EVENIMENT
Activitatea unui local din Constanța a fost suspendată, după ce administratorul nu a respectat programul de funcţionare
Activitatea unui local situat în Piaţa Ovidiu din municipiul Constanţa a fost suspendată de poliţişti, după ce administratorul acestuia a fost depistat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că nu respectă programul de funcţionare, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Deşi a fost amendat pentru că localul era deschis după ora 22,00, administratorul nu a ţinut cont şi a fost a doua oară sancţionat contravenţional, în aceeaşi noapte, pentru nerespectarea aceloraşi prevederi legale cu privire la noul coronavirus, de această dată fiind luată şi măsura suspendării activităţii localului.
Prima amendă aplicată a fost de 1.000 de lei.
„La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 22,10, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au constatat faptul că, la un local situat în Piaţa Ovidiu, nu se respectă prevederile Legii 55/2020, referitoare la programul de funcţionare, iar în interior se aflau mai multe persoane, care deţineau certificat verde. Administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
La al doilea control, administratorul a fost sancţionat contravenţional cu 5.000 de lei.
„Ulterior, în jurul orei 23.30, poliţiştii au efectuat un alt control la societatea comercială în cauză, fiind constatat din nou faptul că nu se respectă prevederile Legii 55/2020, în sensul că operatorul economic funcţiona şi după ora 22,00. Administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, precum şi măsura complementară de suspendare a activităţii, pe o perioadă de 15 zile, conform Legii 55/2020”, conform IPJ. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
Echipa de fotbal ”U” Cluj a pierdut, sâmbătă seara, în primul meci după Untold de pe Cluj Arena, scor 0-1 cu Dinamo București.
Ambele echipe au avut ocazii, iar dinamoviștii au înscris prin Alexandru Pop în minutul 82, golul fiind anulat pe motiv de ofsaid, decizie confirmată de VAR.
Același Pop a marcat și în minutul 89, reușind deschiderea scorului, diferența de un gol fiind menținută până la…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Alergia la ambrozie: Boala verii târzii, care lovește tot mai mulți români. Când e perioada critică?
Alergia la ambrozie este considerată boala verii târzii, care lovește tot mai mulți români. Ambrozia, cunoscută popular drept „iarba pârloagelor”, a devenit în ultimii ani una dintre cele mai agresive plante alergenice din România.
Deși pare o buruiană obișnuită, care crește pe terenuri virane, la marginea drumurilor sau pe câmpuri nelucrate, impactul ei asupra sănătății publice este uriaș.
Polenul produs de ambrozie este extrem de puternic și poate provoca reacții…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Iarba verde de acasă. Emil Boc, la coasă la Răchițele: ”Vreți să dați burta jos, haideți la coasă”
Primarul Emil Boc și-a petrecut ziua de sâmbătă la casa părintească din satul Răchițele, unde a cosit iarba din curte, spunând că nimic nu se compară cu iarba verde de acasă.
Acesta a oferit și lecții de bătut coasa: ”Mergem mai departe dragă cosaș”.
”Asta se numește o jumătate de brazdă de coasă. Vreți să dați burta jos? Mișcare, aer curat, haideți la coasă”, a precizat Boc la…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Accident GRAV la Poiana Aiudului: Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine sâmbătă pentru extragerea unei persoane și acordarea primului ajutor medical în localitatea Poiana Ampoiului.
Potrivit informațiilor transmise de la apelant, ar fi vorba despre o persoană surprinsă sub un tractor, posibil inconștientă.
La fața locului au fost alocate forțe formate dintr-o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj de prim-ajutor (EPA).
Sursă: ISU Alba
Citește mai mult pe Alba24.ro


