la SJU Bistriţa sunt internaţi 83 de pacienţi cu COVID-19, dintre care şase la Terapie Intensivă, numărul urmând să crească după internarea, în cursul zilei de miercuri, a asistenţilor medicali depistaţi pozitivi. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (428)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (428)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AȘTEPTÂND CURGEREA NOPȚII

Citind poeme de Ana Blandiana am întâlnit și  pe cel intitulat „Omphalos” („O piatră e un zeu care/ Se mișcă atât de încet/ Încât ochiul meu repede muritor/ Nu-i în stare/ Să-i recunoască mișcarea/ Așa cum nu poți să-i ceri/ Unui val/ Unui nor/ Să înțeleagă ce-i marea,/ Când totul se năruie/ Și-apoi se dizolvă/ Într-un toxic...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 8 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 14 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 8 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 8 februarie 2026:

Loto 6/49: 22, 16, 11, 44, 28, 20

Loto 5/40: 32, 11, 20, 29, 22, 34

Joker: 1, 2, 36, 23, 31 + 6

Noroc: 2 7 3 3 8 9 6

Publicitate

Noroc Plus: 9 9 8 7 6 0

Super Noroc: 0 7 7 5 5 3

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două zile de ninsoare, polei și ger: Vremea se răcește până la -15 grade și ninge în toată țara până marți seara

Publicat

două zile de ninsoare, polei și ger: vremea se răcește

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo care anunță două zile de ninsoare, răcire accentuată a vremii și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Intervalul vizat este 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, perioadă în care sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă și, izolat, polei.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi prezente...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FC Botoșani învinge clar Metaloglobus, scor 3-0, și urcă pe locul 5 în Superligă după un meci dominat total pe Municipal

Publicat

fc botoșani învinge clar metaloglobus, scor 3 0, și urcă pe

Publicitate

FC Botoșani a obținut o victorie convingătoare pe teren propriu, scor 3-0 cu Metaloglobus București, în etapa a 26-a din Superligă, rezultat care readuce formația pregătită de Leo Grozavu în zona play-off-ului. Pe Stadionul „Municipal”, botoșănenii au controlat jocul de la un capăt la altul și au confirmat diferența de valoare dintre cele două echipe, aflate la poli opuși ai clasamentului.

Gazdele au început ofensiv și au ratat prima ocazie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe