Connect with us

ACTUALITATE

Uniunea Europeană analizează importul de gaze din Argentina

Publicat

petrol
Arhivă foto

Potrivit unui document consultat de Reuters, Uniunea Europeană ia în considerare posibilitatea de a importa gaze din Argentina, țară care, deși este un importator net de gaze, intenționează să-și extindă producția internă.

Un proiect al memorandumului de înţelegere, care ar putea fi semnat luni de cele două părţi, indică că orice acord în domeniul gazelor nu trebuie să afecteze propriile necesităţi de consum ale Argentinei, şi obiectivele celor două părţi de limitare a schimbărilor climatice.

"Participanţii fac eforturi pentru a coopera în vederea asigurării unui flux stabil de gaze naturale lichefiate (GNL) din Argentina către Uniunea Europeană", se arată în documentul consultat de Reuters, care ar putea fi modificat înainte de a fi publicat.

Comisia Europeană nu a dorit să comenteze.

Argentina se confruntă cu un deficit de energie, fiind nevoită să importe combustibili în lunile când are cel mai ridicat consum. Anul trecut a înregistrat un deficit comercial în domeniul energiei de cinci miliarde de dolari.

Argentina, care este pe locul doi în lume la rezervele neconvenţionale de gaze, extinde producţia la formaţiunea de şisturi Vaca Muerta, din Patagonia.

Uniunea Europeană analizează importul de gaze din Argentina. Ţările din Europa vor să caute noi surse pentru aprovizionarea cu gaze

Ţările din Europa vor să caute noi surse pentru aprovizionarea cu gaze, după reducerea fluxurilor din Rusia, în contextul invaziei Ucrainei.

Dar UE se aşteaptă la scăderea utilizării gazelor până la finalul deceniului, pe fondul măsurilor adoptate pentru îndeplinite obiectivelor legate de schimbările climatice.

Blocul comunitar vrea să înlocuiască majoritatea livrărilor de gaze ruseşti cu surse curate de energie, nu cu combustibili fosili.

Lisa Fischer, de la think tank-ul E3G, a cerut UE să se concentreze pe sprijinirea Argentinei în dezvoltarea de energie regenerabilă şi alte soluţii care să nu afecteze clima.

"Până când vor fi exploatate zăcămintele din Argentina - ei nu au nici măcar infrastructura completă de export pentru a trimite gaze către Europa - nu cred că UE va mai avea nevoie de gaze", a declarat Fischer.

În document se arată că acele două părţi vor colabora în domenii cum ar fi energia regenerabilă şi hidrogen şi vor face eforturi pentru reducerea emisiilor de metan în lanţurilor lor de aprovizionare cu gaze. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Codul Galben de ger, prelungit în județul Botoșani. Temperaturile pot coborî până la –20 de grade

Publicat

codul galben de ger, prelungit în județul botoșani. temperaturile pot

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au decis prelungirea Codului Galben de ger pentru județul Botoșani, avertizarea fiind valabilă până marți, la ora 10:00. Potrivit specialiștilor, temperaturile minime vor coborî până la –20 de grade Celsius, iar maximele diurne se vor menține negative, cu valori cuprinse între –8 și –10 grade, menținând gerul persistent inclusiv pe timpul zilei.

În acest context, pentru a gestiona operativ eventualele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Intervenție de urgență pe DN 29A, între Darabani și Păltiniș. Drumarii acționează din cauza ghețușului și a zloatei

Publicat

intervenție de urgență pe dn 29a, între darabani și păltiniș.

Publicitate

Lucrătorii Secția Drumuri Naționale Botoșani intervin în aceste momente pentru asigurarea circulației rutiere pe DN 29A, la kilometrul 79–80, pe sectorul de drum dintre Darabani și Păltiniș.

Intervenția a fost necesară după ce, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, dispozitivul de scurgere a apelor și canalul podețului din zonă s-au colmatat. În urma acestui fenomen, pe partea carosabilă s-au acumulat cantități semnificative de zloată...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autostrăzile A7 și A8, contra cronometru: Finanțarea SAFE impune termene-limită clare pentru lucrările din Moldova

Publicat

autostrăzile a7 și a8, contra cronometru: finanțarea safe impune termene limită

Publicitate

Finalizarea unor tronsoane esențiale din Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8) este condiționată strict de respectarea termenelor impuse de finanțarea europeană SAFE – Security Action for Europe. Potrivit deciziei Comisia Europeană, acest program se va încheia la data de 31 decembrie 2030, ceea ce înseamnă că lucrările finanțate prin SAFE trebuie să fie finalizate până la acel termen-limită.

Finanțarea SAFE reprezintă un împrumut...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Expoziția „Omagiu Ștefan Luchian”, ediția a XIX-a, reunește la Botoșani lucrări realizate de elevi din 44 de școli din întreaga țară

Publicat

expoziția „omagiu Ștefan luchian”, ediția a xix a, reunește la botoșani

Publicitate

În perioada 30 ianuarie – 8 februarie 2026, Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în spațiul Galeriile de Artă Ștefan Luchian, expoziția Concursului Interjudețean de Arte Plastice „Omagiu Ștefan Luchian”, ajunsă la ediția a XIX-a.

Expoziția-concurs este parte a manifestărilor dedicate Zilelor Liceul de Artă Ștefan Luchian și reprezintă un eveniment cultural de tradiție pentru comunitatea artistică locală și regională.

Evenimentul este...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe