EVENIMENT
Zeci de pensionari angajați în administrațiile locale din Alba vor pleca acasă. Bugetarii nu mai pot cumula pensia cu salariul

Funcționarii publici care au și o decizie de pensionare nu vor mai putea lucra în administrație, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Interdicția funcționează chiar dacă funcționarul a cerut suspendarea pensiei.
Vor fi afectați zeci de angajați din instituțiile publice din Alba, care fie au rămas pe post după pensionare, fie au venit din alte structuri în care s-au pensionat devreme, cum ar fi structuri de siguranță națională și ordine…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
UPDATE FOTO. Alt accident în Florești, cu două mașini implicate. O femeie și doi copii mici, la spital

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Florești și a Gărzii de Intervenție Gilău au intervenit, joi, la un accident rutier petrecut pe strada Avram Iancu din localitatea Florești.
”La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Echipajele operative au găsit două autoturisme avariate fără persoane încarcerate în acestea.
O femeie și doi copii, în vârstă de 2 și 5 ani, au…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Crimă șocantă în Sibiu: Un copil de 13 ani ar fi ucis un cioban. Bărbatul a murit în urma unor lovituri puternice la cap

Un caz șocant s-a petrecut în Sibiu. Este vorba despre o crimă, în care suspect principal ar fi un copil de doar 13 ani. Din câte se pare acesta a ucis un cioban pe raza comunei Alțâna.
Deși crima a avut loc în urmă cu câteva zile, autoritățile din județul vecin au făcut primele precizări, abia joi, 12 iunie 2025. Bărbatul ucis este un cioban care lucra la o stână din extravilanul localității Alţîna, județul Sibiu.
În data de 8 iunie acesta a fost dat dispărut, iar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce element l-a dat de gol pe un hoț care a furat 98 de cartușe de țigări dintr-un magazin din Alba Iulia. Pedeapsa primită

Un bărbat din Zlatna, momentan încarcerat la Penitenciarul Aiud, a primit o nouă condamnare, într-un dosar de furt. Deși fapta pentru care a ajuns în fața magistraților este mai veche, o decizie din partea Judecătoriei Alba Iulia a a venit în data de 10 iunie 2025.
Fapta pentru care bărbatul a fost condamnat a avut loc în data de 27 octombrie 2022, în jurul orei 5.20. Atunci a spart un magazin situat pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, de unde a furat 98 de cartușe de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un clujean a căzut de la înălțime pe strada Nichita Stănescu. A suferit multiple traumatisme

Un incident grav a avut loc în această dimineață pe strada Nichita Stănescu din Cluj-Napoca.
Un bărbat de aproximativ 50 de ani a căzut de la înălțime dintr-o clădire.
Victima a fost dusă de urgență la spital
La fața locului au intervenit rapid pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj SMURD.
Potrivitreeprezentanților ISU Cluj, la sosirea echipajelor, victima prezenta…
Citește mai mult pe Cluj24.ro