Connect with us

ACTUALITATE

Zece persoane duse la audieri în dosarul de falsificare a permiselor de port-armă din Caraș-Severin, în care este vizat și un fost comandant de jandarmi

Publicat

retinut

În urma percheziţiilor făcute, miercuri, în dosarul privind falsificarea permiselor de port-armă instrumentat de DIICOT Caraş-Severin, 10 urmează să fie conduse la audieri.

Potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, de DGA- SJA Caraş-Severin, ofiţerii de poliţie judiciară ai instituţiei, împreună cu ofiţeri anticorupţie din Alba, Arad, Gorj, Hunedoara, Timiş şi Mehedinţi, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin, au efectuat, miercuri, 9 percheziţii, dintre care una la sediul unei instituţii din cadrul M.A.I., două la sediul şi punctul de lucru al unei societăţi comerciale şi şase la domiciliile unor lucrători de poliţie şi ale unor persoane fără calitate specială.

"Percheziţiile au loc în cadrul unui dosar penal, constituit la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin, în urma unei sesizări din oficiu a ofiţerilor S.J.A. Caraş-Severin, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, mărturie mincinoasă şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, vor fi puse în executare un număr de zece mandate de aducere.

CITEȘTE ȘI: Percheziții în Caraș-Severin, într-un dosar de falsificare a permiselor de port-armă. Este vizat un fost comandant de jandarmi

"În fapt, s-a reţinut că, începând cu anul 2017, la nivelul judeţului Caraş-Severin s-a constituit un grup infracţional organizat, format din şeful unui serviciu din cadrul unei instituţii aparţinând M.A.I., un ofiţer şi trei agenţi de poliţie din acelaşi serviciu, precum şi administratorul şi angajatul unei societăţi comerciale autorizate în domeniul armelor şi muniţiilor. La grupul iniţial constituit au aderat, ulterior, şi alte persoane, fără calitate specială, scopul fiind de obţinere a unor beneficii de la persoane care intenţionau să obţină autorizaţia de procurare a unei arme sau de la persoane care deţineau deja arme şi care săvârşeau diverse infracţiuni sau contravenţii la regimul armelor şi muniţiilor", se mai arată în comunicat.

În acelaşi comunicat se precizează că într-o primă modalitate, membrii grupului infracţional organizat au obţinut beneficii materiale de la persoane care intenţionau să obţină autorizaţia de procurare a unei arme. Concret, reprezentanţii societăţii comerciale autorizată în domeniul armelor şi al muniţiilor, în baza legii, organizau cursuri de instruire teoretică şi practică, la finalizarea cărora cursanţii susţineau un examen în faţa unei comisii formate din poliţişti specializaţi. În cazul promovării examenului, cursanţilor li se elibera un certificat de absolvire, ce stătea la baza eliberării autorizaţiei de procurare a unei arme.

"În realitate, cei doi reprezentanţi ai societăţii comerciale autorizate, nu susţineau cursurile şi atestau în mod fictiv prezenţa cursanţilor la ore. Înainte de susţinerea examenului, poliţiştii din grupare divulgau celor doi reprezentanţi ai societăţii comerciale subiectele de examen, care la rândul lor le înmânau cursanţilor ce susţineau examenul, promovabilitatea fiind în procent de 100%. Promovarea examenului la cursurile organizate de această societate comercială a devenit de notorietate în rândul persoanelor interesate şi au existat cazuri în care persoane care domiciliau în judeţele limitrofe şi care nu reuşeau să promoveze examenele în judeţele în care aveau domiciliu se înscriau la cursurile organizate de societatea comercială în cauză unde reuşita era garantată", a mai precizat sursa citată.

O a doua modalitate de acţiune a grupului organizat viza favorizarea unor persoane cu funcţii importante, care deţineau deja arme şi care săvârşeau diverse infracţiuni sau contravenţii la regimul armelor şi muniţiilor. Astfel, la grupul infracţional organizat, au aderat două persoane cu funcţii care au săvârşit infracţiuni şi contravenţii la regimul armelor şi muniţiilor, fiind protejaţi de ceilalţi membri ai grupului pentru a nu răspunde penal sau contravenţional prin tergiversarea cercetărilor în dosare penale, falsificarea unor înscrisuri ale societăţii comerciale autorizate sau neaplicarea unor sancţiuni complementare, respectiv, anularea sau suspendarea dreptului de deţinere a armelor, a menţionat sursa citată.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul I.G.P.R. - Direcţia Operaţiuni Speciale şi al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a mai menţionat sursa citată. AGERPRES

Sursa foto: arhiva

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe