Connect with us

ACTUALITATE

Zile libere pentru părinţi, dacă sunt suspendate cursurile şcolare fizice. Legea a fost promulgată

Publicat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă prin care se acordă zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, dacă se limitează sau suspendă activităţile didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-COV-2.

Legea extinde această facilitate şi în cazul părinţilor ai căror copii suferă de o boală cronică, chiar dacă nu sunt suspendate cursurile.

Actul normativ are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARSCOV-2, precum şi părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat, ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere o persoană adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.

Prevederile se aplică părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară; b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere. Deputaţii au introdus şi condiţia ca locul de muncă ocupat să nu permită munca la domiciliu sau telemunca.

De asemenea, prin excepţie, "beneficiază de aceste prevederi şi părintele sau reprezentantul legal al cărui copil, cu vârsta de până la 12 ani, înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară, suferă de o boală cronică, indiferent dacă activităţile didactice au fost sau nu au fost limitate ori suspendate", cu condiţia ca celălalt părinte să nu beneficieze de aceste zile libere.

Angajatorul este obligat să acorde zilele libere, dacă angajatul solicită acest drept. Prin excepţie, însă, este nevoie de acordul angajatorului în cazul angajaţilor din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu, din unităţile de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din reţeaua de transport feroviar, din unităţile care asigură transportul în comun şi serviciul de salubrizare a localităţilor, aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, din unităţile de comerţ alimentar, servicii financiare, distribuţie de carburanţi, producţie şi distribuţie de medicamente şi echipamente sanitare, precum şi în cazul personalului din unităţile farmaceutice.

Angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice nu beneficiază de zilele libere. În situaţia în care unul dintre părinţi îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii, are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcţie/solda de funcţie corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada prevăzută. În cazul în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii, doar unul dintre aceştia are dreptul la majorarea acordată. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

România bagă 9,5 miliarde de euro în armată: Tancuri, rachete, elicoptere și fabrici repornite

Publicat

românia bagă 9,5 miliarde de euro în armată: tancuri, rachete,

Publicitate

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat luni, la Guvern, o listă cu 21 de proiecte de înzestrare cu armament prin proiectul SAFE, care totalizează 9,53 miliarde de euro.

Miruță a explicat că proiectul SAFE este foarte avantajos pentru România, însă a atras atenția că industria națională de apărare trebuie să se ‘dezmorțească’.

‘Trebuie să menționez un lucru care se aruncă în spațiu public, că sunt bani de împrumut și că nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Liceul „Anastasie Bașotă” din Pomârla a fost reabilitat cu 7,5 milioane de lei prin PNRR

Publicat

botoșani: liceul „anastasie bașotă” din pomârla a fost reabilitat cu

Publicitate

Cei peste 370 de elevi ai Liceului ‘Anastasie Bașotă’ din Pomârla învață, începând de luni, într-o clădire reabilitată și modernizată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

Investiția se ridică la aproximativ 7,5 milioane de lei, care include atât refacerea imobilului, cât și dotarea sălilor de curs cu mobilier nou și materiale didactice de ultimă generație. De asemenea, încălzirea unității de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosar penal pentru o femeie de 40 de ani, din Curtești, care a condus cu autorizația provizorie expirată

Publicat

dosar penal pentru o femeie de 40 de ani, din

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către o femeie, de 40 de ani, din comuna Curtești.

 În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din luna aprilie a anului 2025.

 Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Gest de integritate al polițiștilor din Botoșani: Două tentative de mituire, refuzate ferm

Publicat

gest de integritate al polițiștilor din botoșani: două tentative de

Publicitate

Sâmbătă, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați cu privire la două fapte distincte de dare de mită, în care polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au refuzat categoric sumele de bani oferite, acționând exclusiv în conformitate cu legea, în contextul desfășurării unor activități de control.

Primul caz a fost sesizat prin apel la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe