Connect with us

ACTUALITATE

Zece tone de deşeuri din sticlă fără documente, oprite de poliţişti la PTF Giurgiu

Publicat

Cantitatea de zece tone de deşeuri din sticlă pe care un şofer român o transporta din Grecia către o societate comercială din judeţul Călăraşi fără documente complete de transport transfrontalier a fost depistată de poliţiştii de frontieră la intrarea în ţară prin PTF Giurgiu.

"În cursul zilei de duminică, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un şofer român în vârstă de 32 de ani.

Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din sticlă. Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menţionat, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate a fost constatat faptul că automarfarul transporta cantitatea de zece mii de kilograme deşeuri din sticlă din Grecia către o societate comercială situată pe teritoriul României, în judeţul Călăraşi', se arată într-un comunicat de presă emis luni de ITPF Giurgiu.

Pentru întreaga încărcătură transportată, şoferul automarfarului a prezentat documentaţie de notificare pentru circulaţia transfrontalieră care nu era completă.

În cauză, autorităţile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijlocul de transport rutier.

În ultimele două luni, poliţiştii de frontieră au mai oprit la intrarea în România prin PTF Giurgiu-Ruse, cantitatea de 157 de tone de deşeuri de oţel, plastic, aluminiu, zinc, alte materiale metalice, praf metalic şi pilitură de alamă pe care 12 şoferi bulgari şi trei şoferi români încercau să le introducă în România ca transporturi din Grecia sau Bulgaria.

AGERPRES

sursa foto: Poliția de Frontiera

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ziua Lecturii, la Memorialul Ipotești

Publicat

ziua lecturii, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță organizarea Zilei Naționale a Lecturii – ediția 2026 într-un format nou, dedicat lecturii din opera unui scriitor reprezentativ al literaturii române. Evenimentul se va desfășura în perioada 12–13 februarie 2026 și se adresează în special elevilor și cadrelor didactice. Pentru ediția din acest an, organizatorii propun genericul „Sfert de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. Cu un simplu SMS, Andreea poate ajunge la operația vitală

Publicat

foto: deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. cu

Publicitate

La doar 14 ani și jumătate, Andreea Staicu trăiește o realitate pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. În loc de o copilărie lipsită de griji, viața ei este marcată de durere, restricții și teama constantă că, fără ajutor urgent, boala de care suferă îi poate afecta definitiv viitorul.

Andreea a fost diagnosticată încă de la o vârstă fragedă cu scolioză. În ciuda tuturor tratamentelor urmate ani la rând – kinetoterapie,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 33 de ani, din Mitoc, evacuat din domiciliu pentru amenințare. Polițiștii au emis ordin de protecție

Publicat

gethumb.details.jpg

Publicitate

Duminică, polițiștii din Vlăsinești au emis ordin de protecție provizoriu, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Mitoc, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi provocat scandal la domiciliu și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa, creându-i o stare de temere.

 

În urma emiterii ordinului de protecție provizoriu,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe