EVENIMENT
Zeci de percheziţii simultane în judeţul Vrancea, într-un dosar penal privind infracţiuni la regimul silvic
Poliţiştii efectuează, miercuri dimineaţa, 26 de percheziţii în judeţ, în cadrul unui dosar privind infracţiuni la regimul silvic şi conexe, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
"În acest moment, poliţiştii vrânceni desfăşoară o acţiune cu efective mărite, context în care sunt efectuate simultan 26 de percheziţii domiciliare. Activităţile au loc în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la regimul silvic sau conexe acestuia", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.
Potrivit acesteia, la acţiune participă aproximativ 80 de poliţişti de ordine publică, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Vrancea, cu ajutorul specialiştilor din cadrul Gărzii Forestiere Focşani şi ai Direcţiei Silvice Vrancea.
Totodată, la acţiune participă jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. AGERPRES
EVENIMENT
UPDATE: ACCIDENT pe Autostrada A10, în zona Teiuș. Trei mașini implicate, trei persoane rănite. Trafic blocat
Un accident rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 18:50, pe Autostrada A10, înainte de Teiuș. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme.
Update, ora 19:10 - Potrivit ISU Alba, forțele de intervenție au ajuns la locul producerii evenimentului.
În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme din care au rezultat trei persoane cu traumatisme minore, care sunt asistate medical la locul accidentului.
Update, ora 19:00 - Potrivit IPJ Alba,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
PNL Cluj acuză USR că vrea să facă anchete: După ce nu au reușit să numere trei zile libere, se visează procurori
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Structura anului școlar 2026 - 2027, aprobată de Ministerul Educației. Când încep cursurile și când sunt programate vacanțele
Structura anului școlar 2026 - 2027. Forma finală a structurii anului școlar 2026 - 2027 a fost avizată de către Comisia de dialog Social, a anunțat joi Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027.
Astfel, anul școlar 2026 - 2027 va începe la data de 7 septembrie și va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Structura anului școlar 2026 - 2027
- Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO Autostrada A1 Sibiu-Piteşti: Cum va arăta sectorul Poiana-Tigveni. Va avea 28 de structuri, cea mai înaltă de 41 de metri
Direcția Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova a publicat joi un clip video care prezintă, într-o simulare 3D, cum va arăta cel mai lung sector din Autostrada A1 Sibiu - Pitești, între Cornetu și Tigveni, secțiune construită de italienii de la WeBuild.
Potrivit DRDP Craiova, secțiunea 3 Poiana – Tigveni este una dominată de structuri, 28 la număr, dintre care cea mai înaltă va avea 41 de metri.
„Complexitatea acestui tronson este susținută și de faptul că...
Citește mai mult pe Alba24.ro
