Connect with us

EVENIMENT

Zeci de de percheziţii în județul Alba la persoane bănuite că ar fi tăiat ilegal arbori din fondul forestier naţional

Published

on

arhiva foto

Poliţiştii din judeţul Alba efectuează, luni dimineaţa, 23 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite că ar fi tăiat ilegal arbori din fondul forestier naţional şi pentru acoperirea faptelor ar fi folosit avize de întocmire false, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, remis luni AGERPRES.

În cauză, prejudiciul a fost estimat la peste 48.000 de lei.

Persoanele vizate de percheziţii sunt bănuite de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, complicitate la furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual sunt efectuate de poliţişti.

"Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că în perioada martie - septembrie 2020, o societate comercială din judeţul Alba, prin reprezentantul legal, ar fi exploatat, fără drept şi ar fi sustras arbori, din speciile molid şi brad, din fondul forestier naţional. Pentru a da o aparenţă de legalitate transporturilor de material lemnos efectuate, reprezentanţii societăţii ar fi întocmit, în fals, documente de însoţire sau ar fi întocmit documente de însoţire pe care erau menţionate cantităţi de material lemnos mai mici decât cele transportate", precizează sursa citată.

Materialul lemnos, în formă brută sau prelucrat sub formă de cherestea, ar fi fost transportat şi comercializat către firme şi persoane fizice.

În urma percheziţiilor, efectuate de poliţişti de investigare a criminalităţii economice din cadrul IPJ Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, vor fi puse în executare 9 mandate de aducere.

La acţiuni participă şi poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, precum şi comisari ai Gărzii Forestiere Cluj. Agerpres

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

„Remarul 16 Februarie”, cea mai veche fabrică din Cluj și memoria unei date istorice

Published

on

remarul calin mitica 1 2.jpeg






 

 

Originea și evoluția unei uzine legendare

Remarul 16 Februarie își are rădăcinile în anul 1870, odată cu înființarea unui atelier feroviar dedicat întreținerii și reparației materialului rulant pe ruta Cluj–Oradea. De-a lungul anilor, acesta a evoluat de la un simplu atelier la o uzină complexă, devenind unul dintre cele mai importante centre de reparații și construcții pentru locomotive,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Atenție la tehnologie! Doi tineri din Cluj au rămas înzăpeziți, după ce au fost ghidați greșit de GPS

Published

on

tineri blocati.jpeg






Doi tineri au rămas înzăpeziţi, duminică, după ce au fost ghidaţi de aplicaţia GPS pe un drum neasfaltat din judeţul Alba.

 

Doi tineri de 19 ani din Cluj

„În jurul orei 14:37, printr-un apel la S.N.U.A.U. 112, numitul M.G. a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa spre Peștera Ghețarul de la Scărișoara, a părăsit drumul asfaltat și a pătruns pe un drum neasfaltat, unde a rămas împotmolit cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Horoscop 16-22 februarie: Una dintre zodii are parte de câștiguri neașteptate. Ce nativi trebuie să fie atenți în dragoste

Published

on

horoscop săptămâna 12 18 ianuarie 2026: moment cosmic favorabil pentru a

Horoscop 16-22 februarie. Săptămâna vine cu schimbări, mai ales după perioada încărcată emoțional din jurul Zilei Îndrăgostiților.

Așadar, urmează câteva zile în care accentul cade pe decizii practice, stabilitate și reorganizare.

Este un interval bun pentru a pune lucrurile în ordine, pentru a clarifica relații și pentru a face pași concreți în plan profesional.

Pentru una dintre zodii, zona financiară aduce o veste bună sau o oportunitate neașteptată, care poate...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș

Published

on

sofia.jpeg






Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș. 

Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.

În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading