EVENIMENT
Zeci de trenuri Regio și InterRegio ar urma să fie suspendate din cauza datoriilor CFR Călători. De când ar putea fi oprite

Zeci de trenuri Regio și InterRegio ar urma să fie suspendate. Compania Națională de Căi Ferate (CFR) a trimis o notificare în care a informat CFR Călători că va suspenda circulația trenurilor din cauza neplății tarifului de utilizare a infrastructurii (TUI) .
Compania Națională de Căi Ferate (CFR) a informat că, în prezent, valoarea restanțelor se ridică la 79.914.237,65 lei. Achitarea sumelor restante trebuie făcută până la data de 20 octombrie, potrivit Antena 3 CNN.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Proiect de dezvoltare urbană de 18 milioane de lei pentru Ocna Mureș, singura stațiune balneară din județul Alba

Printr-un proiect de dezvoltare urbană integrată, regenerarea spațiilor neutilizate și punerea în valoare a potențialului turistic de care dispune orașul, Primăria Ocna Mureș urmărește revitalizarea a peste 8.500 de metri pătrați de spațiu public al orașului.
Edilii continuă astfel implementarea proiectelor de dezvoltare din ultimii ani care vizează îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.
Contractul de finanțare semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tânăr din Alba, cu dosar penal pentru furt calificat. Câți bani a sustras dintr-o mașină parcată pe stradă

Un tânăr de 22 de ani din comuna Ighiu este cercetat de polițiști după ce a pătruns într-o mașină parcată și a furat mai multe sute de lei.
Potrivit IPJ Alba, joi, 16 octombrie, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au identificat un tânăr de 22 de ani, din localitatea Ighiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetări a reieșit că, în 19 septembrie 2025, tânărul ar fi pătruns, fără drept, în interiorul unui autoturism parcat pe raza…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
EXCLUSIV. Averea impresionantă a Bibliotecii Cluj a Academiei Române. Cărţi de sute de milioane de euro

Biblioteca filialei Cluj a Academiei Române este una dintre cele mai bogate din Europa în ceea ce priveşte valoarea culturală, ştiinţifică şi istorică a cărţilor şi documentelor pe care le posedă. Însă, pe lângă valoarea lor culturală şi istorică, documentele şi cărţile bibliotecii clujene se pot traduce şi într-o valoare de piaţă a lor, iar în acest caz, valoarea acestor bunuri deţinute se ridică la…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
UPDATE FOTO: Incendiu la coborârea de pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș, zona Aeroport Sibiu. Un camion a luat foc

Un incendiu a fost semnalat vineri dimineața, pe breteaua de coborâre de pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu, în zona Aeroport Sibiu. Traficul rutier este temporar blocat, pe bretea, sens Sibiu-Sebeș, pentru a asigura acces autospecialelor de intervenție.
Potrivit ISU Sibiu, din primele informații, incendiul se manifestă cu flacără și degajări de fum.
La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
UPDATE, ora 10.00: Pompierii au stins incendiul…
Citește mai mult pe Alba24.ro