EVENIMENT
Zeci de percheziţii în Ilfov și București, într-un dosar de înşelăciune. Prejudiciu de circa 28.000.000 de lei
Poliţiştii ilfoveni şi procurorii DIICOT efectuează, joi, 23 de percheziţii domiciliare, în judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti, într-un dosar de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave şi tăinuire. Prejudiciul este estimat la peste 28.000.000 de lei.
"Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2021, asociatul unic al unei societăţi comerciale, cetăţean străin, împreună cu alte trei persoane, ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat alţi trei membri, în scopul prejudicierii unei alte societăţi comerciale, prin crearea unor false relaţii comerciale. Prejudiciul adus persoanei vătămate se ridică la aproximativ 28.000.000 de lei", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Bilete la ordin fără acoperire. Cum au acționat membri grupării
Potrivit anchetatorilor, liderul grupului infracţional i-ar fi prezentat persoanei vătămate o parte din membrii grupului ca fiind persoane influente în mediul de afaceri, cu contracte încheiate cu instituţii ale statului, în scopul de a o determina să încheie contracte cu societatea sa.
Pentru a întări convingerea persoanei vătămate că relaţia comercială va fi benefică pentru ambele părţi, membrii grupului infracţional ar fi contractat aproximativ 2.500 de tone de produse agricole (din care s-au livrat 1.150 de tone), iar pentru inducerea în eroare a persoanei vătămate, pentru restul cantităţii, ar fi fost emise bilete la ordin.
"Următorul contract, având ca obiect 220 de autovehicule de transport, ar fi fost prezentat tot ca o achiziţie destinată unei instituţii publice, care urma să fie achitat tot cu bilete la ordin, persoana vătămată livrând 80 de astfel de autovehicule, pe care membrii grupului le-ar fi depozitat în diverse locaţii, în vederea valorificării", arată sursa citată.
Ulterior, la data scadentă, persoana vătămată a constatat că biletele la ordin, emise pentru ambele contracte, nu ar fi avut acoperire.
Audierea persoanelor bănuite, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere, se va desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman.
La acţiune participă şi jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT.
EVENIMENT
Au început înscrierile în Programul Tomata 2026. Condiții pentru legumicultori și documente necesare
Au început înscrierile în Programul Tomata 2026. Legumicultorii pot depunere cererile de înscriere în program, până pe 15 aprilie, la direcțiile agricole județene.
Anul trecut, în județul Alba au beneficiat de ajutorul de minimis un număr de 40 de legumicultori, cel mai mare ajutor acordat de stat fiind de peste 76.000 de lei.
Programul Tomata 2026 acoperă mai multe tipuri de culturi legumicole, nu doar tomatele, fiind necesară o suprafață minimă de cultivare de 1.000 de metri...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Meci greu pentru Gabriela Ruse la Transylvania Open. Românca a fost învinsă în primul tur la simplu
Gabriela Ruse a fost învinsă, marți, 3 februarie, în primul tur de la Transylvania Open.
Primul set a fost dominat de elvețianca Rebeka Masarova care a reușit să încheie cu scorul de 1-6. Gabriela Ruse a reușit în setul al doilea să o obosească pe Masarova și a câștigat cu 6-4.
Din păcate, setul decisiv a fost dominat de elvețiancă. Partida s-a încheiat 1-6, 6-4, 2-6.
Drumul Gabrielei Ruse la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tabloul ,,Prinderea lui Horea”, exponatul lunii februarie, prezentat de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia prezintă miercuri, 4 februarie 2026, de ora 11.00, exponatul lunii februarie. Este vorba despre tabloul ,,Prinderea lui Horea”, realizat de artistul Traian Achim.
Lucrarea expusă surprinde capturarea liderilor Horea și Cloșca, petrecută în 27 decembrie 1784, în pădurea Scorușet, din proximitatea localității Albac.
Exponatul va putea fi admirat pe tot parcursul lunii februarie, la parterul clădirii centrale a Muzeului Național al Unirii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
CUPRU MIN SA, societate comercială care are ca obiect principal de activitate extracția de minereuri metalifere neferoase, prepararea minereurilor cuprifere și valorificarea concentratului de cupru, cod CAEN – 0729
ANGAJEAZĂ:
-
Sudor: 4 posturi
Cerințe:
- Experiență profesională minim un an, cu documente doveditoare
- Realizarea operațiunilor de sudură electric și autogen
-
Operator preparare: 2 posturi
Cerințe:
- Experiență profesională minim un an, cu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
