Connect with us

ACTUALITATE

Zece persoane reţinute pentru violare de domiciliu, lovire, distrugere și alte infracțiuni, în Botoșani

Publicat

Opt mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe sau distrugere, au fost puse în executare, marți, de polițiștii din Botoșani.

Potrivit purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Maria Carp, percheziţiile au avut loc în oraşul Flămânzi şi comuna Frumuşica, în baza unor mandate emise de Judecătoria Botoşani.

În urma probatoriului administrat şi a cercetărilor efectuate a rezultat că la data de 19 decembrie a.c patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, însoţiţi şi de alte persoane, ar fi pătruns fără drept în locuinţa unei femei şi ar fi lovit-o pe aceasta peste corp cu diferite obiecte contondente În aceeaşi seară, un alt grup, format din 4 bărbaţi cu vârste de 18-52 de ani, însoţiţi şi de alte persoane, ar fi pătruns fără drept în curtea unei societăţi economice din oraşul Flămânzi, unde ar fi distrus mai multe obiecte de mobilier, electrocasnice şi geamurile unei autoutilitare parcată în curte, cauzând un prejudiciu de aproximativ 7.200 de lei.

Poliţiştii susţin că, în urma percheziţiilor, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe obiecte contondente susceptibile că au fost folosite la comiterea faptelor, 1.419 pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova şi duty free, precum şi cantitatea de 15 kg de articole pirotehnice din categoriile F1 şi F2, deţinute fără drept de persoanele respective.

Poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a zece bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani.

"În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe, distrugere, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor", mai precizează Carp.

La expirarea măsurii de reţinere, persoanele sus-menţionate vor fi prezentate instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Economia României a intrat în recesiune tehnică: PIB în scădere două trimestre consecutiv, deși anul 2025 s-a încheiat pe plus

Publicat

economia româniei a intrat în recesiune tehnică: pib în scădere

Publicitate

Institutul Național de Statistică a anunțat vineri că economia României a intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2025, după ce Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv. Pe ansamblul întregului an, însă, economia a înregistrat o creștere modestă, de 0,6%.

Potrivit datelor semnal publicate de INS, în trimestrul IV 2025, PIB-ul a fost mai mic cu 1,9% față de trimestrul III, pe serie ajustată sezonier. În...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosar penal pentru un tânăr din Bălușeni care a fost prins beat la volan pe străzile din municipiul Botoșani

Publicat

Șofer de 55 de ani, municipiul botoșani, aproape de comă

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Bălușeni.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Premierul Ilie Bolojan: Recesiunea tehnică este prețul tranziției către o economie solidă, nu o criză

Publicat

premierul ilie bolojan: recesiunea tehnică este prețul tranziției către o

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.

România nu traversează ‘o criză’, ci o perioadă de corecție economică ‘necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică’, a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.

Precizările vin în contextul în care, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (429)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (429)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

ÎNTÂMPLĂRI ADEVĂRATE

(DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI)

 

NIETZSCHE LA TURIN: Alexandru Nemoianu în „Lumina de duminică” nr. 28 din 14 iulie 2024: „În 3 ianuarie 1889, Nietzsche, care locuia la un prieten în Turin, ieşind în stradă, a fost martor la o întâmplare care i-a schimbat existenţa complet. Pe stradă era o căruţă foarte încărcată, trasă de un cal. Povara era...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe