Connect with us

EVENIMENT

Zi neagră a pandemiei în Germania: 7.830 de noi cazuri

Publicat

Germania a înregistrat un număr de 7.830 de noi cazuri de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore, un nou record reprezentând cel mai mare bilanţ zilnic de la debutul pandemiei, a informat sâmbătă Institutul Robert Koch (RKI) pentru controlul bolilor, potrivit DPA.

Bilanţul a crescut cu aproape 500 de cazuri în comparaţie cu cel de vineri, când au fost raportate 7.334 de noi infectări, precedentul record.

Anteriorul vârf de infectări în Germania, de circa 6.300 de cazuri, s-a înregistrat la sfârşitul lunii martie, însă este posibil ca numărul de cazuri la vremea respectivă să fi fost mult mai mare întrucât capacitatea de testare s-a extins semnificativ între timp.

Potrivit RKI, cel puţin 356.387 de persoane din Germania au fost infectate cu noul coronavirus de la debutul pandemiei, iar 9.767 au decedat, cu 33 mai multe decât în ziua precedentă.

Guvernul federal doreşte să recruteze mult mai multe persoane care să sprijine autorităţile locale în depistarea lanţurilor de infectare.

''Nevoia este imensă, de ordinul zecilor de mii'', a declarat Helge Braun, şeful de cabinet al cancelarului Angela Merkel, pentru Rheinische Post într-un articol publicat sâmbătă.

În plus faţă de un contingent militar de până la 15.000 de soldaţi, politicianul a spus de asemenea că analizează posibilitatea ''mobilizării de rezerve adiţionale de personal în guvernul federal şi autorităţile subordonate''.

Acesta şi-a exprimat totodată speranţa că ar putea fi recrutaţi un număr mare de studenţi pentru a ajuta la depistarea persoanelor care au fost în contact cu un caz confirmat. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bani albi pentru zile negre: Suma uriașă de care are nevoie o familie din România, pentru a trece peste o situație grea. Studiu

Publicat

bani albi pentru zile negre: suma uriașă de care are

Bani albi pentru zile negre: Suma uriașă de care are nevoie o familie din România este relevată de un studiu publicat de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Studiul arată că o problemă serioasă are nevoie de rezerve financiare la fel de serioase.

Populația României este din ce în ce mai vulnerabilă în fața riscurilor de pierdere a veniturilor cauzate de boală, accidente sau decese.

Într-o astfel de situație neprevăzută, o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Radiografia traficului din Cluj. CJ lansează recensământul general de circulație pentru 2026. Proiect de 900.000 de lei

Publicat

cartolina recensamant auto drumuri judetene e1770828071701.jpg






Consiliul Județean Cluj a lansat licitația pentru realizarea Recensământului General de Circulație din 2026, un proiect amplu care va analiza traficul rutier pe întreaga rețea de drumuri județene aflate în administrarea instituției, însumând aproximativ 1.300 de kilometri.

Datele colectate vor sta la baza prioritizării investițiilor în infrastructura rutieră și a planificării intervențiilor viitoare.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Ce clădiri din Alba Iulia nu au marcat, deși erau menționate de STS, 22 de ani de la activarea serviciului 112 în România

Publicat

foto: ce clădiri din alba iulia nu au marcat, deși

Serviciul de Telecomunicații Speciale a precizat într-un comunicat de presă că miercuri, 11 februarie, peste 140 de clădiri sau monumente din România vor fi iluminate în roșu, la aniversarea a 22 de ani de la implementarea numărului de urgență 112 în România. 

În Alba, în comunicatul STS, figurează șapte clădiri care ar fi urmat să fie iluminate în roșu, după ora 18.00. Însă realitatea din teren este total diferită față de datele din comunicatul de presă.

VEZI ȘI:...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Dat afară din tren în gara din Aiud, un bărbat beat s-a gândit să fure un microbuz. Cum s-a terminat aventura cu iz penal

Publicat

bărbat din alba, trimis în judecată după ce a furat

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a comis un furt, în Aiud. Fapta s-a petrecut în data de 25 noiembrie 2025, iar o primă decizie în instanță a fost dată relativ recent, în data de 6 februarie 2026. 

Bărbatul la momentul aflării pedepsei se afla arestat în Spitalul Penitenciar Dej. 

Acesta a fost condamnat după ce s-a îmbătat și a furat un microbuz, pe care l-a condus aproape un kilometru pe o stradă din oraș. Mai mult...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe