Connect with us

EVENIMENT

Zi grea pentru salvamontiștii montani: 32 de persoane, salvate de pe munte

Publicat

salvamontisti sursa foto salvamont romania
sursa foto: Salvamont Romania

Zi grea pentru salvamontiștii montani. Sâmbătă, 24 iulie, la Dispeceratul Național un număr de 36 de apeluri au solicitat intervenția de urgență a salvamontiștilor.

În urma acțiunilor, salvatorii montani au salvat de pe munte 32 de persoane. Este cel mai mare număr de până acum, de la încheierea sezonului de iarna.

Potrivit Salvamont România, în ultimele 24 de ore, la dispeceratul național s-au primit 36 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Cele mai multe apeluri, patru, au fost pentru Salvamont Neamț, iar câte trei apeluri au fost pentru Salvamont Bihor și Salvamont Bistrița-Năsăud.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 32 persoane, 9 dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD și două persoane au fost predate elicopterului SMURD pentru transport la spital.

Salvamontiștii au mai primit 27 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Sfântul Ioan Botezătorul. Programul slujbelor oficiate la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, în perioada 7-10 ianuarie

Publicat

sfântul ioan botezătorul. programul slujbelor oficiate la catedrala reîntregirii din

Sfântul Ioan Botezătorul. În 7 ianuarie, credincioșii îl sărbătoresc pe cel care l-a botezat pe Hristos în râul Iordan. Este o sărbătoare importantă, ce evidențiază semnificația botezului, a credinței și a modestiei.

Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii, potrivit crestinortodox.ro.

Vezi și SFÂNTUL IOAN 2026: MESAJE şi FELICITĂRI de SFÂNTUL IOAN Botezătorul

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Apahida va avea peste 600 de corpuri de iluminat public cu LED. Primăria a semnat contractul

Publicat

apahida.jpg






Primărița comunei Apahida, Cristina Belce, a anunțat că anul 2026 începe  cu un nou proiect câștigat pe fonduri nerambursabile, în valoare totală de 3.660.927 de lei, finanțarea fiind aprobată.
Potrivit Cristinei Belce, este vorba despre proiectul ”Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în Comuna Apahida, județul Cluj”, postat pe pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO ȘTIREA TA: Mai mulți locuitori din Alba Iulia s-au mobilizat și au deszăpezit două străzi, de Bobotează

Publicat

video Știrea ta: mai mulți locuitori din alba iulia s au

Mai mulți locatari din Alba Iulia, proprietari și chiriași, s-au mobilizat, în seara de Bobotează, și au deszăpezit două străzi. Aceștia s-au reunit, într-un efort comun, pentru a degaja carosabilul și a face mai ușor accesul mașinilor.

Oamenii au coborât din apartamente, cu lopeți și au curățat strada Poligonului și parțial strada Alexandru cel Bun.

Au muncit cu mic circa patru ore și jumătate, la acțiune participând și doi copii.

YouTube videoYouTube video

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Atenționare Cod Galben de ghețuș și ceață în mai multe localități din Alba. Zonele vizate

Publicat

atenționare cod galben de ghețuș și ceață în mai multe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționare Cod Galben de ceață, ghețuș și chiciură pentru mai multe localități din Alba, miercuri dimineața.

Până la ora 9.00 sunt vizate localitățile:

  • Alba Iulia, Aiud, Cugir, Sebeș, Blaj, Ocna Mureș, Teiuș
  • Ighiu, Săsciori, Unirea, Jidvei, Vințu de Jos, Galda de Jos, Șona, Mihalț
  • Pianu, Valea Lungă, Lopadea Nouă, Cetatea de Baltă, Daia Română, Stremț
  • Sâncel, Șpring, Sântimbru, Lunca Mureșului, Ciugud,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe