EVENIMENT
Zece bebeluși au murit într-un incendiu izbucnit la un spital
Zece nou-născuţi au murit sâmbătă într-un incendiu izbucnit la un spital de stat din vestul Indiei, au informat autorităţile, potrivit DPA.
Şaptesprezece copii se aflau în unitatea pentru nou-născuţi bolnavi atunci când focul a izbucnit în primele ore ale zilei de sâmbătă la Spitalul General Districtual din Bhandara, statul indian Maharashtra.
Şapte nou-născuţi au murit din cauza sufocării cu fum, iar trei din cauza rănilor provocate de arsuri, a declarat pentru presă ministrul sănătăţii din Maharashtra, Rajesh Tope.
Ceilalţi bebeluşi au fost salvaţi de asistenţii medicali şi de personalul secţiei.
Toţi nou-născuţii aveau vârste cuprinse între câteva zile şi trei luni, a precizat Prashant Uike, un oficial sanitar districtual din Bhandara.
Guvernul a ordonat o anchetă asupra incidentului şi un audit al siguranţei pentru toate unităţile de îngrijire neonatală din acest stat.
Rapoartele iniţiale indicau faptul că incendiul ar fi putut fi cauzat de un scurtcircuit într-unul dintre incubatoare, a precizat Tope. "Personalul a povestit că secţia s-a umplut repede de mult fum negru", a adăugat el.
Autorităţile au renunţat să mai facă autopsia cadavrelor, iar trupurile copiilor au fost încredinţate familiilor, a completat Tope.
Acestea vor primi o despăgubire de 500.000 de rupii (circa 6.814 de dolari) fiecare. AGERPRES
EVENIMENT
Câți câini cu stăpâni au fost sterilizați gratuit în Alba Iulia, în 2025. Campanie susținută de ONG-ul ”Prietenii lui Azor”
Peste 170 de câini cu stăpân au fost sterilizați pe raza municipiului Alba Iulia, în anul 2025. Este vorba despre o campanie care a fost promovată de Asociația ”Prietenii lui Azor” alături de Primăria Municipiului Alba Iulia.
Campania se desfășoară de șase ani, iar anul acesta au fost sterilizați un număr total de 171 de câini cu stăpân. A fost vorba despre o campanie gratuită.
Aceste campanii le considerăm necesare întrucât înseamnă mai puțini câini...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, analizează, pe reţelele de socializare, legătura dintre justiţie, mai ales CCR, şi politicienii despre care spune că operează cu unităţi de măsură diferite.
Când ceri corectitudine, ți se arată ușa… de la celulă
“Într-o țară unde adevărul umblă pe stradă cu capul plecat de frică și minciuna poartă epoleți, zeii Justiției au...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
LIVE VIDEO: Ultima ședintă a Consiliului Local Alba Iulia, în 2025. Consilierii au de aprobat 44 de hotărâri. Lista proiectelor
Ultima ședință de Consiliu Local la Alba Iulia are loc marți, 30 decembrie, de la ora 13.00. Consilierii locali au de supus la vot 44 de proiecte de hotărâre.
Printre cele mai importante se află noile taxe și impozite locale pe anul 2026, la Alba Iulia, dar și alte proiecte, parte din ele în zona administrativă.
Ședința se desfășoară cu prezență fizică, în sala de ședințe a Consiliului Local Alba Iulia, iar în caz de forță majoră cu participarea consilierilor locali,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Avertizările meteorologilor, prelungite până în noaptea de Revelion. În unele zone va fi vânt de până la 120 km/h
Meteorologii au prelungit avertizările Cod galben de vânt până în noaptea de Revelion. Sunt afectate mai multe județe, iar viteza vântului poate ajunge până la 120 km/h.
Prima avertizare Cod galben, valabilă marți până la ora 20.00, vizează județele Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Covasna.
Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40-45 km/h vor fi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
