Connect with us

EVENIMENT

Zeci de percheziţii în trei judeţe la două grupări acuzate de contrabandă cu ţigări. Printre suspecți sunt și funcționari publici

Publicat

YouTube video

Treisprezece percheziţii domiciliare au loc miercuri dimineaţă în judeţele Suceava, Constanţa şi Arad, la domiciliile unor persoane şi sediile sociale ale unor societăţi comerciale implicate în contrabandă cu ţigări.

''La data de 23 martie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice - IGPR şi IPJ Suceava - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurorii de caz din cadrul DIICOT - Structura Centrală, pun în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Suceava (11), Constanţa (1) şi Arad (1), la domiciliile unor persoane şi sediile sociale ale unor societăţi comerciale implicate în contrabandă'', se arată într-un comunicat al IGPR.

tigari contrabanda 1

De asemenea, vor fi puse în aplicare 11 mandate de aducere pentru persoanele bănuite şi vor fi citaţi mai mulţi martori, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor care se impun.

În fapt, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat cercetări în două dosare penale înregistrate la nivelul DIICOT - Structura Centrală, cu privire la activităţile infracţionale desfăşurate de două grupări infracţionale constituite în judeţul Suceava, precizează IGPR.

Printre suspecți, doi funcționari publici

Astfel, prima grupare infracţională ar fi fost constituită în jurul a doi funcţionari din cadrul unei instituţii, la care ar fi aderat şi alţi 2 bărbaţi, din judeţul Suceava.

În perioada 2020-2022, gruparea ar fi introdus pe piaţa din România, în mod ilegal, aproximativ 450.000 de ţigarete de provenienţă Ucraina.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a acestei grupări este de 292.500 de lei, reprezentând taxele datorate bugetului general consolidat.

Cea de-a doua grupare infracţională cercetată are caracter transnaţional, fiind formată din 5 cetăţeni români şi 4 cetăţeni ucraineni, care ar fi creat un circuit infracţional, prin intermediul unei societăţi din judeţul Suceava, în numele căreia, în perioada 2019-2020, ar fi fost efectuate importuri de material lemnos şi cherestea, din Federaţia Rusă şi Ucraina, în care ar fi fost disimulate cantităţi importante de ţigarete, provenite din contrabandă, din spaţiul extracomunitar.

În această cauză, au fost indisponibilizate, pe teritoriul României, aproximativ 6.000.000 de ţigarete, iar, pe teritoriul Poloniei, aproximativ 3.000.000 de ţigarete.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a acestora depăşeşte 4.000.000 de lei, reprezentând taxele datorate bugetului general consolidat.

Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, precum şi de la IPJ Suceava - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul Criminalistic, IPJ Constanţa - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi IPJ Arad - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, acţiunea beneficiind de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei - Vlad Ţepeş.

Poliţiştii au beneficiat în cauză şi de suportul lucrătorilor din cadrul Autorităţii Vamale Române.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale - IGPR. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bărbatul acuzat de DIICOT Alba Iulia că s-a dat drept agent SRI este căutat de autoritățile din Spania. Ce ar fi făcut ”domnul M”

Publicat

bărbatul acuzat de diicot alba iulia că s a dat drept

Teodor Manuel Isfan, ”domnul M”, bărbatul care s-a dat drept ofițer de informații SRI, polițist rutier pe străzile din Alba Iulia, dar și detașat MAE la Bilbao, este căutat și de anchetatorii din Spania. 

La finalul lunii octombrie 2025, tânărul era arestat preventiv după o anchetă a DIICOT Alba Iulia. Acesta ar fi recrutat foști combatanți din teatrele de operații și persoane pasionate de arme, pe care le-ar fi convins că vor face parte dintr-o structură secretă a SRI,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un clujean e cel mai mare fan pizza din țară. Câte pizza a comandat într-un an

Publicat

pizza 7.jpeg






Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.

 

România, pe locul doi în lume cu cele mai multe comenzi de pizza

 

România ocupă locul al doilea la nivel mondial în clasamentul ţărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul 2025, imediat după Spania, fiind, totodată, pe primul loc...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil

Publicat

foto: accident rutier pe autostrada a1 ilia deva sebeș. o mașină s a

Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.

Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.

Pompierii au acționat cu o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Crin Antonescu confirmă că a fost trădat în campania pentru prezidențiale de Ilie Bolojan

Publicat

crin antonescu1 facebook.jpg






Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.

„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.

Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe