EVENIMENT
Accident mortal pe DJ 252 în Galți. O persoană a murit și alte două au fost rănite
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite în urma accident rutier petrecut pe DJ 252, în comuna Barcea, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.
Potrivit sursei citate, un bărbat de 52 ani, din localitate, a condus autoturismul pe DJ 252 şi, la un moment dat, a pătruns pe contrasens lovind un alt autoturism care circula regulamentar şi în care se aflau două persoane.
În urma impactului bărbatul a murit, iar cele două persoane din al doilea autoturism, o femeie de 46 ani, aflată la volan, şi un bărbat de 53 ani, pasager pe scaunul din faţă, au suferit leziuni.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. AGERPRES
EVENIMENT
Fumătorii plătesc tot mai mult. Unul dintre cei mai mari distribuitori din România scumpește de luni toate țigările
De luni, JTI, al doilea mare distribuitor de țigări din România, a majorat prețurile tuturor mărcilor pe care le comercializează, inclusiv cel mai popular brand, Winston, cu 1 leu per pachet. Aceasta vine la scurt timp după ce liderul pieței, BAT, aplicase deja o scumpire similară.
Specialiștii estimează că și Philip Morris, al treilea jucător important de pe piață, va urma exemplul concurenților în perioada...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tânăr din Gherla, reținut după ce și-a agresat concubina și a ignorat ordinul de protecție
Polițiștii din Gherla au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, cercetat pentru violență în familie și nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecție provizoriu.
Incidentul s-a produs în noaptea de 18 ianuarie, în jurul orei 04.30, într-un imobil de pe strada Trandafirilor. Conform polițiștilor, tânărul și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 29 de ani, aplicându-i o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Doi bărbați din Florești, de 24 și 32 de ani, au fost prinși de polițiști la scurt timp după ce au pătruns prin efracție într-un imobil aflat în construcție și au furat scule și unelte în valoare de 18.000 de lei.
Incidentul a avut loc în noaptea de 15/16 ianuarie, iar bunurile au fost găsite intacte într-un pod din comună, prejudiciul fiind recuperat integral.
Cei doi suspecți au fost reținuți pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dinamo – U Cluj 1-0. „Câinii” urcă pe podium. Universitatea Cluj, înfrângere grea în lupta pentru play-off
Dinamo – U Cluj, derby-ul etapei cu numărul 22 din SuperLigă, s-a încheiat cu victoria la limită a dinamoviștilor, scor 1-0, într-un meci în care formația lui Zeljko Kopic a arătat mai multă determinare și eficiență.
„Câinii” urcă provizoriu pe podium, în timp ce Universitatea Cluj ratează o șansă importantă de a rămâne aproape de zona play-off-ului.
Karamoko, decisiv înainte de pauză
Prima...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
